Luna aprilie e luna perfecta pentru o demisie, mai ales daca n-ai absolut niciun plan. Credeam atunci ca e doar o paranteza la viata mea adevarata, cea cu angajamente, program clar si multa treaba de facut. Imi luasem ragaz doar pana in septembrie si ma trezeam in fiecare zi bucuroasa ca aveam o perioada de gratie de la Univers. Doar ca n-a fost asa. 3 ani mai tarziu, tot nu ma duc la un birou zilnic, tot nu am un job stabil, care sa-mi manance 100% din timp si totusi… sunt inca in viata si mi-e mai bine ca niciodata.
Se implinesc astazi 3 ani de cand “am iesit din sistem” sau de cand nu mai sunt angajatul cu program fix, de la 9 la 17, 18, 19 sau chiar mai mult, in functie de nevoi. Imi amintesc si acum starea de plutire pe care am avut-o in acea zi de aprilie si efectiv nu imi venea sa cred ca se intampla. Habar n-aveam ce o sa urmeze, insa libertatea care imi invadase toate simturile era absolut noua si, totusi, atat de cunoscuta. Visasem la ea ani in sir.
A urmat o perioada de nimic, despre care am mai scris, in care n-am facut … aproape nimic. Doar am citit, am scris, am fost la niste cursuri, m-am plimbat prin oras.
Uitandu-ma in urma, am realizat ca s-au schimbat multe lucruri in mintea mea, in primul rand. In felul in care vad oamenii si munca, in cum prioritizez distractia, in cum aleg sa-mi organizez timpul zilnic. Sunt detalii care, dupa cativa ani se simt si au ajuns sa conteze, pentru ca s-au transformat intr-un fel nou de a vedea viata.
Exista viata si in afara sistemului si nu suntem asa de putini precum ar parea
Pentru mine asta a fost o descoperire neasteptata, pentru ca, atunci cand esti in rutina casa-birou-casa si esti inconjurat de oameni care au acelasi stil de viata, e foarte usor sa crezi ca … asa arata viata. Suntem absorbiti de joc pana devenim una cu el si ajungem sa credem ca asa trebuie sa stea lucrurile. Dupa ani de angajat care mi-au lasat urme adanci, inca sunt uneori surprinsa cand vad atat de multi oameni pe strada ziua, la pranz, cand “oamenii normali muncesc”. Am redefinit ce inseamna normal pentru mine, si asta fiindca, de fapt, nefiresc mi se parea atunci cand stateam inchisa intr-o cladire de sticla de la 9 la 18. Imi pastrez convingerea ca n-am fost creati ca sa muncim atat de multe ore zilnic, 5 zile pe saptamana.
Plutitul in gol devine o stare relativ familiara si nu te mai sperie chiar atat de tare
Eu am fost mereu un control freak si nu pot sa spun ca m-am vindecat nici acum. Mintea mea cauta siguranta si m-am asigurat mereu ca exista si o zona cat de cat stabila. Ai mei ma intreaba la fiecare telefon daca mai lucrez cu x si y si cred ca se asteptau sa nu dureze mult nebunia asta cu viata in afara sistemului. Dar uite ca o forta nevazuta o sustine intr-un mod cu totul misterios.
M-am obisnuit insa cu ideea ca nu stiu ce-o sa fac peste 1 an, cum o sa arate viata mea, cu ce o sa ma ocup sau cu cine voi lucra. Nu ca atunci cand eram angajata as fi stiut, dar exista aceasta iluzie credibila ca ai control mai mult. Candva, gandul asta ca habar n-am m-ar fi infiorat. Acum, dupa aruncarea in gol imi dau seama ca am castigat o calitate nepretuita: increderea in viata sau, cum imi place mie sa spun, increderea ca pana jos iti vor creste aripi. Sau macar o bucatica din aceasta incredere. Cred ca am mai renuntat la incordare, pentru ca am realizat ca “everything is taking care of itself”. Si, da, nu incetez sa fiu recunoscatoare pentru aceasta libertate.
Vor fi si multe zile in care vocea negativa va face mult zgomot
Ce fac eu, de fapt? De ce am renuntat la o cariera cu pasi clari? Pentru ce? Sunt fericita? Ba sunt, ba nu sunt.
