Olga Oltean, One2Coach – De la un moment încolo, nu mai contează decât nevoia de a fi văzuti așa cum suntem

Pe Olga am cunoscut-o la început de an, atunci când eram în căutarea unei școli de coaching potrivite și este motivul pentru care am ales școala de coaching One2Coach. M-au impresionat prezența ei și faptul că a avut curajul de a introduce meditația în programele de formare. Este un interviu de stare, cum l-am numit după cele 2 ore petrecute împreună, în care am vorbit despre autenticitate, potențial, flow și, desigur, despre coaching.

Ce observi la oamenii cu care lucrezi din ipostaza de coach? Există o anumită dorință profundă sau un pattern?

Am lucrat si cu oameni din corporatie, antreprenori, persoane care si-au explorat zona personală. Punctul comun este nevoia de a fi vazuți asa cum suntem, de a fi recunoscuți, de a ne permite cineva să fim si atât.

Oamenii vin la coaching cu niște obiective masurabile și atunci nevoia de autenticitate este un lucru pe care îl simți după ce treci prin mai multe procese de tranziție si de lucru cu tine. Nu cred că își propune cineva sa fie autentic, nu e un obiectiv nici in procesele de life sau mai ales de executive coaching.

Însă, de la un moment încolo nu mai contează nimic altceva. Ne dăm seama că am trecut prin terapie, coaching, prin procese de autocunoastere si dezvoltare nenumărate, ne-am atins obiectivele si am muncit mult. Doar că realizăm ca in unele din ele nu ne regăsim. Pentru că, pentru a ne atinge unele obiective, ne-am pus pe mute o parte importantă a ființei noastre. Poate însemna că am ajuns intr-un punct in care criza existențială e mai intensă decât orice obiectiv material, și atunci, indiferent de câtă energie am pune intr-un obiectiv material, prioritar devine cum ne conectăm la noi și cum facem spațiu (si) pentru altceva.

Cum se leagă această nevoie cu coaching-ul?

Este foarte vizibilă în companii. Oamenii sunt trimiși la coaching pentru că e nevoie să genereze rezultate pentru companie sau e nevoie să comunice eficient, dar cu același scop final: randament, productivitate. Este firesc, nu e nimic de judecat aici, ci doar de văzut tabloul general. Coaching-ul poate fi un instrument bun de validare a poziției angajatului în organizație – sunt oameni care după un proces de coaching decid să părăsească compania și asta este un câștig pentru ambele părți. Apare ceva mult mai puternic decât obiectivul inițial de a face parte din organizația respectivă. Dincolo de nevoile financiare, există și o nevoie de a aparține într un sistem organizațional și e posibil ca, pe parcurs, indivizii să-și dea seama ca nu simt că aparțin sistemului.

Spuneai de dorința de a fi văzuți așa cum suntem. Cum ajungem să fim văzuți? Îl vezi ca pe un proces în care începem cu un coach, cineva în care avem încredere, care are astfel de skill-uri și apoi putem sa ajungem, în timp, să extindem asta în toată viața noastră?

Ajungem sa conștientizăm nevoia de a fi văzuți dupa o anumită vârsta și experiență de viață. Se întâmplă când ceva din noi se revolta, sau dacă ajungem să trăim un astfel de moment de autenticitate datorită cuiva care ne creează spatiu. Reușesc, atunci, pentru un moment, să-mi dau voie să fiu așa cum sunt, să îmi exprim dorințele, limitele, să cer ce am nevoie într un anumit context.

Se intâmplă odată cu conștientizarea măștilor pe care ni le-am pus pentru diferite contexte. Măștile sunt utile până la un punct sau dacă sunt conștientizate, ca niște convenții sociale pe care ni le asumăm.

Mă întreb constant cum aș putea să fac aceste momente de autenticitate mai dese…

E imposibil să nu porti măști în anumite contexte. Ideea e să începem să făcem loc la cât mai multe momente autentice, să facem loc la cat mai multe momente de interactiune profunde și reale, la asumarea unor momente de vulnerabilitate – da, mi-e greu, dar, așa cum spune si Brene Brown, sunt în arenă și dau tot ce am mai bun. Astfel, ceva incet, încet se schimbă în interior, când te arăți tot mai des așa cum ești.

