Yes, I am good enough

Nu sunt destul de frumoasa ca sa particip la concursul de miss in clasa a 9-a.
Nu sunt destul de creativa ca sa-mi fie alese ideile la brainstorming-ul pentru noul pitch.
Nu sunt destul de bogata ca sa imi permit vacanta aia de mii de euro in Brazilia.
Nu sunt destul de inteligenta ca sa fiu angajata pe jobul de PR pe multi bani din strainatate.
Nu sunt destul de …

Am crescut intr-o lume, in care, de cele mai multe ori, am iesit pe minus din aproape orice fel de comparatie cu cineva sau ceva din exterior. In realitatea mea, mult timp eu am fost singura pierzatoare. O lume plina de lipsa (scarcity), pentru ca nu exista niciodata destul de multa frumusete, creativitate sau orice alta resursa pe care mi-as fi dorit s-o detin.

Credinta ca nu sunt destul de (…) imi este atat de familiara! Oh, Doamne, doar este prietena mea cea mai buna! Este o voce care ma insoteste inca din primii ani de viata si care mi-a influentat sute, poate chiar mii de decizii de-a lungul timpului. Cele mai multe de a nu incerca, de a nu ma arunca, de a nu spune „buna” unui strain sau „vrei sa facem asta?” unui potential partener de afaceri.

M-am comparat cu altii in nestire, ani in sir

Am dezvoltat o voce atat de critica, atat de loud, atat de taioasa, incat ma punea la zid dintr-o lovitura, aratandu-mi mereu ce inca nu sunt si nu am. Iesea invingatoare aproape intotdeauna, pentru ca avea argumente puternice, insurmontabile, de necontestat. Am exersat atat de mult focusul pe ce NU e bine, m-am concentrat atat de mult pe ce NU reusesc, pe ce am INCA de lucru, pe ce INCA mai trebuie sa invat, incat m-am pus de dezvoltare personala continua. Nu ca ar fi rau sa te dezvolti, doar ca am facut-o de cele mai multe ori din acest loc: locul „I`m not good enough„.  Mereu cu ochii in viitor, pe ce nu sunt si nu am, si aproape deloc in prezent, pe ce am devenit deja. Mai am si asta de reparat, si asta, si asta. Si relatia cu ai mei, si ranile alea, si convingerile alea, si, si, si…

Ca sa fiu sincera pana la capat, am aplicat aceleasi standarde si celor din jur. Ma uitam la ei si vedeam tot timpul ce lipseste, ce nu fac inca bine colegii mei, prietenii mei, sefii mei, iubitii mei. Ii criticam in gand si nu intelegeam de ce nu vad si ei ce defecte au, ca sa puna mana sa le repare mai repedeee! Prea putin vedeam ce era frumos, ce era bine, ce functiona deja. Devenisem experta in a gasi probleme, in a gasi lipsuri si a arunca cu pietre.

Love yourself! Cine, eu?

Nu prea imi placea de mine, ca s-o spun drept. Vocea asta isi facea treaba cu o strictete si o acuratete teribile. La un moment dat, la un workshop de dezvoltare personala, cineva a adus in discutia de a ma iubi intai pe mine, in primul rand, ca sa ma poata iubi, apoi, si altii.  Pentru ca n-am inteles-o prea bine de prima data, m-am mai lovit de ea de cateva ori. Adevarul e ca habar n-aveam de ce m-as iubi. Chiar terapeutul meu de atunci m-a invitat, pentru prima data in viata, sa fac o lista cu lucruri care-mi plac la mine. In fiecare zi altceva, pe parcursul a cateva saptamani. Si n-a fost usor. Dar asta a fost startul unui proces care a durat ani buni si inca mai dureaza. Si cred c-o sa dureze toata viata.

Am inceput sa vad si ce-i bun la mine

Cum? Intrebandu-ma zilnic. Fac seara de seara un exercitiu in care ma intreb pentru ce sunt mandra de mine astazi. Poate fi un lucru mic, gen ca i-am zambit unui strain sau ca am ajutat o colega. Sau ca am spus ce gandeam. Sau ca m-am mobilizat sa scriu. Sau ca am ascultat fara sa intrerup. Sau ca am fost funny. Mi-am facut chiar o lista cu tot ce-mi place la mine, pe care am pus-o in mai multe locuri vizibile din casa. Ti se pare stupid? Mi s-a parut si mie la inceput, doar ca, diferenta dintre mine si oamenii care stau pe margine si comenteaza fara sa faca nimic este ca eu chiar fac. I am a Doer. Si stii ce se intampla cand faci exercitiul asta o perioada mai lunga de timp? Capeti awareness legat de cine esti si ce poti si o gramada de incredere in tine.

