“Cand a iubi inseamna a suferi, inseamna ca iubim prea mult. Cand ii gasim scuze pentru indispozitiile, iritarile, indiferenta sau tacerile prelungite, punandu-le pe seama unei copilarii nefericite si incercam sa actionam ca terapeuti, inseamna ca il iubim prea mult. Cand nu ne plac valorile lui, comportamentul lui si caracterul lui, dar le suportam, gandindu-ne ca, daca suntem indeajuns de atragatoare si tandre, va dori sa se schimbe de dragul nostru, inseamna ca il iubim prea mult. Cand relatia cu el ne pericliteaza fiinta emotionala si poate chiar sanatatea si integritatea corporala, e deja clar ca il iubim prea mult.”
Asa isi incepe autoarea Robin Norwood, psihoterapeut, cartea absolut fascinanta si zguduitoare. Pe mine, cel putin, “Femei care iubesc prea mult” m-a scuturat bine si este una dintre cele mai bune carti citite anul acesta. Inca de la primele cuvinte, m-am recunoscut foarte bine in descrierea ei. Cu cat citeam mai mult, cu atat ma regaseam in mai multe dintre comportamente si a fost provocator s-o duc pana la capat. Se pare ca majoritatea femeilor au iubit asa cel putin o data in viata. Robin Norwood numeste asta dependenta de-a dreptul si analizeaza motivele pentru care atat de multe femei traiesc asta si par sa-si gaseasca parteneri lipsiti de sentimente sau, atunci cand devine clar ca relatia nu este potrivita, nu pot iesi din ea. Iubirea excesiva este un fenomen prin excelenta feminin, noi avem tendinta sa devenim obsedate de relatia cu un barbat, din cauza fortelor biologice si culturale care actioneaza asupra noastra. Barbatii, in schimb, tind sa se refugieze in exterior, prin aspiratii mai curand impersonale: cariera, hobby-uri, sport.
Cartea este plina de studii de caz culese de Robin din terapia cu clientii sai si, te previn, nu-ti va fi usor s-o citesti. Vei afla povestilor multor femei, de diverse varste, cu diferite meserii si nivel de educatie sau bani, care, in esenta, au cazut in aceeasi capcana, din cauza unor tipare construite in copilarie si replicate din nou si din nou la maturitate. Sa devii o femeie care “iubeste prea mult” nu este intamplator si se petrece atunci cand, in copilarie, ai fost intr-o relatie abuziva sau in care nu ai primit ce aveai nevoie, iar asta te-a fortat sa mai faci inca un pas si inca unul pentru a fi primita inapoi in relatie.
Poate ai renuntat si tu la o programare la medic pentru a sta mai mult cu el sau ti-ai dat tot programul peste cap ca sa va vedeti. Poate ai zis ca nu si-a dat el inca seama ce pretioasa esti pentru el si ii mai dai tu un semn sau o dovada de afectiune in plus … si inca una, si inca una. Poate ti-ai dat seama de mult ca nu te trateaza cu respect sau ca lasi in fiecare zi de la tine ca sa mai pastrezi relatia. Posibil ca prietenii tai sa te tot traga de maneca sa iei o decizie: “chiar nu vezi ca nu existi cu adevarat pentru el?” (aici cativa prieteni ai mei, se stiu ei care, vor rade, amintindu-si niste lucruri de mult apuse 🙂 ). Daca te uiti mai de la distanta, echilibrul este rasturnat de mult timp, iar imaginea ta in ochii tai e la pamant. Ce sa mai spunem despre iubirea ta fata de tine … inexistenta. STOP. Nu el trebuie sa se schimbe, ci TU.
Cartea prezinta pasi clari pentru recuperare, insa, fiind un tipar invatat de timpuriu si exersat indelung, renuntarea la el va parea inspaimantatoare si permanent provocatoare. E ca atunci cand vrei sa renunti la alcool sau la tigari 🙂 Asta nu trebuie sa te sperie, pentru ca, oricum, daca nu faci nimic, te vei chinui in anii ce vor urma in relatii cu barbati din acelasi film, care te vor rani in exact acelasi fel. In schimb, daca decizi sa-ti asumi schimbarea, efortul tau va fi directionat catre tine, catre evolutia ta personala. Nu uita, relatia cu tine este cea mai importanta relatie din viata ta. Numai transformandu-te in interior poti atrage barbati mai sanatosi emotional. E esential sa intelegem asta: tiparele inconstiente atrag oameni in viata noastra, nu ce afirmam noi ca ne dorim la nivel constient. In momentul in care schimbi ceva la tine, si relatii tale se vor schimba.
“Este o ironie cum noi, femeile, suntem capabile sa raspundem cu atata intelegere si compasiune la suferinta altuia, dar ramanem oarbe la propria noastra suferinta“, spune Robin. Cam da. Cred ca asta m-a durut cel mai tare, recunoasterea acestui adevar simplu si clar. Ne punem de atat de multe ori pe locul 2, lasam atat de mult de la noi, sacrificam atat de mult ce ne place, de dragul relatiei, incat ne pierdem undeva pe drum si nu mai stim cine suntem. Nu este vina nimanui, este doar un model de relatie exersat de mici, pe care il replicam acum in relatiile mature cu barbatii.
In plus, exista si un capitol dedicat barbatilor care sunt atrasi de acest tip de femei, cu interviuri in care ei povestesc de ce au acceptat sa intre intr-o astfel de relatie. Sunt de obicei barbati buni, cu potential, care par intr-un fel neajutorati, poate confuzi sau nu foarte activi si cu initiativa. Intotdeauna ne atragem, ca barbat si femeie, pe baza acestor programe care ruleaza in subconstient. Este, de obicei, o situatie de tipul victima-salvator, in care femeia crede ca “il salveaza” pe el, barbatul in cautarea unei solutii/identitati/femei care sa ii aseze viata. Iti va deschide insa ochii asupra tiparelor distructive, vei reusi sa intelegi esenta lor si, usor, usor, sa le schimbi.
Alegerea iti apartine. Cauta cartea, citeste-o cu inima deschisa si, daca te regasesti in comportamentele povestite de femeile de acolo, accepta acest lucru cu iubire si compasiune. Este primul pas. Realizeaza cata nefericire iti aduce situatia actuala si rolul pe care ti-l asumi acum si incepe sa lucrezi la femeia adulta si matura din tine. Aplicand, usor, usor, sfaturile lui Robin, te vei transforma dintr-o femeie care iubeste pe altul pana la suferinta intr-o femeie care se iubeste pe sine destul ca sa puna capat suferintei. Este un proces de durata, insa este un proces de vindecare si integrare, care te va scoate din rolul de salvator (in realitate, nimeni nu poate salva pe nimeni altcineva, ci doar pe el/ea insusi) si te va ajuta sa adopti o pozitie sanatoasa. Spune-mi cum merge printr-un comentariu!
© Anca Banita