Revelații

Ură și negativitate sau construcție și bine? De ce nu mai vreau să fiu un hater

separator
Posted on / by Anca
Reading Time: 4 minutes

În 2009, când ne-am apucat de Let`s Do It, Romania! și am anunțat că vrem să facem curățenie în toată țara, într-o singură zi, am primit zeci sau chiar sute de mesaje negative. Nu veți reuși, ce idee stupidă! Sigur e ceva dubios la mijloc! N-aveți nicio șansă, nimic nu merge bine în România! HATE. FOARTE MULT HATE.

Zilele trecute, îmi povestea o prietenă cum o vedetă din România a ales să susțină o cauză socială public, invitându-și fanii să o susțină și ei. În comentarii, haterii au apărut imediat – dar de ce această cauză? Dar nu crezi că nu e o idee bună? Dar de ce nu faci și altceva? Ce prostie! Și tot așa. HATE.

Vedem ura la orice încercare de a face ceva bun. Vedem ura la orice tentativă de a iniția ceva nou, care poate nu e perfect. Vedem ura la orice greșeală a cuiva. Vedem ura față de toți cei care sunt mai puțin decât noi.

Ura nu crește nimic

Atunci când eram la început cu Let s Do It, Romania!, le spuneam des oamenilor – dacă nu poți face ceva bun, dacă nu poți aduce bucurie cu prezența sau cu vorbele tale, măcar nu spune nimic. Faci deja mult mai mult decât toată gașca de haters de peste tot.

Să arunci cu ură în alții nu are nici un efect pozitiv. Poate doar te ajută să te simți mai bine pe moment, însă niciodată pe termen lung. Și asta pentru că suntem toți conectați. Atunci când faci rău cuiva, îl simți și tu, chiar dacă te faci că sentimentul nu este acolo.

Oamenii care sunt distructivi, o fac pentru că nu au învățat alt mecanism de a se descurca în viață.

Oamenii care aruncă la tot pasul cu noroi o fac pentru că le e teamă că strălucirea altora va pune și mai mult în lumină propriile limitări și propria mediocritate.

Oamenii care-și fac din ură o practică zilnică sunt niste vampiri energetici care se hrănesc din tristețe, suferință și iluzia că sunt superiori celor cărora le aruncă în ogradă cu noroi.

Oamenii care caută ceartă ar avea cea mai mare nevoie de pace și calm.

Oamenii care se plâng că nimic nu funcționează au ales să se uite numai la ce nu funcționează și, astfel, își limitează puterea personală.

Și eu cad des în capcana negativismului

Să nu înțelegi că eu aș fi pozitivă, că văd totul într-o lumină strălucitoare 100% din timp. Când mă gândesc la viața mea, am de foarte multe ori tendința să văd ce nu funcționează. Ce mai am de reparat. Ce am greșit. Ce e chiar nasol. Și asta se duce mai departe și către cei din jur. Am un critic interior fantastic, care îmi face instant o listă de motive pentru care n-am fost perfectă. Dacă ascult vocea aia timp de câteva minute, mă demotivez total și nu mai fac nimic. Nici cei apropiați nu scăpau de aceeași voce. O voce negativă și descurajatoare. O voce care are, poate, intenția pozitivă de a mă proteja, doar că își alege destul de prost modul de a-mi comunica asta.

A fi negativist înseamnă a-ți nega puterea personală

În ultimele luni, am ales să mă plâng foarte mult de lucrurile care nu funcționau și să îi critic, dintr-o poziție de victimă, pe cei pe care îi consideram vinovați pentru situația în care ne aflam. Efectul? Nimic bun construit, doar mai multe certuri și o distanță tot mai mare între noi. Nu ai nicio șansă să obții ce-ți dorești, mi-a spus cineva într-o discuție, dacă vei continua să te concentrezi pe ce nu merge. Mi-am dat seama că nu mai pot așa. Că e nevoie să schimb dramatic abordarea, dacă vreau să se schimbe și rezultatele mele.

*Atunci când alegi să te uiți numai la ce nu funcționează, intri în rolul de victimă și negi că ai avea vreo responsabilitate și vreo putere să schimbi realitatea.*

Așa că mi-am adus aminte cine sunt și ce pot. Am decis să mă concentrez pe ce pot eu să fac, pe ce pot să construiesc. Pe ce e deja funcțional în viața mea. Pe ce e bun în ceilalți. Să laud mai mult reușitele, să uit mai repede și complet eșecurile și greșelile celorlalți. Să trec peste conflicte și să vorbesc mai mult despre scopul comun, care ne unește ca echipă, ca prieteni, ca orice. Să îi ajut pe oameni să viseze. Să îi inspir prin puterea exemplului personal. Am ales să-mi iau înapoi puterea personală.

Pe desktop-ul meu mi-am scris o frază pe care vreau să n-o mai uit – What you focus on expands. O frază reală, o frază puternică, ce funcționează în ambele direcții. Și atunci când te concentrezi pe ce e frumos, pe ceea ce poți construi, pe ce e bine în oameni. Și atunci când alegi să te uiți la ceea ce nu merge. Rezultatul va fi să primești mai mult din acel ceva, fie el pozitiv sau negativ.

Tu cine alegi să fii?

Un om care îi face pe ceilalți să se simtă mici, sau un om care le dă putere?

Un om care râde de ceilalți sau îi ajută când au greșit și sunt cei mai vulnerabili?

Un om care aruncă cu noroi sau un om care inspiră și încurajează?

Un om care abia așteaptă să lase comentarii negative atunci când cineva a greșit sau a lansat ceva imperfect, sau un om care spune – bravo, continuă, o să fie tot mai bine?

A fi un om care susține și dă putere necesită mult mai mult efort. Necesită puterea de a spune nu tentațiilor care apar la totul pasul de a ne simți mai buni ca alții prin critică și gândire negativă. Doar că, poți să stai liniștit – la efort mai mare, și recompensa va fi mai mare.

La finalul zilei, vreau să știu că după mine lumea (formată chiar și din doar câțiva oameni) a fost un pic mai optimistă, un pic mai puternică și un pic mai încrezătoare în propriile forțe.

Related Posts

One Comment

Leave a Reply

Pin It on Pinterest