Ce am sa scriu mai jos poate fi interpretat in egala masura ca superficial sau foarte adevarat si dovedit in nenumarate randuri, stiu. Plec din start de la premisa ca lucrurile sunt cum vrem noi sa le vedem si ca noi alegem fiecare interpretare. Sunt superficiala sau profunda. Ambele sunt adevarate, depinde din ce parte privesti.
De cate ori vi s-a intamplat sa stiti din prima clipa ca omul pe care tocmai l-ati cunoscut e pe aceeasi lungime de unda cu voi? De cate ori ati simtit cand ati ajuns intr-un loc nou ca va potriviti, ca e pentru voi, ca puteti sa dati totul acolo? Sau ca, dimpotriva, nu veti putea face niciodata mai mult decat strictul necesar, pentru ca nu rezonati cu oamenii, cu lucrurile pe care le faceti, cu atmosfera, cu … aerul? Eu cred ca de fiecare data, stim. Ceva in noi ne spune tot ce avem nevoie sa stim si cred ca inima merita ascultata de fiecare data. Ca n-o facem, asta e alta discutie. De ce n-o facem, e pentru ca n-avem incredere suficienta.
Nu cred ca am nevoie sa stau luni intregi intr-un loc, pentru a-mi da seama daca e pentru mine sau nu. Si asta pentru ca lucrurile pure, autentice, reale, au o vibratie speciala, pe care inima o va simti intotdeauna. Ma bazez pe asta constant, atunci cand apare noul in viata mea. Asa ajung sa petrec ore intregi cu necunoscuti sau sa renunt la un job dupa 2 luni, sa intru intr-un proiect nebunesc sau sa plec cu cineva la munte pentru un weekend, desi il cunosc de o saptamana. Toate astea pentru ca vreau sa fiu 100%, acolo unde decid sa ma implic. Se simte imediat cand nu dai totul, iar orice mai putin decat totul e prea putin. Iata de ce caut in permanenta senzatii si stari puternice, care sa duca la decizii intr-o singura directie irevocabila. Nu se intampla asa de des cum as vrea – teama de a lua decizii pripite sta mereu ascunsa acolo, nu e ca si cum va disparea vreodata. Iar asta face intotdeauna decizia greu de luat. Voi fi insa mereu convinsa ca inima mea stie intotdeauna ce e bine pentru mine, chiar daca ma indoiesc constant de asta. Si, in final, tot ca ea fac, mai devreme sau mai tarziu. Chiar daca sunt o persoana care gandeste extrem de mult, am acceptat acum ceva timp ca mintea nu stie asa multe cum stie inima 🙂
Argumentul final pentru ce am scris mai sus este ca, lucrurile in care credem devin adevarul nostru. Iar eu cred in ce-mi spune inima mea.
Inima stie intotdeauna! Si limbajul inimii se simte si in corp. Daca am fi atenti la ce simtim in corp, unde simtim, cat de intens este ce simtim si daca am sta in si cu acea senzatie ceva timp…am intelege poate mai repede ce vrea inima sa ne transmita.
Cred ca mintea a fost “inventata” pentru a transmite celorlalti ce inima vrea sa spuna. Mintea este, de fapt, un mijloc de comunicare, si nu ar trebui asa valorizata, de parca ar fi unica si cea mai importanta parte a noastra. Cred ca aici sta si diferenta dintre un manager si un lider. Managerul gandeste si atat si liderul gandeste si simte. 🙂
De multe ori, mintea este in conflict cu inima pentru ca mintea cunoaste lumea concreta, “realitatea” exterioara si inima tine de energie, de nevazut, de spiritualitate. Se pare ca sunt lucruri total opuse, care nu pot coexista in acelasi sistem (adica, in noi). Pai, din moment ce ele exista in noi…e un sens si pentru asta, nu? 🙂
Dap, exact. Ar fi o idee sa folosim mintea doar pt ce a fost ea creata de fapt, asa cum spui si tu. Nu sunt lucruri opuse, sunt complementare si desigur ca exista un sens. Ai vazut filmul The Shift, cu Wayne Dyer? E absolut minunat! Recomand cu caldura!
2 Comments
Inima stie intotdeauna! Si limbajul inimii se simte si in corp. Daca am fi atenti la ce simtim in corp, unde simtim, cat de intens este ce simtim si daca am sta in si cu acea senzatie ceva timp…am intelege poate mai repede ce vrea inima sa ne transmita.
Cred ca mintea a fost “inventata” pentru a transmite celorlalti ce inima vrea sa spuna. Mintea este, de fapt, un mijloc de comunicare, si nu ar trebui asa valorizata, de parca ar fi unica si cea mai importanta parte a noastra. Cred ca aici sta si diferenta dintre un manager si un lider. Managerul gandeste si atat si liderul gandeste si simte. 🙂
De multe ori, mintea este in conflict cu inima pentru ca mintea cunoaste lumea concreta, “realitatea” exterioara si inima tine de energie, de nevazut, de spiritualitate. Se pare ca sunt lucruri total opuse, care nu pot coexista in acelasi sistem (adica, in noi). Pai, din moment ce ele exista in noi…e un sens si pentru asta, nu? 🙂
Dap, exact. Ar fi o idee sa folosim mintea doar pt ce a fost ea creata de fapt, asa cum spui si tu. Nu sunt lucruri opuse, sunt complementare si desigur ca exista un sens. Ai vazut filmul The Shift, cu Wayne Dyer? E absolut minunat! Recomand cu caldura!