
Povesteam in articolul trecut cum am plecat la drum singura, vara trecuta, intr-o vacanta de 9 zile in 4 tari, cu 5 zboruri 🙂
Dupa plecarea din Maroc, au urmat 2 experiente in care mi-am testat increderea in oameni – dormitul pe canapeaua unei frantuzoaice, in Marsilia si apoi cele ale unui cipriot si unui austriac in Malta.
Stiu de couchsurfing de ani buni si l-am testat in cateva randuri. Este o comunitate absolut minunata de calatori din toata lumea, care se gazduiesc unii pe altii pe gratis, in schimbul unor povesti cuceritoare si a unei companii amuzante si placute. Se bazeaza foarte mult pe incredere si pe review-urile pe care membrii si le dau unii altora, iar siguranta este importanta si pentru echipa din spate, care te intreaba tot timpul cum a fost si te roaga sa semnalezi orice persoana ciudata. E nevoie de ceva research atent al membrilor, sa citesti comentariile celor care au stat deja la respectiva persoana si profilul ei – vezi daca aveti lucruri in comun, ce fel de traveler e, cu ce se ocupa si pe unde a mai fost. E un mod fantastic de a patrunde spiritul local, de a vedea cum arata pe bune o casa de localnici, obiceiurile lor, ce mananca, pentru ca, de multe ori, gazdele se ofera sa gateasca sau te scot in oras si-ti arata locuri nestiute de turisti.
Da, stiu ca trebuie sa ai curaj sa te duci in casa unui necunoscut si sa ai incredere ca se va purta frumos si ca veti avea o experienta de povestit cu bucurie. Pentru mine a fost, clar, o depasire de limite mare, insa am luat-o treptat, intai in Romania, la Cluj, ca oaspete si apoi, usor, usor, si in afara, tot ca oaspete, cu membri testati, cu foarte multe review-uri, cu care discut mult in avans, sa simt un pic ce fel de oameni sunt. Abia de anul acesta am inceput sa primesc oameni si eu, mi-a fost mult mai greu sa deschid usa casei mele decat sa merg eu, contrar convingerilor 🙂 Am numai experiente placute la activ si sunt deja mai bine de 10, si gazda, si invitat si muuult mai multe ca ghid prin Bucuresti, pentru calatori de pe toate continentele, de toate rasele si religiile, simpatici, incurcati, veseli, misteriosi, jucausi si … multe altele. Am stat la spanioli, bulgari, croati, greci, ciprioti, francezi, austrieci, italieni, romani si am gazduit italieni, spanioli, australieni, romani.
In Marsilia a fost prima oara cand am stat la o femeie, o singura noapte, intre destinatiile mai importante. Urmau cateva zile in Malta si aveam zbor la 7 dimineata a doua zi. Mi-am petrecut ziua plimbandu-ma prin oras si am ajuns doar seara la Claire, o frantuzoaica destul de tipicara, care si-ar fi dorit o conexiune mai serioasa cu fiecare om care-i trecea pragul – fair enough. Chiar ea spune despre mine in review ca sunt “la couchsurfeuse que j’ai le moins vu”, desi ne-am inteles de minune in cele 2 ore in care am depanat amintiri. Ea facuse voluntariat in Romania si avea poze de acolo, iar eu i-am povestit putin despre “Let`s Do It, Romania!” 🙂 Tot ea a fost cea care m-a trezit a doua zi, la limita sa pierd avionul, pentru ca eu nu auzisem ceasul. E salvatoarea mea, datorita careia am prins avionul de Malta, asa ca, “Merci beaucoup, Claire!” 🙂
In Malta ma asteptau 2 gazde, in nopti diferite, pentru ca efectiv nu m-am putut decide la cine sa stau. Pantelis, un cipriot stabilit temporar in St Julien, zona hip & cool a Maltei, avea 2 catei deliciosi, cu care m-am jucat o gramada si datorita carora i-am si cerut gazduire de la inceput. Am stat la el 2 nopti si a fost extrem de primitor, chiar daca fiecare si-a vazut de viata lui si n-am interactionat foarte mult. Exista mai multe feluri de couchsurfers, iar daca Claire era genul “spune-mi povestea vietii tale, hai sa petrecem timp impreuna, sper ca stai cateva nopti la mine”, Pantelis a fost tipul pragmatic, simpatic si nu foarte vorbaret. No problem, m-am distrat oricum si fara el 🙂
La Klemens am ajuns in ultima mea noapte de Malta, pentru ca statea intr-o alta zona, la fel de misto, dar mai linistita a Maltei, intr-un apartament de vis langa mare. Credeti-ma, cand faci couchsurfing ajungi, de multe ori, sa stai mai bine decat la un hotel de lux 🙂 Am facut click de la primul “hello” si a avut grija de mine de la inceput si pana la sfarsit: a venit cu mine sa negociez pretul croazierei pe insule, m-a dus sa luam micul dejun intr-un loc veggie minunat si m-a introdus in viata de noapte a Maltei. Cu el am luat cluburile la rand, avand intelegerea ca nu stam prea mult in niciunul dintre ele, ca suntem la doar la “tasting de clubbing”. Eu ma mai atasam de cate un local cu teresa si vedere panoramica, dar ma tragea de maneca si mergeam mai departe. Doamne, ce nebunie e in St Julien! O ultima noapte in Malta absolut perfecta, Klemens, te salut oriunde ai fi acum! 🙂
Asa ca, atunci cand aveti pofta de o calatorie cu aventura, nu mai stati pe ganduri: intrati pe skyscanner, vedeti ce zboruri ieftine sunt si cautati o gazda pe couchsurfing. E o vacanta paralela total cu ce stiti, insa povestile cu care va veti intoarce vor merita povestite tuturor prietenilor vostri comozi si lenesi 🙂
Pentru a oferi cea mai bună experiență folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitivul dvs. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
3 Comments
foarte frumos, Anca! 🙂 si eu imi adun curaj sa fac asta
Excelent! Ador sa citesc si sa invat din experientele dvs!…..Incredibil e ca in ultimii…7 ani nici nu puteam sa- mi imaginez ca o sa ajung sa calatoresc si eu, sa consider ca to travel is the best way to live!…