Andrei Roșca, change strategist: “Fiecare om este la o intersecție unică de pattern-uri” (part 1)

Îl cunosc pe Andrei Roșca de mulți ani, și încă de pe atunci era foarte interesat de performanță și de motivarea echipei pe care o conducea. Anul acesta mi-a devenit și coach, într-o perioadă dificilă din punct de vedere profesional și personal, iar interacțiunea cu el a fost mereu extrem de folositoare – mi-a adus lumină, m-a calmat în momente cheie sau mi-a oferit resurse prețioase pentru acasă.

Este antreprenor de ani buni (puteți citi mai multe despre el aici), a studiat cu Tony Robbins sau Richard Bandler și are un podcast despre evoluție personală numit Zero Plus. Last but not least, este unul dintre oamenii cei mai echilibrați pe care îi cunosc. Așa că l-am luat la o discuție mai profundă despre ce-l pasionează cel mai mult: schimbarea.

De ce aș vrea să mă schimb? Nu pot chiar să sabotez o schimbare, pentru că îi transmit creierului meu că ceva nu este ok cu mine?

Nu trebuie să ne schimbăm, nu cred ca e obligatoriu. Unii oameni aleg să se schimbe la un anumit moment pentru că nu le place ceva din ce sunt și atunci e o alegere. Vreau să mă schimb pentru că îmi imaginez că modul în care m-aș schimba ar avea mai mult sens pentru mine și pentru viața mea.

Și cum se împacă asta cu ideea că trebuie să te iubești și să te accepți în fiecare moment pe tine exact așa cum ești?

Eu am o filosofie de viață care influentează și modul în care abordez ideea de schimbare – cred într-un echilibru între a fi mulțumit cu ce ai, a aprecia, a fi recunoscător și, în același timp, a face asta fără să băltești. Presupune să trăiești într-o zonă de acceptare, de iubire de sine, de grijă, dar să recunoști că, din când în când, merită să ieși din zona de confort.

O să vorbim și despre asta… 🙂

Și, acolo, ține de cum ajung să mă bucur de ce am, dar în același timp să nu mă limitez, fiindcă mă iubesc pe mine. E foarte tentant – singura problemă cu această idee este că e ușor să aluneci într-o zonă în care te complaci.

Și a te complace este rău pentru că…

Nu e rău, problema apare când te raportezi la potențialul tău. Ai un potențial neaccesat și există o discuție mai profundă aici, ce ține de sensul vieții. Există 2 paradigme mari apropo de acest potențial: o paradigmă care spune că, în timpul vieții, trebuie să ne atingem cât mai mult din acest potențial. O alta, însă, spune că trebuie să scoți tot ce poți din ce ai. Ești un tânăr din munți din România, fără acces la net, nu vei ieși niciodată din satul tău, cu siguranță aveai mai mult potențial de atât, doar că poți alege să nu te duci către el și să fii totuși fericit.

Ne ducem un pic într-o zonă filosofică, dar totuși, dacă tot am ajuns aici, aș vrea să te întreb asta: crezi că există oameni care își ating pontențialul? Există acea stare? 

Nu cred că există starea aia ca destinație finală. Cred că e o stare către care tinzi și cred că fiecare dintre noi poate să spună că, la un moment dat, e mai aproape sau mai departe de potențialul maxim. Eu simt că în ultimii ani am ajuns mai aproape de potențialul meu, nu cred că sunt acolo, dar cred că mă tot apropii.

Tu ajuți oamenii să se schimbe. Dă-mi câteva exemple de oameni și de problemele cu care vin la tine. Vin tot timpul într-o stare de claritate – “nu mai suport, vreau să schimb asta, acum”?

Nu. De altfel, unul dintre obiectivele sesiunilor de coaching este obținerea de claritate și, din fericire, e și cel mai ușor de atins. În majoritatea cazurilor, durează 1-2 ședințe să-ți fie clar ce vrei să faci și unde vrei să ajungi. După care, avem niște obiective destul de concrete.

De la schimbare de obiceiuri – “vreau obiceiuri noi”: sport, mâncat mai sănătos, productivitate sau să scap de niște obiceiuri negative: fumat, alcool, alimentați nesănătoasă. Apoi sunt cele legate de sens, vreau mai mult sens în viața mea, care poate fi destul de cuantificabil, deși pare greu de apucat. Mai sunt obiective profesionale, gen “vreau să-mi schimb jobul sau industria” sau “vreau să mă apuc de antreprenoriat”. De multe ori, nevoia este de fapt: “am nevoie să mă ajuți să fac primii pași în direcția nouă, că apoi mă descurc eu”. La primii pași, acolo se pune pune problema de schimbare – tu ești într-o zonă, vrei să te duci în alta, și de fapt nu ai nevoie de cineva care să-ți garanteze că ajungi în alta, ci că faci primii pași, începi să miști lucrurile, simți că ești pe drumul cel bun.

