No title.

Ti s-a intamplat vreodata sa ai senzatia ca te-a lovit ceva drept in fata? Nu stii cum sa reactionezi, pentru ca pur si simplu nu e in concordanta cu ce crezi tu si cu ce stii tu. Mi s-a intamplat mie azi. Mi se pare ca am nimerit intr-o poveste care, incredibil, nu are happy end, desi ea prin definitie ar trebui sa aiba. E ca si cum citesti despre Ileana Cosanzeana care, se trezeste in final cu … balaurul cu 7 capete in loc de Fat Frumos. Asa ma simt si eu acum. Probabil si din cauza ca sunt obisnuita ca povestile mele sa aiba mereu happy end. S-ar putea sa mai traiesc inca o buna bucata de timp in aceasta lume perfecta pe care mi-am construit-o singura… dar, pana la urma, de ce nu? Pentru ca risti sa te lovesti rau… de aia. Totusi mie imi place lumea mea… aici totul e corect, si fiecare primeste ceea ce merita, in functie de cat a muncit si cat a dorit lucrul respectiv, nu exista oameni carora le cade din cer sau au impresia ca e normal sa plateasca pentru orice, iar sufletul fiecaruia e cel mai important lucru pentru ei si nu l-ar vinde pentru nimic.

Trebuie sa recunosc, urasc senzatia asta de infrangere pe care chiar n-as merita-o .. zic eu, bineinteles. Cuvinte de genul “am picat” sau “n-am reusit” imi sunt foaaaaaarte straine… nu si azi. Azi ar trebui sa spun cuvintele alea de zeci de ori, motiv pentru care stau pe invisible pe messenger Sunt o perfectionista si vreau ca totul sa imi iasa bine. Din prima. De ce as face compromisuri? Am tot ce imi trebuie ca sa reusesc si fara ele.

Nu sunt chiar atat de naiva incat sa cred ca tot ce se intampla e corect, dar sunt o idealista. Si pana acum cred ca am avut noroc, pentru ca nimic din ce am patit nu mi-a lasat un gust atat de amar. Imi place insa in continuare sa ma consider personajul pozitiv al povestii, personaj caruia cei din jur nu ii fac decat rar rau gratuit… Reusesc si fara sa inventez sa gasesc o explicatie pentru momentele in care nu imi iese totul asa cum ma asteptam, iar constiinta mea e de obicei linistita. Intotdeauna am crezut ca trebuie sa imi fac eu intai partea, si apoi sa cer. Si ce faci atunci cand tu iti faci partea si … atat? Esti cam fraier, ar spune unii. Dar am incercat si rolul negativ, si nu prea mi se potriveste. Poate ca e mai usor sa te consideri o victima…

Pana la urma, ti se va intampla ce te astepti sa ti se intample… cred eu, iar viata va fi asa cum ti-o imaginezi tu (mi-a spus si mie cineva, ce credeati? Mi-a dat exemplul cu: daca tu privesti viata ca pe o lupta, vei actiona ca atare… si .. vei avea parte de multe lupte. Cu asta m-a convins) Stiu, sunt naiva in continuare si nu pot sa spun ca astept sa ma loveasca ceva de undeva si sa nu stiu nici ce a fost. Cred insa ca ceva in jurul meu ma protejeaza. Ok, incerc sa renunt la aberatii

Acum, ca o optimista ce sunt, ar trebui sa gasesc partea buna in intamplarea rea. Faptul ca scriu acum blog-ul asta ar putea fi o varianta, si mai ales faptul ca am fost putin scuturata. E nevoie de mai mult ca sa renunt la idealism, dar e un inceput. Nu incerc sa provoc nici o desfasurare de forte

De multe ori m-am gandit ca parca nu am loc in lumea asta si ca s-ar putea sa ma convinga si pe mine intr-o zi. Faci ce face toata lumea, nu? Daca vrei sa te impotrivesti, atunci simti cel mai mult respingerea si incepi sa crezi ca ai castigat cand ai devenit ca ei. De fapt atunci ai fost invins…

M-am facut online pe messenger…

Monday September 25, 2006 – 06:39pm (EEST)