Am inceput sa-mi repet lucrurile alea bune zi de zi, pentru ca ele exista si sunt adevarate. Sunt creativa. Sunt inteligenta. Sunt un om misto. Mi le spun cand ma uit in oglinda. Mi le spun cand cobor scarile. Mi le spun cand astept metroul. Mi le spun cand ma culc.

Tu pentru ce esti recunoscator astazi?

De cateva saptamani, mi-am facut un obicei pe care il respect si care ma uimeste prin rezultatele absolut incredibile. In fiecare seara, impreuna cu un prieten, facem sharing de 3 lucruri pentru care suntem recunoscatori din ziua care tocmai s-a dus. Ne inregistram pe whatsapp, scurt, 1-2 minute si trecem in revista ziua. Pot fi lucruri mici, gen: „a fost o zi frumoasa de primavara si ma bucur ca am vazut soarele” sau „ma bucur ca am putut sa dorm bine in noaptea asta” sau mai mari: „sunt recunoscatoare pentru ca am mers la o sedinta foto la care m-am simtit frumoasa„; „sunt recunoscatoare pentru o discutie calma si plina de empatie cu un coleg pe care il vad acum intr-o alta lumina„. Acest exercitiu al recunostiintei a facut minuni pentru noi si este considerata unul dintre cele mai puternice remedii si impotriva depresiei. Ne simtim energizati dupa fiecare impartasire, ma ajuta sa fiu foarte self aware, sa ma uit in mine, sa discut cu mine, sa ma imprietenesc cu mine, sa ma apreciez mai mult, sa fiu constienta de cate lucruri bune fac zilnic, de cat de frumoasa e viata mea si de cat de mult contribui eu prin puterea mea si efortul meu la tot ceea ce reusesc. Pot spune cu mana pe inima ca ma iubesc mai mult de cand fac exercitiul asta.

Nu ma mai compar DECAT cu mine

Asa cum zambilele nu se compara cu freziile sau cu lalelele, de ce m-as compara eu cu altcineva? Discutand tot mai mult cu oamenii din jur, mi-am dat seama ca HABAR N-AM ce vieti au, ce temeri au si ce filtre au ceilalti. Suntem unici in experientele noastre si fiecare are propriul drum si propriile batalii de dus. Ma motiveaza sa ma uit unde sunt fata de Anca de ieri. Si atat. Asta m-a ajutat sa ma bucur pentru rezultatele celor din jur, a vindecat orice urma de invidie si ma focuseaza pe mine si numai pe mine, fara a mai trage cu ochiul la altii.

Daca o sa cauti mereu dovezi ca nu esti good enough, o sa le gasesti intotdeauna

Toate ca toate, dar cum ramane cu acel „da, dar …„. Poate oi fi tu mai buna, mai desteapta, mai fericita, dar totusi, cum ramane cu vocea dura, taioasa si necrutatoare: „nu esti good enough ca sa …” Oare chiar a disparut vocea aia de tot, doar pentru ca am gasit niste lucruri pozitive despre mine?

Ei bine, ce mi-a pus capac intr-o zi si m-a ajutat sa inteleg in ce eroare eram ascultand vocea aia critica a fost acest video al lui Brene Brown, care vorbeste despre a apartine, despre true belonging si being good enough (min 32.50):

Daca o sa cauti mereu dovezi ca nu esti good enough, o sa le gasesti intotdeauna!

Mi-am petrecut 31 de ani din viata cautand dovezi care sa imi confirme convingerea atat de adanc inradacinata ca I am not good enough, cu speranta ca, intr-o buna zi, ele nu vor mai fi acolo. Doar ca ma uitam mereu cu frica dupa ele, cautand speriata vreun semn si, daca-l cauti, il si gasesti. Mi-am bazat sentimentul de „good enough” care ar fi aparut vreodata pe aprobarea altora, pe validarea cuiva din exterior. M-am uitat in lume intrebandu-i din priviri: „si, mai e vreun motiv ca sa nu fiu good enough?„. Asa ca ele erau mereu acolo, iar eu ma reapucam rapid de treaba.

Sentimentul de a fi good enough este ceva ce gasesc in mine, este ceva ce imi apartine mie si doar mie, nu e ceva negociabil cu cei  din exterior. Pentru mine asta inseamna eliberare. Am inteles ca am optiunea de a ma uita si la altceva. Pot sa aleg sa ma uit la ce e bun, la ce functioneaza, la impactul pe care il am.  Stiu cine sunt. Stiu ce pot. Si nu o sa mai negociez niciodata sentimentul meu de good enough cu nimeni. Am facut asta 31 de ani din viata mea. E momentul sa am incredere in mine, in cine am devenit si in toate resursele mele.

Nu merge prin lume cautand dovezi ca nu esti suficient de bun. Pentru ca le vei gasi mereu.