Pentru mine, prima parte a vieții a fost despre a-mi construi diverse convingeri despre viață, despre mine și despre lumea în care trăiesc. Cam asta se întâmplă când ești mic, nu-i așa? Ești ca o foaie albă, nescrisă, pe care cei mai apropiați din familie încep să scrie “oamenii sunt așa și așa, tu trebuie să fii așa și așa”. De fiecare dată când mă uit la nepoata mea de 3 luni, mă mișcă profund vulnerabilitatea ei totală – primești tot ce ți se dă, fie că te ajută să te dezvolți sau, din contră, te încurcă. Accepți tot, pentru că n-ai altă opțiune, iar tot ce primești devine realitatea ta.
După 20 de ani, însă, începe deconstrucția. Mie îmi place să o numesc – pattern hunting. Poate te muți din oraș. Poate te angajezi într-un loc cu oameni diferiți de tine. Poate citești niște cărți care-ți deschid mintea. Poate mergi la niște evenimente care te pun pe gânduri. Toate astea îți pun la îndoială unele dintre convingeri sau chiar le dau total peste cap și te fac să te întrebi: ce altceva mai cred, care e doar o minciună ce-mi face mai mult rău decât bine?
Am notat mai jos 10 dintre cele mai des întâlnite de mine – cu unele dintre ele mă lupt și eu încă. Dar cred că e important să le expunem, să le vedem clar, pentru că, atunci când încep să ruleze în background, să le surprindem și să le punem stop.
Asta este una dintre minciunile alea care ne pot ține toată viața într-un colț întunecat, fără a ne explora vreodată talentele sau potențialul latent. Din cauza acestei convingeri oamenii nu îndrăznesc suficient, nu luptă pentru visele lor, nu încep proiectele alea pe care le-a umplut praful într-un sertar. E o minciună pe care am crezut-o ani în șir, până am decis că Yes, I am good enough.
Cred cu tărie că lumea ar arăta cu totul altfel, dacă ne-am asuma fiecare responsabilitatea pentru ce e în viața noastră. Este vina șefului că eu stau la birou până târziu. E vina părinților pentru tot ce nu am primit când eram mici. E vina conducătorilor pentru tot ce nu merge în țară.
Dar ce-ai spune să decizi să pleci din jobul ăla care nu-ți convine de atâta timp? Cum ar fi să te uiți la partea ta din conflictul care durează de atâția ani? Sau să te uiti la toate dățile când ai greșit și tu în relația cu iubitul tău care acum scârțâie? Cum ar fi să-ți asumi rolul de cetățean activ și să mergi la vot sau la proteste, pentru a schimba cu adevărat ceva?
Chiar dacă citim des poveștile oamenilor care au reușit să construiască business-uri plecând de la nimic sau în ciuda unor probleme sau deficiențe reale, ne e foarte greu să credem așa ceva. Poate și pentru că asta ar spune ceva nu foarte ușor de auzit despre noi – că nu încercăm suficient de mult, că ne complacem într-un confort care ne mulțumește doar pe jumătate, că nu avem, de fapt, nicio scuză.
Știu că se spune că dacă vrei să vezi adevăratul caracter al unui om, trebuie să-i dai bani și influență. În același timp, cred că banii trebuie priviți ca orice alt instrument care îți dă o putere – îi poți folosi pentru a-ți demonstra superioritatea față de alții și pentru a-i controla sau, dimpotrivă, pentru a contribui și a-i ajuta și pe alții să-și îndeplinească visele, în timp ce tu ai o viață relaxată și liberă.
Eu sunt deschisă către abundență, în toate aspectele vieții mele și știu că banii sunt numai o formă a acesteia. Trăim într-un Univers plin de abundență, trebuie doar să te uiți la natură și îți vei da seama de asta.
Pe de-o parte, habar n-ai cine și dacă o sa te judece. Pe de alta, n-ai ce face oricum. Și, pe de alta, o să te obișnuiești. Critica are putere asupra ta doar atâta timp cât te ascunzi și te temi exagerat de ea – de aia e așa puternică.