Poate că e nevoie să accepți tu întâi cine ești…

O premisă este, da, iubirea de sine – ca să ne expunem și să ne arătăm părțile pe care odinioară le negăm, e important să începem să simțim iubire pentru noi și pentru părțile respective. Altfel, procesul ăsta nu se poate intâmpla cu adevărat. Sunt două variante – varianta în care începem intr-un proces de autocunoaștere fără să fi avut o experiență de compasiune față de noi și atunci, odată ce deschidem niste ușițe catre zone reprimate le închidem la loc imediat și e posibil să nu le mai deschidem niciodată, pentru ca ne-am speriat.

Al doilea este cazul în care începem să ne conectăm cu spațiul de compasiune și iubire si odată ce devine cât de cât mai ușor accesibil, și experiența expunerii devine posibilă.

Și ajungem la discuția despre inimă. Poate când ne gândim la coaching, ne gândim la o abordare mai degrabă mentală. Cum integrăm și inima în coaching?

Coaching fară inimă nu se poate, pentru mine cel puțin nu e o opțiune. Daca nu simți iubire față de procesul persoanei din fată, apare judecata, care e din minte. Dacă nu ești conectat la compasiune și nu vezi toată frumusețea și bogăția din omul respectiv, procesul devine mecanic. În anumite cazuri, poate funcționa, pentru procese foarte tranzacționale.

Coachingul, așa cum îl vad eu, care se întâmplă în profunzime, nu are nicio șansă fără iubire și încredere față de omul din față si față de potențialul lui. Este un termen vehiculat în coaching, există o ințelegere mentală a lui, dar în momentul in care ai o experiență directă a ceea ce înseamnă potențial, poti cu adevărat să simți că omul are toate instrumentele și toate șansele să obțina orice își propune.

Care e rolul coachului, de ce e valoros să fii coach?

Susținem persoane în procesul lor de evoluție, tranziție, obținere de rezultate, orice din sfera umană.

Un proces de coaching presupune eforturi din partea clientului, mai ales între sesiuni. Am văzut clienti care erau atrași de mirajul unei schimbări instant si nu întâmplator trăim in aceasta épocă a cafelei instant. Avem senzația că venim, avem o sesiune de coaching, avem așteptări de la coach să ne ajute să vedem lucrurile în alt fel, insa angajamentul și responsabilitatea față de rezultate sunt și ele foarte importante. Este vorba despre a integra pragmatismul în umanitate.

De asemenea, mi se pare valoros să uiți cine ești tu și să te dai din calea procesului clientului. Responsabilitatea procesului este a coach-ului, da, dar responsabilitatea și mai profundă este de a lăsa coaching-ul să se întâmple prin noi.

Ce înseamnă pragmatic?

Pragmaticul se transmite atunci când te întrebi ce devine posibil, acum că știi toate astea? Altfel totul rămâne la nivel de conversație, dar nu creează conștientizarea unor noi posibilități și apoi crearea unui plan de actiune și asumarea lui.

Cu ce teme vin clienții la tine?

În ultima perioadă au venit oameni care treceau prin tranziții profesionale, din rol angajat-antreprenor, din rol de executie într-unul de conducere, dar mai ales tranziții de viață, de la un stil de viață profund materialist, axat pe o evoluție profesională către un gen de cautare interioară, fără să-și dea seama la început ca despre asta este vorba. Oamenii vin să-și găsească alte instrumente pentru a face față contextului în care sunt si descoperă că, de fapt, au nevoie de instrumente pentru a face tranziția de la stilul respectiv la un alt stil.

Cred că una dintre cele mai distructive convingeri pe care le-am întâlnit la oameni este acest being “not good enough”. Te lovești de asta des la clienți și ce e de făcut?

Este profilul perfecționistului. Sunt puțini cei care au crescut cu conștiința potențialului și valorii eforturilor pe care le depuneau si cea mai mare vină o are sistemul educational, care pune accent pe rezultate și nu pe efort, profil, stil de invatare. Partea bună este ca face parte din evoluția noastră conștientă ca indivizi. Așa cum spunea unul din mentorii mei, nici nu e indicat să crești fără traume, fără încercări – ele ne creează mecanisme de gestionare a situatiilor, asa cum bolile creează imunitate. Unele mai generale, altele mai specifice, unele păstrate pe o perioadă mai lungă de timp, altele care se updatează permanent.

Și cum lucrezi cu un client care are pregnantă această credință?

