Curaj si motivatie / Revelatii

Încrederea în sine se construiește prin acțiune, nu invers

separator
Posted on / by Anca
Reading Time: 3 minutes

Te numeri printre oamenii care își spun că “într-o zi”, cand vor avea destulă încredere în ei, se vor apuca de …. (a se completa cu visul vostru: scris, lansat o afacere, desenat, cântat, grădinărit, sport etc)?

Îți faci planuri care rămân, deocamdată, doar la etapa de planificare, pentru că nu crezi că ai încă tot ce îți trebuie ca sa reușești și, mai ales, te lași sufocat de gânduri precum: nu sunt suficient de bun“, “nu am încredere că voi reuși”, “sunt alții mult mai buni ca mine”, “eu niciodată nu am avut încredere în mine, am probleme aici de când mă știu”, “eu nu am succes de obicei” și multe, multe alte astfel de convingeri limitative?

Aștepți să devii mai … ceva, ca să te apuci de treabă?

Știu cum e, știu cum te simți. Am fost acolo și, în multe cazuri, sunt încă acolo. Doar că, din pacate (sau din fericire :D), nu așa funcționează lucrurile.

Încrederea în sine se construiește prin acțiune, nu invers

Încrederea în sine apare ca rezultat al expunerii. Încrederea în sine este un produs al experienței. Simpla ta prezență în fața unor oameni importanți pentru tine, vulnerabil, aratându-le ceea ce ai creat sau împartășindu-le visul tău, este cheia spre încrederea în tine.

Încrederea în tine nu vine stând acasă și visând cai verzi pe pereți. Nici redactând un document în word cu obiectivele pe 2018, pe care nu-l mai deschizi până la finalul anului. Pur și simplu nu funcționează așa, oricât de dificil ar suna. Asa am fost creați – să creștem prin experiență. Desigur, te poți motiva înainte să ieși în față, îți poți construi un mindset de învingător și e chiar recomandabil să faci asta. Însă, așa cum spunea Woody Allen, 80% din succes înseamnă să apari la întâlnire.

Nu mai aștepta să fii suficient de …

Am simțit asta pe pielea mea atunci cînd m-am apucat de sport. Am tot așteptat să fiu destul de puternică în interior ca să mă apuc, să am ambiție, să ma simt eu pregătită. Ce să vezi – momentul ăla n-a venit niciodată. M-am apucat pur si simplu, iar încrederea în mine a apărut după ce m-am ținut timp de 1 an. O perioadă lungă, în care a fost nevoie să tot apar la întâlnirea cu mine și cu antrenorul. Un an în care a fost nevoie să îmi demonstrez mie că pot avea încredere în mine și că ma duc la sport, chiar dacă ninge, e frig, nu-mi plac exercițiile sau chiar n-am chef.

La fel a fost și cu Let`s Do It, Romania! – nu mai făcusem niciodată un astfel de proiect, nu aveam aproape deloc experiență în comunicare. Dar m-am aruncat și am învățat din mers. Am experimentat toate lucrurile de care-mi era frică. Iar încrederea în mine pe care am câștigat-o este neprețuită.

Același lucru îl povestește și Whitney Thore, într-un TED Talk care m-a impresionat profund. Avea probleme mari de greutate și își pusese viața pe pauză, până când ar fi reușit să slăbească. Doar că a realizat că e nevoie să se arunce și, după 2 provocări acceptate – să pozeze nud și să danseze într-un filmulet pe youtube – a câștigat o încredere imensă în ea și alte oportunități au apărut.

Fă ceva chiar acum!

Asă că hai, imediat după ce termini de citit acest articol, fă o acțiune în direcția visului tău: scrie un mail, propune cuiva o întâlnire, postează ceva pe Facebook, cumpără un domeniu, scrie o pagină, arată-le prietenilor tăi la ce lucrezi.

Încrederea în sine se construiește prin acțiune, nu invers. E pur și simplu un mindset care trebuie exersat. Apucă-te chiar azi.

 

Sursa foto:
Leio McLaren

 

Related Posts

2 Comments

  • Elena
    03/10/2018

    Wow, asa m-a motivat articolul tau incat m-am apucat sa scriu un E-Mail pe care il tot amanam. Merci!

    Reply
    • Anca
      03/10/2018

      Waaaaa, ce tare!!! Ma bucur 🙂

      Reply

Leave a Reply

ABONEAZA-TE

Ţi-a plăcut ce-ai citit?

Abonează-te şi primeşti
constant articole care să te bucure
Abonează-te
Primeste in inbox-ul tau articolele mele!
Aboneaza-te

Pin It on Pinterest