Se va intampla din cand in cand sa ai acest dialog mental care, daca primeste atentie, va sfarsi prin a te deprima total. Mai cad din cand in cand in capcana asta, de curand mi-am luat chiar si o zi libera sa ma gandesc la ce nu e bine. La finalul ei, eram si mai trista. Asa am inteles ca vocea aia negativa nu trebuie ascultata minute bune, ca iti va sapa toata increderea castigata cu greu. Focus pe ce iti doresti si gandeste-te doar la asta, cat mai mult din timp.
Chiar daca haosul este o prezenta constanta in viata ta, nu va fi usor de imblanzit
Ne place structura, mintii noastre ii place ca lucrurile sa fie aranjate. De asta majoritatea dintre noi alegem un program stabil. Este sigur, este clar, stii ca ai un timp dedicat pentru munca si altul pentru viata personala. Doar ca acesta este un setup predefinit si da, dispare atunci cand ai iesit din sistem. Iar ceea ce ramane este haos, un haos pe care cu greu il poti cuprinde si ordona, pentru ca nu am fost obisnuiti sa facem asta. Este cealalta fateta a libertatii, daca vrei s-o iei asa si este provocarea despre care povestesc toti freelancerii si toti antreprenorii. Eu am ales sa imi setez singura niste repere, sa ma trezesc dimineata mereu la aceeasi ora, chiar si in perioada in care nu munceam si sa ma tin de niste activitati constante, cum ar fi sportul sau anumite cursuri. In cazul meu, provocarea nu e lipsa de productivitate, ci gestionatul tuturor activitatilor care pot intra intr-o zi si care, acum, pot fi organizate oricum. Pot merge la sala la 11 dimineata sau la coafor la 3 dupa-amiaza, dar pot scrie un comunicat de presa la 8 dimineata sau un blog post dupa miezul noptii.
Echilibrul dintre ce trebuie sa faci si ce ai chef sa faci n-a fost niciodata mai subtire
Asta e fateta intunecata a libertatii. Nu de putine ori m-a sedus gandul ca “sunt libera, pot alege ce vreau sa fac” si faceam doar lucruri care imi placeau, iar pe celelalte le amanam de mai multe ori. Am ajuns de n ori pe ultima suta de metri cu task-urile, pentru ca a existat o voce puternica acolo in interior care imi spunea ca se poate sa fac doar ce imi place. E o voce de copil, care si acum mai crede uneori ca se poate juca la infinit, insa am inceput sa ascult si de o voce mai matura, care spune “Anca, acum trebuie sa lucram la prezentarea aia” si apoi ne putem si juca. Work in progress aici 🙂
Cand esti singur, incepi sa te intrebi care sunt visele tale, de fapt
Un lucru care nu-mi placea atunci cand lucram pentru o mare companie era ca nu reuseam sa gasesc un sens in ceea ce faceam si simteam ca lucrez la un vis al altcuiva, cu care eu nu rezonam. In ultimii 3 ani am reusit sa mut focusul de la ceilalti si ce vor ei de la mine catre mine si ce vreau eu sa creez in lumea asta. Ce impact vreau sa am? Unde doresc sa investesc timp si de ce? Acest shift a fost, cel putin in cazul meu, destul de anevoios si dureros si a luat mult, mult timp. Inseamna, in primul rand, sa ma conving pe mine ca pot face ce vreau eu, sa ma privesc eu pe mine ca punct de plecare in tot ceea ce vreau sa fac, sa trec dintr-o stare reactiva intr-una activa. Sa propun, sa initiez, sa ma apuc singura de lucruri, sa imprastii in lume magia mea personala si ideile cele mai dragi si mai naive despre cum mi-as dori sa arate lumea asta.
Faci mult mai multe lucruri pentru tine
In acesti 3 ani, datorita libertatii pe care o aveam, dar si pentru ca nu stiam ce imi doresc, mi-am concentrat mult atentia in interior. Am investit in mine, ca sa ma cunosc. Faceam asta si inainte, dar cu multe limitari de timp. Am citit mult, m-am dus la cursuri, am meditat. In aplicatia mea de buget, unde imi notez cheltuielile, dezvoltarea personala ocupa un loc fruntas. Cea mai importanta persoana din viata mea sunt eu, doar cu mine imi petrec timpul zi de zi si imi doresc sa avem o relatie frumoasa. Relatia asta devine prioritara atunci cand nu mai esti la adapostul unui sistem si intelegi ca e important sa te bazezi in primul rand pe tine.