Cum decurge procesul de schimbare?

Eu cred în crearea unui proces unic pentru fiecare client. Deși sunt multe patternuri comune pe care le vezi când lucrezi mult cu oamenii, fiecare om este la o intersecție unică de pattern-uri, iar asta face necesară adaptarea procesului de la om la om. Asculți omul și apoi faci fine tunning la un proces pe care îl știai și, astfel, iese de fapt un nou proces.

Există și lucruri comune și aici există 4 teorii mari despre cum se produce schimbarea. Prima este schimbarea care ține de recompense și pedepse. E cea mai putin pragmatică și este și cea mai veche. Cea de-a doua este schimbarea bazată pe insight-uri – dacă te înțelegi, poți să te schimbi. Dacă ai conștientizat o problemă, vei și acționa. Este folosită mult în psihoterapie.

Din experiența mea nu e suficient… sau poate uneori da, uneori nu.

Așa cred și eu. O a treia teorie este schimbarea sistemică – oamenii fac parte dintr-un sistem de relații, fiecare are o serie de relații, unele mai importante, unele mai puțin și ai nevoie să înțelegi sistemul, pentru că aproape orice problemă cu care vine omul respectiv la tine este corelată cu o problemă de relație din viața lui. Dacă întrebi un om cam cum sunt relațiile importante din viata lui, ai sa vezi că cel puțin în una, două există niște probleme ce pot fi corelate cu tema cu care a venit la coaching. Singurul dezavantaj major în această abordare este că nu întotdeauna rezolvarea relațiilor problematice e ușoară.

Cel de-al patrulea este modelul care spune că schimbarea are loc doar atunci când costul de a nu te schimba devine mai mare decât costul de a te schimba. Sunt într-un loc, mă doare că sunt aici, dar în mintea mea, conștient sau inconștient, asociez schimbarea cu o durere și mai mare. Vin și spun că mă doare, că vreau să schimb, dar când mă gândesc la ce ar presupune, nu fac nimic. E ca o balanță care, la un moment dat se înclină. Vin oameni la mine și-mi spun:

“Andrei, trebuie să schimb ceva că nu mai pot“. Iar eu îi intreb: “Ok, dar de cât timp ești în situația asta?“. “De 8 ani“. “Ok… și ieri a început să te deranjeze?“. “Nu, acum 7 ani…“. Ce s-a întâmplat, de fapt, este că abia acum a devenit de nesuportat. La un moment nu mai poți să negi, îți afectează și alte zone din viață și atunci… schimbarea devine mai posibilă.

Cred că ultimele 2 variante spun cel mai mult despre cum se schimbă oamenii.

Cât de repede se schimbă oamenii, când începi să vezi rezultate?

Cel mai important factor este dorința omului de a se schimba. E tricky, pentru că există niște factori care influențează această dorință. Dacă omul vine hotărât, schimbările se întâmplă relativ repede. Dacă am nevoie de claritate legat de un obiectiv, poate să dureze 1-2 ședințe. Dacă este vorba de schimbarea unor obiceiuri, ai nevoie de măcar 6-8 ședințe săptămânale sau măcar bilunare. Dacă vorbim despre reorientare profesională sau găsirea unei noi zone care mă pasionează, sunt procese de 4-6 ședințe. Am avut clienți care s-au schimbat extrem de repede în niște problematici complicate: a nu mai bea alcool, a slăbi. În general, aici durează mai mult, dar am avut și un client care s-a lăsat de băut după o ședință – era alcoolic funcțional de vreo 10 ani, așa cum a zis chiar el. A fost un proces clar, nu a fost o întâmplare, dar a reacționat repede și puternic. A trecut un an de atunci și nu a mai băut deloc.

Ce umbrește dorința de schimbare?

Știi ce-i cel mai frecvent? Oamenii spun că vor să se schimbe, dar de fapt nu vor. Într-una dintre formările pe care le-am făcut se vorbea despre ecologia unui obiectiv. Te uiți la ce impact ar avea schimbarea asupra zonelor importante din viața omului. Dacă vrei, de exemplu, să slăbești 20 de kg, hai să ne imaginăm că ai slăbit deja. Ce zone din viața ta ar fi afectate?

