
Iubesc sa calatoresc. As face-o oricand si (aproape) oriunde. Sa pot calatori cand imi doresc este una dintre binecuvantarile unui freelancer si o bucurie la care sufletul meu tresare la orice ora din zi si din noapte. Atunci cand simt ca e momentul sa schimb aerul si intru in sevraj, nu stau pe ganduri: intru pe net, iau un bilet de avion si dusa sunt!
Cu timpul, m-am obisnuit cu ideea ca nu toata lumea se bucura de aceeasi flexibilitate. Sa iei concedii de pe o zi pe alta nu-i chiar lucru simplu, iar partenerii de drum cu acelasi stil de calatorit nu se gasesc chiar asa de usor. Nici chiar pentru vacanta de vara uneori. Prima data cand mi-am luat inima-n dinti pentru vacanta de vara, sa plec singura in lume, a fost anul trecut in luna iulie. Mai fusesem plecata cu diverse proiecte internationale si mai ramasesem cateva zile in plus, insa niciodata intr-o vacanta completa. A fost prima bariera mentala de depasit – ce spune despre mine faptul ca plec singura? Practic, doar ce aleg eu sa spuna 🙂 Imi doream foarte tare sa plec, era foarte cald afara, iar melodia asta ma trimitea direct pe plaja. Prietenii mei erau destul de incurcati, iar eu simteam ca ma sufoc daca mai raman in Bucuresti. Asa ca am intrat pe net si am inceput sa fac combinatii de avioane. Dupa cateva zile de incercari, am ramas la o ruta destul de nebuna, dar foarte exciting: Bucuresti – Madrid / Madrid – Marrakesh / Marrakesh – Marsilia / Marsilia – Malta / Malta – Bucuresti. 5 zboruri, 4 tari in 9 zile. Destul de indraznet 🙂 In timp ce apasam butonul “buy”, o voce-mi rasuna in cap: “Chiar faci asta, chiar faci astaaaaaaaaaa!“. Era un amestec de sentimente, de la bucurie la curiozitate, de la indoiala la nerabdare. Erau tari diferite, cu reguli diferite, insa gandul de a construi acest puzzle de la 0 imi facea inima sa bata mai tare.
Intreaga vacanta a fost “handmade” 🙂 Am facut research in avans, am intrebat oamenii despre Maroc, iar toata lumea m-a asigurat ca este ok sa calatoresti singura ca femeie. Am gasit gazde prin couchsurfing peste tot, cu exceptia Marocului, unde am rezervat un riad, o casa traditionala de-a lor. Am vorbit cu toti localnicii in avans, ba chiar in Malta am stat la 2 persoane diferite, pentru ca erau asa de misto, incat n-am putut sa renunt la niciunul dintre ei. Si-am plecat, fara niciun fel de asteptare, iar asta a facut diferenta masiv: daca era sa fiu singura de la un capat la altul, ok. Daca era sa intalnesc oameni misto si sa ma distrez cu ei, la fel de ok. Totul era egal pentru mine. O stare absolut perfecta cu care sa pleci la drum.
Prima destinatie – Madrid, unde am stat doar o singura noapte, n-a fost vreo provocare. Stiam orasul, mai fusesem acolo. Dar a urmat Marrakesh. Unde totul era altfel de cum eram eu obisnuita. Un oras de culoare roz prafuit, in care m-am simtit privita uneori ciudat, pentru ca eram femeie singura, insa un oras in care am invatat atat de multe despre mine ca persoana. Da, mi-au trecut prin cap ganduri de genul: “oare cum pot trai oamenii astia asa?”, sau “de ce ma striga unii “gazelle”, urmarindu-ma cu privirea?”. Si am acceptat pe loc, tot, fix asa cum era. Mi-am dat seama ca incercam sa trec locul prin toate filtrele mele construite in avans si m-am oprit. Era doar altfel, nou, diferit, atat. Pentru asta venisem.
Apoi, atunci cand calatoresti singur, esti foarte deschis la ceilalti si esti dispus sa iesi din zona de confort. Nu mai esti in grupuletul tau confortabil, in care nu e nevoie sa intri in vorba cu necunoscuti. Fiind singura, am intrat in vorba cu Aissam, baiatul care avea grija de riad, care s-a transformat in companionul meu in toate zilele ce-au urmat. M-a scos la cina in fiecare seara si mi-a dat mereu ceva interesant sa mananc, mi-a prezentat o multime de prieteni de-ai lui si m-a dus in toate colturile nestiute ale bazarului. M-a invatat de unde sa scot bani la un curs bun si mi-a explicat cum e cu Ramadanul, pentru ca venisem acolo in plina sarbatoare. L-am cam provocat cu viziunea mea despre religie si limitari, insa a facut fata cu brio 🙂 Aissam si prietenii lui m-au facut sa ma simt cea mai frumoasa fata din lume (imi faceau complimente in continuu) si m-au invatat o alta lectie importanta: totul e relativ, iar oamenii valorizeaza lucruri foarte diferite in locuri diferite. Asa ca esti liber sa alegi ce sa valorizezi si e mult mai constructiv sa alegi sa crezi lucruri bune despre tine.