Nu lăsa teama de a fi judecat (de multe ori de oameni care se simt amenințați de curajul și vulnerabilitatea ta) să te oprească din a deveni ce ai putea deveni. Vrei să faci vlogging? Vrei să începi un business? Vrei să te urci pe scenă să faci public speaking? Vrei să pleci din țară? Vrei să divorțezi? Vrei să te călugărești? Just do it. Bine zicea cineva – Others opinions are none of my business!
Este foarte, foarte nasol când cineva îți trădează încrederea. Știm cu toții sentimentul ăla ca un cuțit în inimă, care ne însoțește mult timp după ce povestea a trecut. Ne închidem, iar verdictul este clar și imuabil – nu poți avea încredere în nimeni. Problema cu o astfel de convingere este că îți transformă viața. La pachet cu o implicare totală, vulnerabilă, în care alegi să ai totuși încredere în altcineva, vin alte multe lucruri frumoase – iubire, bucurie, conexiune. Nu le poți avea fără încredere.
Asta e o minciună pe care alegi să o crezi zi de zi, fără a te întreba – dar oare ce altceva mai e acolo? Nu trebuie nimic, doar că asta ți s-a spus de când erai mic – că așa trebuie să arate viața, că trebuie să muncim o grămadă pentru siguranță, sacrificându-ne fericirea în acest joc.
Lumea e plină de oameni nefericiți, care aleg în continuare să fie nefericiți, muncind într-un loc care îi consumă câte un pic, zi de zi. DE CE? Viața e așa de scurtă, că nu merită să stai în locuri neplăcute, cu oameni negativi. Iar eu nu mai cred de mult că trebuie să muncești 8 ore pe zi.
Asta este o convingere de care ne-am lovit des la Let s Do It, Romania! – multor oameni nu le vedea să creadă că suntem voluntari care vor să facă ceva bun pentru România și atât. Chiar și acum, după atâția ani, oamenii sunt foarte surprinși de faptul că am făcut-o fără a cere nimic în schimb. Suntem atât de des bombardați de media de exemple de oameni care au profitat, de oameni care și-au urmărit doar propriul interes, încât credem că lumea e plină numai de ei. Nu e deloc adevărat – dacă vrei o doză de bunătate garantată, intră pe Gala Societății Civile și citește proiectele înscrise acolo de ong-urile din diverse arii – oameni care ajută bătrâni, copii cu dizabilități sau chiar planeta. Toți oamenii ăștia au înțeles un lucru esențial – că tot ce oferi se întoarce însutit, așa că au renunțat să fie takers. În schimb, sunt givers.
Împlinirea poate să vină la orice vârstă (fie că e vorba de un business sau de o relație fericită). Chiar dacă povestea tânărului milionar sau a tinerilor îndrăgostiți pe viață face multe vizualizări online, realitatea e că fiecare are propriul lui timing. Avem ritumuri diferite, asimilăm lecțiile în moduri diferite, în perioade diferite. Cum am putea toți să fim la linia de finish deodată?
Mai jos, câteva exemple de antreprenori care au început afaceri de succes, care schimbă lumea, după 35 de ani:
Nu e despre destinație, e despre cine devii în drum spre ea. Cu cât mi-a fost mai greu să obțin ceva, cu atât eu am devenit o Anca mai bună, mai curajoasă, mai asumată. E o iluzie să crezi că fericirea e atunci când o să obții promovarea aia sau relația mult visată. Dar cum e aici și acum? Ești fericit? Viața ta e compusă din acest moment prezent. Și din următorul. Și încă unul. Fii atent la aceste momente, fii fericit acum – e singurul moment pe care îl ai.
Mai știți și alte minciuni care merită expuse?
Le aștept în comentarii!
Pentru a oferi cea mai bună experiență folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitivul dvs. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.