Păi… relația cu bărbații 🙂 Poate ar apărea brusc mulți în jurul meu. Poate sunt o fată singură, așa că e bine 🙂

Și cum te-ai simți dacă ar apărea brusc multi bărbați în jurul tău?

Poate inconfortabil …

Exact. Inconfortabil, incompetent sau poate nu ai mai avea scuze, atunci când o relație se termină. Nu ai mai putea să spui “dacă aveam cu 20 de kg mai puțin sigur nu ne despărțeam“. Sau… poate ți-ar fi greu să alegi. Sau să te dedici. Poate există oameni din viața ta care n-ar reacționa bine la asta și anticipezi inconștient. Poate ți-ar fi greu să o refuzi pe mama ta când îți oferă mâncare sau prăjituri de Crăciun. Sunt foarte multe care se pot întâmpla pe care nu ai de unde să le știi, așa că trebuie să le verifici. Și dacă ajungi la concluzia că viața ta, în toate aspectele ei, ar fi mai bună, atunci este un obiectiv ecologic. Miza e să nu-l ajuți pe client într-un mod care e mai prost pentru el, fără să-ți dai seama.

Cum aș putea să-mi fac niște verificări ca să știu ca schimbarea va fi bună pentru mine?

E greu să verifici 100% de unul singur, pentru că suntem subiectivi cu noi. O opțiune este un exercițiu pe care îl fac des: imaginează-ți că ai în fața ta un buton roșu și dacă ai apăsa pe buton acum, în următoarele momentele viața ta s-ar schimba, cu toate consecințele pe care ți le poți imagina. Întrebarea esențială este: ai apăsa acum pe butonul ăsta? Mulți oameni simt foarte clar că nu. Atunci nu ești 100% pregătit, putem explora lucrurile de care ți-e frică,  putem găsi soluții, ca după să ne mai uităm la buton din nou. Oricum nu va fi așa simplu, dar ideea este: chiar dacă ar fi atât de simplu, unii totuși nu ar lua schimbarea.

Să zicem că sunt decisă să fac o schimbare. Din perspectiva biologică, de ce bariere mă voi lovi?

Creierul nostru este construit pentru siguranță, nu pentru fericire. Căutăm siguranță, iar orice schimbare presupune o formă de incertitudine. Asta înseamnă că creierul nostru va încerca să ne țină pe loc, de aici nevoia de a controla acea parte. Tony Robbins zice: “I don`t negotiate with my mind. When I say I go, we go“. Noi suntem mai mult decât mintea și avem tendința de a ne identifica cu ce simțim. Dacă simt teamă, probabil sunt în pericol, ceea ce nu e mereu adevărat. Nu întotdeauna putem avea încredere în ce simțim. Avem nevoie să acționăm de la un nivel care e mai presus de emoțiile negative pe care le simțim.

Și ce pot să fac despre asta? 

E vorba de mental jujitsu, cu diverse tool-uri. Fiecare are modul lui specific în care funcționează creierul, așa că are nevoie de un sistem personalizat.

Cum te antrenezi tu?

Meditez mult: acum folosesc tehnici de intrare în heart coherence, care mă ajută la schimbarea stării de spirit și să gestionez stress-ul. Apoi Vipassana, o tehnică focusată pe prezență, ajută la capacitatea de a sta concentrat și la relaxare.

Și mai folosesc tehnici CBT, din școala de terapie cognitiv-comportamentală, care sunt cu creion și foaie. Atunci când simt ceva ce n-aș vrea, încep să enumăr stările, apoi să-mi notez gândurile negative care vin la pachet, după care am un proces prin care găsesc gândurile pozitive care pot combate gândurile negative. La final, reevaluez emoțiile și gândurile inițiale. La sfârșitul acestui exercițiu de 5 minute maxim, partea rațională preia controlul. Ce încearcă oamenii să facă de obicei e s-o rezolve în capul lor. Nu ai de fapt nicio șansă, pentru că nu ai suficientă memorie pentru toate datele.

Când schimbarea prea rapidă poate fi considerată a renunța prea ușor?

E un subiect complex, dar modul simplu de a-l aborda e așa: întreabă-te dacă în viața ta, în ultimii ani, au fost momente în care ai renunțat prea ușor. Și dacă da, nu o face. Dimpotrivă, dacă ești genul de om care moare și tot nu renunță, poate ar fi o idee să acționezi diferit de data asta.

Aici se încheie partea 1. În cea de-a doua parte, vorbim despre schimbări în carieră și zona de confort.

Dacă vrei să primești constant podcast-ul lui Andrei, te poți abona aici.

Photo by Paul Skorupskas on Unsplash