Contează mult obiectivul cu care vine, ce abilități are deja construite, experiența de viață – de cele mai multe ori oamenii sunt mai constienti de ce nu fac bine sau de ce e ii blochează decât de de ceea ce le iese si ce îi sustine. Este unul din rolurile esențiale ale unui coach – să exploreze și să oglindească abilitățile clientului, sa scoata la iveală reușitele clientului, experiențele trecute în care clientul a infirmat credinta.

Auzim destul ce nu putem face și ce ne lipseste, rolul fundamental al coach-ului este să pună focus pe toata comoară interioară a omului. Nu e prea mult spus, chiar e ceva ascuns de care nu suntem conștienti, nici 10% măcar. Avem toată energía concentrată pe cum să gestionăm probleme, ne rămâne putina energie disponibilă pentru acțiune, pentru a manifesta.

Despre meseria de coach

Cum a apărut școala de coaching One2Coach și care este viziunea ei?

Inițial am intrat in Coaching Essence unde am făcut formarea ca asociat, iar în 2013 am ieșit din acea școală si am fondat școala One2Coach. Programul de formare s-a dezvoltat în timp – acum are 4 module de câte 3 zile, 20 de intalniri de supervizare și orele atat de necesare de mentorat iî coaching.

Viziunea scolii este de a conecta participantii la întreg, la cine sunt ei cu adevărat. Ne preocupă cum dezvolti la alt nivel niste competente, cum mergi în profunzime pentru a merge cu adevărat înainte, cum creezi un spațiu de practică și de explorare în care oamenii să-și dea seama cu adevărat care este stilul lor, fără a împrumuta stilul facilitatorului. Acesta este și motivul pentru care suntem 5 facilitatori.

Nu transmitem niste informații si studenții le iau de bune, totul este validat de experiență si foarte multă practică. Ceea ce urmează să facă coachul în rolul lui facem și noi în procesul de formare – asiguram un spatiu in care fiecare sa experimenteze tot ce are nevoie pentru ca sa fie coach. Cred ca e important să nu restrângem aria experiențelor posibile doar pentru ca experiența noastră ca și coach este intr un fel. Astfel, arătăm respect față de stilul și potențialul fiecărui participant. Pe lângă instrumentele le propunem, dezvoltăm puternic filonul responsabilității – libertatea vine cu responsbilitatea de a susține clientul într-un cadru flexibil, dar ancorat în etică, știința și arta coachingului.

Cine se face coach? Ce fel de oameni vin la școala ta?

Sunt oameni care știu din start ca vor să devină coach, manageri care vor să-și dezvolte abilități pentru o interactiune mai bună cu echipa si care descoperă până la final că pot si vor să facă coaching. Apoi sunt traineri, terapeuți, psihologi.

Principala trăsatură este că sunt oameni care își asumă faptul ca o mare parte din formare este lucrul cu sinele. Pentru a fi un coach bun e impotant să fii client în primul rand, să stii ce traieste clientul care se aseaza in fața ta si incepe un proces. Sunt oameni interesati de dezvoltarea unor abilitati de viata și care pe parcurs prind încredere că pot să facă profesia asta. Nu vin sa devina tehnicieni, ci sa devina coachi.

Ce i-ai spune cuiva care spune “în ziua de azi, toată lumea se face coach”?

Este adevarat ca nu exista pentru toata lumea interesata de subiect o claritate a standardelor in zona de coaching si da, standardele sunt importante. Asta e si motivul pentru care programul e acreditat ICF, si noi ca echipa ne formam continuu, lucram cu mentori, ne reacreditam periodic, avem o preocupare permanenta pt mentinerea calitatii serviciilor de coaching si formare in coaching.

Fiecare coach isi are clientii lui. Chiar daca pare ca sunt multi coachi, chiar si numai procesul de formare creeaza o valoare mare. Programul de formare, chiar dacă nu ai intenția de a profesa, te poate propulsa in viata personala sau in cariera. Calitatea interactiunilor se schimba total, calitatea standardelor de viata se schimba.

Faptul ca apar multi coachi arata si aparitia unor nevoi noi si cred ca putem vorbi despre schimbari la nivel de constinta colectiva.

Oamenii au nevoie de un gen de suport pe care nu il primesc din alta parte. Suntem bombardati de informatii contradictorii, de sfaturi si opinii pe care nu le solicitam, insa nimeni nu e interesat de cine suntem si de provocarile prin care trecem. A putea sa fii sustinut intr-o asemenea maniera de cineva e foarte valoros. Suferim mult de lipsa conexiunii umane, ne izolam pentru ca interactiunile au devenit de suprafata. Toata lumea trece printr-un proces de reasezare, de repozitionare si atunci suntem foarte preocupati de propriul proces si ne e greu sa ne conectam la altii, desi asta ne-ar ajuta si pe noi. Unul din lucrurile pe care le invățăm cel mai greu este cum sa cerem suport fara sa simtim ca suntem slabi sau fara sa ne judecam si asumandu-ne ca asta e ce putem face acum.