Un alt personaj minunat intalnit in Marrakesh a fost Khalil, un vanzator de mirodenii si alte bunatati, in al carui magazin m-am adapostit de ploaie si unde am stat mai bine de-o ora, pentru ca era absolut fascinant cu povestile lui despre fiecare lucru in parte. Eram deja agasata de alti vanzatori cand am nimerit la el, asa ca a fost o binecuvantare. N-am simtit nici presiunea de a cumpara, mi-a vorbit atat de mult pentru ca s-a simtit pus in valoare de interesul lui. De unde credeti ca am cumparat, totusi, toate cadourile? De la Khalil, evident. Pentru ca oamenii nu au nevoie sa le impui, ci doar sa le spui o poveste frumoasa, neatasat de un rezultat. O alta lectie invatata 🙂 Si, on top of it, ce-a facut Khalil inainte sa plec cu toate darurile? A iesit din magazin si mi-a spus: “Anca, magazinul e al tau. Alege orice vrei tu pentru tine, ca dar din partea mea, pentru energia ta“. Generozitatea e coplesitoare uneori 🙂
Sa nu va imaginati ca totul a fost pozitiv in Marrakesh. Aissam mi-a rezervat si o excursie de 1 zi si 1 noapte in desert, pentru ca-mi doream tare sa merg pe camila. Totul bine si frumos, cu exceptia faptului ca, la ora 6.30 dimineata, asteptandu-l pe cel ce urma sa vina sa ma ia, am citit din nou review-uri ale firmei cu care urma sa merg, care nu erau chiar cele mai bune. Nici n-am apucat sa ma dezmeticesc, iar tipul suna deja la usa. Sa merg sau sa nu merg? Imi imaginam deja scene de filme cu turisti rapiti si alte grozavii, insa am verificat ce simteam si am decis sa acord o sansa. Am mers impreuna pana in piata Jemma el-Fnaa, unde era locul de intalnire cu restul grupului si am cerut un semn de la Univers. Initial, nu parea sa mai fie nimeni care mergea in aceeasi excursie, iar oamenii nu aveau cele mai serioase fete si-mi spuneau ca mergem impreuna pana in alt loc unde e restul grupului. A, hmm… nu cred. Posibil sa fi facut o mica scena, ca l-au sunat pe Aissam sa ma calmeze. Chiar cand sa renunt si sa plec, au aparut 2 turisti australieni, care mergeau in acelasi loc cu mine. Sometimes, you just gotta have faith 🙂
Marocul m-a invatat multe lectii despre propriile limite, dar si despre limitele celorlalti. Am inteles, cu aceasta ocazie, cat de multe lucruri fac oamenii doar pentru ca “asa se face”. “De ce, in timpul Ramadanului, nu mancati ziua, insa dupa ora 23 mancati orice? Care e sensul?”. L-am intrebat pe Aissam. S-a uitat confuz la mine si mi-a raspuns: “Adevarul e ca nu stiu. Asa am fost invatat de familia mea“. Iar Aissam este totusi un tanar deschis la minte, care cunoaste oameni din toate colturile lumii prin prisma job-ului sau. O noua oportunitate de a-mi exersa toleranta si acceptarea, pentru ca vedeam multe limitari la ei. Insa nu era asta treaba mea. Rolul meu era sa-i tratez cu respect si sa-i onorez pentru tot ceea ce sunt. Ceea ce am si facut 🙂
In episodul 2, Marsilia si Malta – de ce sa dormi pe canapeaua unor necunoscuti, prin Couchsurfing 🙂
Pentru a oferi cea mai bună experiență folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitivul dvs. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
2 Comments
Buna ziua,
V-am descoperit de curand ,v-am adorat de cum v-am citit primele randuri despre ordine si armonie in minte si viata..Citind despre calatoriile dvs, ma topesc! In 2010 , dupa 16 ani la catedra, 2 copii de 6 si 8 ani ,am plecat in Italia ca ingrijitoare,i-am socat pe toti dar eu am descopeit ca ador sa calatoresc.Acum sunt in UK, am abandonat catedra, muncesc ca si carer, vin in tara, fac bijuterii si invat sa calatoresc, ma documentez….si da, sunt fericita!…As putea sa recunosc ca va invidiez putin, ca aveti o meserie ce va permite sa….colindati lumea!…
Va multumesc tare mult pentru cuvintele frumoase si ma bucur mult ca va place ce ati gasit pe blogul meu.
Va admir mult pentru ca ati avut curajul si deschiderea sa o luati de la capat si sa va urmati pasiunea, sa invatati lucruri noi si sa nu tineti cont de impunerile altora sau de limite personale. Nu multa lume indrazneste, felicitari si va mai astept pe aici!