Mi-a spus cineva zilele trecute ca ii amintesc uneori de iepurele alb din Alice in Tara Minunilor. Nu-l cunosc prea bine pe iepurele asta, dar stiu ca e grabit si ca avea mereu un ceas cu el, temandu-se ca va intarzia. Era destul de agitat si tot alerga, alerga si alerga dupa ceva, dar nu ajunge niciodata sa prinda lucrul respectiv, pentru ca distanta ramane intotdeauna aceeasi.
M-a zgaltait putin replica asta, poate pentru ca m-a atins intr-un punct sensibil. Cred ca a pus lanterna pe sentimentul de agitatie interioara pe care il simt de atat de multe ori. Sunt asa de des pe graba, urmarind un nou obiectiv din viitor, deja un pic stresata ca s-ar putea sa-l ratez: sa nu intarzii undeva, sa trimit si cele 5 mailuri din draft, sa ajung si la locul intalnirii de la ora 13, dar sa raspund inainte si la cele 3 mesaje primite pe messenger. Si sa mai rezolv o lista lunga de To Do pentru ziua respectiva. Uneori merg pe strada cu nasul in telefon sau citind o carte, ca sa mai castig timp. Sa fiu productiva. Sa incapa cat mai multe in timpul asta limitat.
Te-ai surprins vreodata traind ca iepurele alb? Este el viu si plin de energie si in tine? Stai linistit/a, nu esti singur/a. E plina lumea de iepuri albi – ii vedem pe strada, ii vedem la metrou, ii vedem in magazine, in vedem in salile de sedinte si pe culoarele companiilor. Suntem o lume de iepuri albi, fiecare alergand dupa urmatorul obiectiv, cu ceasul atasat, zornaind in continuu: “trebuia sa fii deja in alta parteeeeeee!“. Nu suntem aproape niciodata in prezent.
Eu am inceput o cura de dezintoxicare – as vrea sa-l imblanzesc un pic pe iepurele alb din interior si sa-l ajut sa nu mai fie asa de speriat ca nu va prinde urmatorul tren. Sa-l mai conving sa lase ceasul ala din mana si sa se bucure de priveliste. Sa se relaxeze. Sa reuseasca sa simta din plin experienta in care tocmai s-a cufundat. Sa nu se mai tot extraga din prezent pentru iluzii din viitor.
Vrei sa-l linistesti si tu un pic pe iepurele alb din tine? Iata cateva idei care la mine au functionat:
Timp de multi ani, ma trezeam fix cu 30 de minute inainte sa plec. Saream din pat, ma aruncam in dus si eram deja in starea de agitatie, pentru ca orice minut in plus ar fi insemnat o intarziere la birou. Pana cand am decis, odata cu un An Nou, sa ma trezesc mai devreme cu 30 de minute, ca sa am timp pentru mine. Mai stateam in pat cateva minute, sa nu ma ridic brusc, sa imi las timp sa trec din starea de vis in cea de trezire. Celelalte 20 de minute le petreceam in coltul meu verde cu plante, gandindu-ma la cum mi-as dori sa arate ziua mea, meditand sau citind cateva pagini dintr-o carte care-mi facea placere.
Mie imi place cel mai mult sa fac asta dimineata, dar si seara merge la fel de bine. Pentru cine n-a incercat, meditatia pare o provocare uriasa, pentru o minte neobosita si energica. Cum sa stau eu fara sa fac nimic atat de mult timp?
Este un antrenament mental extraordinar, care te invata ce inseamna sa fii in prezent. Iti va fugi mintea de zeci de ori, insa o vei aduce cu blandete inapoi. In cazul meditatiei, conteaza mai mult constanta decat cantitatea. 5 minute zi de zi iti aduc tihna si echilibru. Dupa un timp, poti creste la 10, apoi la 15 minute – te vei obisnui si vei simti efectele. Alege un loc dedicat, preferabil rezemat la inceput si foloseste si o muzica linistitoare.