Viata arata asa cum ti-o desenezi tu pentru tine
Stiu ca pare un bullshit motivational fraza asta. Pana incepi sa faci niste pasi mai seriosi intr-o directie care te sperie de-a dreptul – asta inseamna ca sufletul tau e la inaintare, ca visele tale sunt in vazul tuturor. Si mai inseamna si ca iti asumi responsabilitatea pentru viata ta si pentru alegerile care o construiesc. Depasesti pozitia de victima sau de agresor si ajungi un creator. O fiinta care vede cum, zi de zi, viata ei incepe sa arate tot mai mult cum si-ar dori ea sa arate. Mi-a luat ani de zile de chin, ganduri, citit articole motivationale cu oameni inspirationali, discutii la cafele ca sa se produca un declick si-n capul meu. Si da, simt si eu uneori ca nu mai am acces la oportunitatile dintr-o companie. Insa asta m-a fortat sa ma intreb ce oportunitati vreau sa imi creez eu. Pana n-o sa te apuci sa visezi macar in prima faza, n-o sa se schimbe nimic. Incepe cu un vision board cu poze cu ce ti-ai dori 🙂
All in all, cuvantul care rezuma cel mai bine acesti 3 ani este L I B E R T A T E. Pentru ea merita sa renunt la orice aparenta siguranta, statut sau orice alte promisiuni mi-ar face un job in sistem. Pentru ca din locul acesta este posibil orice.
***Daca te intrebi cu ce ma ocup, sunt un mix de freelancer – trainer si PR + antreprenor – sunt membru fondator al ong-ului “Let`s Do It, Romania!“, despre ale carui valori am scris aici.
6 aprilie 2017 at 13:01
Buna Monica,
Poate te ajuta in gasirea drumului parte din experienta altcuiva. De prin 2005-2006 simteam nevoia sa fac (si) altceva, diferit de job. Visam un business al meu. Ceva idei vagi aveam, dar nu stiam de ce sa ma apuc, care mi-e drumul. In 2009 am intalnit pe cineva care mi-a deschis ochii in legatura cu motivul existentei noastre pe pamant/in aceasta lume materiala. Am aflat de la el si ce fel de carti sa citesc, de la carti motivationale (“De la idee la bani”, “Atitudinea este totul”), la carti “practice” gen “Tata bogat, tata sarac” sau de alta natura (“Drumul catre tine insuti”, “Puterea prezentului”), deci m-am pregatit citind din mai multe domenii. Apoi, prin 2014, am aflat de la o emisiune TV despre o afacere care functiona in Bucuresti. In ianuarie 2015 am primit certificatul de la Registrul Comertului. Acum (2017) inca merg cu job-ul si cu business-ul (e, inca, ceva micut) in paralel. Dar mie mi-au trebuit vreo 10 ani (2005 – 2015) si pregatire in mai multe zone pana sa faci pasi spre ceva concret. Mentionez ca sunt un om rabdator si ca sunt pe alocuri lent in ceea ce fac, deci nu e neaparat nevoie sa dureze si la tine atat (mai ales ca ai facut pasul cu demisia).
Legat de partea de meditatie recomand Hatha Yoga, care se face – la inceput – sub indrumarea unui maestru (eu abia am inceput-o anul acesta, in ianuarie). Sigur, exista si alte tipuri de meditatie, important e sa faci ceva si in acest plan.
Sper sa-ti fie de folos ce am scris mai sus. Succes!
6 aprilie 2017 at 22:20
Multumesc pentru comentariu, Marius! Experienta ta imi confirma inca o data ca fiecare are propriul ritm si ca lucrurile nu pot fi grabite. Felicitari pentru curajul de a incepe business-ul propriu, dar si pentru investitia in dezvoltarea ta personala!
7 aprilie 2017 at 09:43
Merci, Anca! Felicitari tie pentru pasul facut si multumiri ca si scrii despre asta, pentru a fi de folos si altora!
Am ajuns pe blogul tau “intamplator”, dupa ce o fosta colega ce a urmat mai demult calea demisiei a share-uit acest articol al tau. Am scris “intamplator” cu ghilimemele fiindca stiu ca nimic nu e intamplator, totul se petrece cu un anumit scop, totul are o logica, chiar daca noi nu vedem asta pe moment.
9 aprilie 2017 at 20:45
Exact asa cred si eu, Marius 🙂 Multumesc pentru vizita si te mai astept pe aici!