Ce inseamna sa-ti atingi potentialul? Crezi ca exista asa ceva?

Este despre a ne permite sa ne conectam la toate aspectele fiintei umane – inima, corp, spirit. Suntem primul animal constient si evolutia constienta este singura evolutie posibila.

Apoi este despre a vedea dincolo de cat suntem obisnuiti sa vedem, sa percepem. Sa invatam sa acordam atentie tuturor detaliilor unei experiente. Sa ne uitam la ceva fara nevoia de a atasa un nume acelui ceva.

Apropo de cum se uita coach-ul la un client la care vede potential – e vorba de rabdare, recunoastere, sustinere pas cu pas, de a ne vedea interconectați. De a participa in mod direct la experienta conexiunii. De a pune atentia pe ceea ce ne aduce impreuna, si nu pe ceea ce ne fragmenteaza. Atâta timp cât suntem in spațiul de unitate, totul devine posibil. Suntem mereu acolo, trebuie doar sa constientizam ca suntem acolo.

Zen denumeste aceasta atitudine “mintea incepatorului”: In mintea incepatorului sunt multe posibilitati, in cea a expertului doar cateva.

Mi se pare ca noi suntem foarte mind based, în cultura in care traim… si nu luam in calcul asa mult corpul si inima, pe care o asociem cu multa durere.

Dacă închizi usa dusmanilor, o inchizi si prietenilor, spune o vorba din sufism. Fără durere nu exista viata cu adevarat. Nu inseamna ca trebuie sa ne afundam in ea, ar fi din nou o scuza buna ca sa nu ne traim viata. Nu zice nimeni ca e confortabil si placut sa simti durere. But finally… This too shall pass.

Ce inseamna pentru tine flow-ul si cum poti sa ramai in el?

E vorba de aliniere, de a curge cu ce e, de a lua forma apei, de a fi fluizi. Intri si iesi, pentru că o conditie a flowului este prezenta. Cand inoti impotriva curentului si nu esti constient, ai iesit din flow. Chiar si atunci cand exista obstacole, flow-ul este legat de usurinta cu care le abordezi si ceva din tine stie ca aceea e directia, esti relaxat. Este despre a procesa informatia si altfel decat la doar la nivel mental. Intuitia este un instrument important și în coaching. Prea putin ne punem la treaba intuitia și e important de antrenat.

Cum?

Conectandu-ne la ea si testând-o, cu pași mici.

Procesul si instrumentele Olgăi

Care a fost procesul tau?

Am plecat cu o mare curiozitate și fascinație fata de cum functionam ca fiinte umane, ce ne face sa fim ceea ce suntem, sa actionam cum actionam.

Am fost deturnata de sistem și am facut ASE, ulterior m-am inscris la psihologie, pe care nu am terminat-o, pentru că nu imi satisfacea nevoia si dorinta de descoperire. Începusem sa fac cursuri de NLP, hipnoza, coaching, din care imi luam mult mai mult. Dincolo de explorare, a fost motivatia exterioara din zona profesionala, nevoia ca trainer de sustinere a participantilor la training in alt fel, dincolo de informatii si dezvoltare de abilitati.

Nesatisfacuta de programele de formare pe zona de prezenta, am inceput sa explorez zona de meditatie, ceea ce a si dus la integrarea meditatiei in programul de formare de la One2Coach. Initial mi-am spus ca daca practic mai mult meditatia, o sa pot sa il sustin pe om fara sa il judec, asta pt ca ma judecam pe mine foarte mult. Ce am descoperit a fost compasiunea si conectare la spatiul inimii.

Care au fost instrumentele sau experientele care te-au transformat cel mai mult?

Fiind foarte mentala pe vremea când am început, NLP-ul a fost un instrument bun si in acelasi timp mi-a deschis orizonturile. Am continuat explorarea prin coaching si, cand am constientizat nevoia de o prezenta mai stabila si mai autentica, am inceput sa explorez meditatia.