Chiar daca pare un gand de-a dreptul scary sa nu ai telefonul cu tine o ora, ai sa vezi ca te vei obisnui, odata ce-ai plecat de acasa. Fii prezent pe strada, uita-te la oameni, miroase frunzele, imbratiseaza copacii, bucura-te de evadare. Lumea n-o sa se termine pentru ca nu ai raspuns la un telefon, crede-ma. Iar sentimentul ca esti in parc si inaccesibil/a total o te faca sa te bucuri ca un copil care a facut o nazbatie de care stie doar el 🙂
Am incercat asta chiar ieri si, recunosc, a fost dificil. Odata la cateva secunde imi venea in minte o actiune pe care as fi putut s-o fac pe telefon, in loc sa “pierd vremea”. E important sa ne educam mintile ca, atunci cand stam, ne incarcam si ne relaxam. Am fost construiti sa avem perioade de incordare si perioade de relaxare, asa ca hai sa le lasam succesiunea lor fireasca. Altfel ne paste un overburn.
Pe asta o las aici inclusiv pentru mine. Nu este un obicei, ci mai degraba o exceptie, insa am observat ca, atunci cand am timp si nu alerg sa ajung undeva la timp, toata perceptia mea despre ziua respectiva se schimba. M-am saturat sa tot alerg, va spun sincer.
Nimic nu e mai enervant decat sa fii la o masa cu niste oameni care sunt, insa, cu alti oameni … pe telefon. Cu prietenii mei chiar am instituit aceatsa regula de “telefoanele cu fata in jos” si practic asta si la anumite sedinte. Pentru mine e o forma de respect fata de interlocutor, dar si un exercitiu pentru mine, un exercitiu de focus. E asa de usor sa fii distras/a si sunt atat de multe oportunitati, incat e nevoie de un efort constient sa le limitam intruziunea in vietile noastre.
Pentru mine asta e terapie pura, este o ora in care focusul meu este pe mine si pe senzatiile din corp. Relaxarea fizica vine la pachet cu relaxarea mentala. Incerc sa nu vorbesc deloc cu maseurul, desi as fi tentata sa fac asta (e un om vesel si vorbaret), dar prefer sa ma scufund in mine si sa ma concentrez pe ce simt.
M-am obisnuit deja – lucrez la o prezentare, scriu un text? Inchid din start Facebook-ul si mailurile, pentru ca altfel ori voi fi intrerupta de cineva, ori voi verifica eu mailul din 5 in 5 minute. Aceste intreruperi contribuie semnificativ la stresul meu general si imi fura energie, pentru ca de fiecare data cand revin la un task pierd cateva secunde sa imi amintesc ce faceam.
Fie ca e vorba despre slow food sau despre slow travel, renunta la locul tau cheltuitor de resurse din lumea oamenilor fast forward. Promoveaza in jurul tau ideea de a face lucrurile tihnit, prezent si constient. De atat de multe ori inghitim pe nemestecate o multime de situatii, experiente, intamplari, fara a fi constienti de ceea ce ni se intampla. Lucrurile se intampla fara a fi noi acolo, iar asta nu ne serveste in niciun fel.
Iepurele alb din Alice in Tara Minunilor alearga intotdeauna dupa o iluzie. El crede mereu ca lucrurile bune se vor intampla in viitor si pierde toata distractia, de fapt. Succesul real este o stare de spirit, nu un obiectiv atins. Si este intotdeauna in prezent, pentru ca este singurul care ne apartine, de fapt. Suntem aici ca sa traim ce traim acum.
Credit foto: ID 35098577 © Vladimir Nikulin | Dreamstime.com
Pentru a oferi cea mai bună experiență folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitivul dvs. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
2 Comments
Buna Anca, iata ca am revenit 🙂
Ai pus punctul pe ‘i’ cu trairea in prezent. Pe scurt spus, ca-s ardelean :), sumarul articolului este: traieste in prezent.
Toate cele bune! 🙂
Bine spus 🙂 ma bucur ca ai revenit!