6 aprilie 2017 at 09:29
Multumesc pt raspuns, Anca! 🙂 Ai castigat in mine o cititoare fidela a blogului tau!
6 aprilie 2017 at 12:29
Buna, Anca!
Imi place articolul de mai sus, da curaj si incredere ca se poate! Imi doresc sa ajung si eu aici candva, momentan nu am curaj 🙁 Insa ajuta-ma, te rog, cu o recomandare referitor la ce as putea face pentru a deveni trainer, ce curs de `Train the trainer` as putea sa urmez, mai exact unde (agentie?). Imi place sa impartasesc din experienta mea si pe viitor ma vad facand asta si, de ce nu, poate ma apuc si de scris o carte (asa cum imi doresc). Dar pana atunci, as vrea sa-mi gasesc calea.
Succes in continuare! Tu ne incurajezi si pe noi, cei inca prinsi in sistem.
Steluta
11 Comments
Draga Anca,
Am ajuns pe blogul tau printr-o intamplare pe care as numi-o fericita. M-am identificat perfect cu multe din pasajele povestirii tale. Am citit si postul initial “cum o perioada de nimic iti poate aduce totul” si am simtit cum m-a luminat o raza! In iunie anul trecut am renuntat la un job conventional intr-o companie multinationala foarte bine platit intr-una din cladirile acelea de sticla unde geamurile nu se deschid…. Ce m-a facut sa iau aceasta decizie? Nu am mai suportat! Nu voi intra in detalii pt ca nu vreau sa ma victimizez dar am indurat acolo 9 ani pana cand s-a umplut paharul si am decis sa spun STOP! Vreau demnitate, vreau libertate, vreau sa pot privi in jurul meu cu seninatate…. vroiam si vreau atat de multe lucruri de care nu m-am putut bucura in acesti ani! Nu pot sa descriu in cuvinte dar stiu ca stii senzatia aceea de descatusare cand am inaintat demisia si am iesit plangand de fericire sa iau o gura de aer proaspat si sa privesc cerul cu alti ochi! De cate ori priveam prin geamurile acelea de sera si repetam intr-una afara e LIBERTATEA! Si iata ca mi-am capatat-o insa dupa aceea nu stiam ce sa fac cu ea… Inca nu stiu si uneori ma cuprinde panica gandidu-ma la ce voi face pe mai departe. M-a inspirat mult ceea ce ai scris, partial am si facut multe din lucrurile de care spuneai ca le faceai insa inca nu mi-am gasit drumul. Nu imi doresc sa mai repet nimic din activitatea din CV-ul meu stufos, vreau ceva creativ, nou insa sunt derutata si nu gasesc resorturile interioare care sa ma ajute sa ma descopar, sa-mi dau seama exact ce imi place sa fac. Uneori ma simt vinovata pt perioada aceasta neproductiva sa zicem financiar, ma cuprinde deznadejdea insa incerc din rasputeri sa o barez si sa astept. Ce? Nici eu nu stiu…. Sper sa existe undeva o cale si sa am incredere in viata, in cum le aseaza ea asa cum bine ai spus. Cel mai important insa e CA NU REGRET NICIO CLIPA DECIZIA LUATA! E CEL MAI BUN LUCRU PE CARE L-AM FACUT IN ULTIMII 10 ANI!
Iti multumesc mult inca o data pt inspiratie, pt motivatie si pt experienta impartasita!
Cu drag,
Monica
Buna Monica,
Felicitari pentru curaj! Chiar e nevoie de mult ca sa poti sa-ti dai demisia! Stiu ca nu e deloc usor sa te repui pe un alt drum, dureaza mult timp si necesita multa munca personala. Investeste cat poti in tine, mediteaza, stai cu tine, mergi la workshops, insa ai si rabdare sa se aseze si sa se mai duca norii… Si eu sunt foarte nerabdatoare, dar imi dau seama ca lucrurile chiar nu pot fi fortate. Sunt sigura ca iti vei da seama, usor, usor, pe masura ce vei experimenta diverse lucruri. Nu-ti pierde speranta si comunica mereu cu tine.
Multumesc mult pentru comentariu, ma bucur sa stiu ca articolele mele dau incredere si inspira oameni! Vei gasi pe aici mereu articole inspirate din experientele mele personale si sper sa-ti fie de folos!