Programul Die Before You Die, care exploreaza atât zona inimii si prezenta, precum si conexiunea lor, a creat un shift puternic in mine – s-a creat un spatiu la care pot sa ma intorc usor și acum.

Știu că stăteai o perioadă în Grecia, într-un centru de meditație.

Da. Se numeste Osho Afroz Meditation Center – este un centru de meditatie din Grecia (insula Lesvos)  in care, din luna mai pana in octombrie, exista un program zilnic de meditatii, precum si workshopuri si traininguri din zona de terapie si meditatie. Fact: Chiar si o oră de meditație pe zi timp de o lună te schimbă foarte mult. Se practică (si) meditatii active – contribuitia lui Osho fiind etapa activă – prezenta in mai toate tehnicile propuse de el – tocmai pentru că si-a dat seama ca omul contemporan are nevoie inainte de orice de ceva care sa il ajute sa elibereze din tensiuni pt a se aseza si a medita in tacere.

Apoi este comunitatea de exploratori care decid ca pentru o prioada de 1 – 3 luni sa vina si sa participe la programul “Work as Meditation”, in care este vorba mai mult despre “cum” muncim mai degraba decat despre “cat” si “ce”.

Mesajul transmis în centru este nu cel de a ne izola si fugi de lume, ci de a te pregati pentru a te intoarce in lume într-un alt fel.

Ce practica zilnică sau ce ritualuri ai?

La inceput era ceva mai stricta practica mea. Am avut perioade de 3 saptamani in care practicam o anumita tehnica, pana cand ramanea in mine esenta ei si a meditatiei in general. Acum e mai mult in functie de ce am nevoie intr-o anumita zi sau moment, nu practic aceeasi meditatie in fiecare zi (mai putin in perioada din an cand sunt in Afroz). Dimineata poate fi laughter meditation – razi timp de 5 minute si apoi 5 minute stai in tacere. Poate da tonul unei zile pe care o anticipam putin prea serioasa si cu potential de tensiuni.

Apoi, mai e meditatia giberish, o meditatie foarte utila pentru cei care simt ca au o minte activa. Seara practic o meditatie de relaxare, precum heart meditation sau chiar ghidata – preferata mea este “Reminding Yourself of the Forgotten Language of Talking to Your BodyMind”, care mi-a adus in prim-plan ideea de ‘imprietenire’ cu cine sunt eu in integime. Si mai ales cum sa intru in dialog cu corpul, care ne transmite permanent mesaje, prin diverse simptome – pe care noi, nu-i asa, le ‘tratam’ si nu facem altceva decat sa oprim dialogul in acest fel.

Unde le gasim?

Se practică in centrele Osho sau acasa daca îți cumperi meditatiile de pe Osho.com. Invitatia este aceea de a testa. Osho a adus si conceptul de Zorba the Buddha – adica de a fi conectati la (calitatea) Buddha cu totalitatea in care Zorba isi traieste viata. De a savura viața în toate aspectele ei, insa cat mai constient cu putinta.

Ce carti citesti? Da-mi exemplu de 3 pe care le ai face cadou, pentru că au schimbat ceva în tine

Femei care alearga cu lupii, o carte utilă pentru orice femeie.

Acum citesc Învatarea, care mi se pare superba.

Healing with qualities a lui Manuel Schoch, care pune accentul pe potential si calitati.

Imi place din ce in ce mai mult sa citesc și beletristică.

Ce convingeri ți-ai schimbat in ultimii ani?

Am avut o perioadă in care am încercat sa imi schimb convingerile, acum am ajuns in perioada in care ma uit la ele si imi dau seama ca sunt doar niste construcții mentale. În momentul in care le vezi cu adevarat, se dizolvă.

Cred că “I’m not good enough” s-a daramat atunci când nevoia de a dovedi ceva cuiva si-a pierdut importanța. Mi-am asumat cine sunt. Pentru ca… daca sunt cine sunt, nu am cum sa fiu mai bine decat atat.

Cine e Olga acum?

 Am senzatia că nimic din ce parea important pana acum nu mai e important – în afara asumării mele și a valorilor mele. Nu mai pot sa susțin nimic din ce era odinioara fortat, impus din motive sociale. Îmi dau voie să fiu cine sunt și să transmit ce am de transmis, adică pe mine. Este vorba de stabilizarea conexiunii cu mine, pentru ca altfel nu știu ce am de oferit.

Dacă te gândești și tu să te apuci de coaching, ia legătura cu One2Coach. Mie mi-au deschis o lume nouă.