Curaj & motivație / Echilibru / Revelații

Cum m-am apucat (si tinut) de sport, fara sa fiu o sportiva innascuta

separator
Posted on / by Anca
anca banita maraton
Reading Time: 6 minutes

N-am fost niciodata vreo sportiva. In scoala generala incercam sa gasesc orice motiv ca sa nu vin la ora de sport, iar exercitiile la sol ma speriau foarte tare, pentru ca ma simteam foarte fragila si aveam impresia ca o sa-mi rup gatul printr-o miscare neinspirata. Cel mai frica imi era, insa, sa sar capra, aveam impresia ca trambulina n-o sa functioneze, iar eu am sa ma lovesc sau am sa raman blocata pe ea – ceea ce s-a si intamplat, de altfel. Cate cosmaruri am avut cu capra aia inainte de proba de semestru la sport!

  • Nu i-am inteles niciodata pe colegii care au ales sa dea BAC-ul la aceasta materie, mie mi s-ar fi parut cel mai greu lucru din lume si, cu siguranta, as fi picat.
  • Nu-mi place sa alerg si as alege intotdeauna economia, matematica sau limba romana in loc de miscare. Acum, la multi ani distanta, inteleg ca nu am avut parte de o primire adecvata, si nici de oameni pregatiti, care sa-mi explice cum se face sportul corect.

Asa ca am crescut cu cate o picatura de sport cand, cum, cu putin baschet in liceu si cam atat. Am ajuns la 20+ de ani cu dureri de spate, conditie fizica aproape zero si cu rasuflarea taiata dupa orice sprint necesar prin oras. Plus cateva kilograme in plus fata de standardul meu personal, pe care nu tineam neaparat sa le dau jos, ciocolata si prajiturile isi meritau pretul cu varf si indesat 🙂 Am incercat, de-a lungul timpului, si mers la sala si la diverse sedinte de pilates, tae boo, aerobic si alte surori ale lor, toate pe termen scurt.

Cumva, cred ca ma impacasem cu ideea ca sportul nu este pentru mine

Credeam ca doar unii privilegiati ai sortii au ambitia sa se apuce si, mai ales, sa se tina de antrenamente pe termen lung. Gena motivatiei nu se regasea si la mine. Mi-am tot repetat asta ani de-a randul.

Pe de alta parte, insa, undeva in mintea mea, sportul era legat iremediabil de sanatate si, odata cu trecerea anilor, mesajele despre cat de important este sa faci miscare constant s-au intetit. Tot mai des, online, vedeam articole despre sport si despre cum diversi prieteni se apucasera serios de alergat sau de altele.

Schimba-ti dialogul interior si vei schimba incet, incet si actiunile

Asa ca dialogul meu interior s-a schimbat din “sportul nu e pentru mine“, in “ar fi bine sa ma apuc si eu de sport“. Si n-o sa te mint, perioada asta a durat … cam un an. Un an de repetat in sinea mea, dupa fiecare articol si dupa fiecare video cu abdomene plate, ca ar fi cazul sa ma apuc si eu de sport. Iar asta cred ca e primul lucru pe care l-am invatat, uitandu-ma in urma: trebuie sa ti-o repeti de destule ori, pana devine o prioritate. A devenit asa de important de la un punct incolo, ca mi-am pus-o pe lista de obiective pentru 2015. Si nu doar temporar.

Am spus ca daca ma apuc, ma apuc definitiv. Pentru ca nu poti fi sanatos o perioada si apoi nu

Apoi, ce cred ca s-a schimbat in mine odata cu munca mea de dezvoltare personala, a fost relatia mea cu mine. Cand intelegi ca relatia ta cu tine este cea mai importanta relatie din viata ta, incepi sa te intrebi ce poti face cu adevarat pentru tine in toate aspectele vietii tale. Iar sa investesti in sanatatea ta e primul lucru pe lista. Am inceput sa devin importanta pentru mine, asa ca mi-am dorit sa-mi ofer tot ce-i mai bun. Si ce vorbeste cel mai mult despre iubirea fata de tine daca nu modul in care iti tratezi corpul?

Incet, incet, imi doream tot mai mult sa fiu cea mai buna versiune a mea, inclusiv pe plan fizic, pentru ca am realizat ca trupul meu face parte dintr-un intreg, pe de-o parte si, pe de alta, ca, pentru evolutie spirituala, ai nevoie de sustinerea corpului fizic. Asta a fost un declick la mine, ideea asta ca nu poti evolua spiritual daca nu esti puternic fizic m-a motivat mai mult decat orice altceva.

Care ar fi motivul tau, numai al tau, sa te apuci de sport?

Asa ca, gandeste-te – pe tine ce te-ar motiva pe bune sa te apuci de sport? Nu trebuie sa fie ce o motiveaza pe prietena ta, poate fi cel mai stupid lucru din lume, care nu are sens decat in mintea ta. De exemplu, ca o paralela, am o prietena care s-a lasat de fumat pentru ca ii strica tenul. Nu pentru ca ar fi putut face cancer la plamani, sau pentru ca iti scurteaza viata cu n ani, ci pentru frumusetea fizica. Daca pentru tine functioneaza, restul nu mai conteaza.

Chiar daca am stabilit ca ma voi apuca de sport, habar n-aveam de unde sa incep

Sa nu crezi ca pe 1 ianuarie eram la sala sau ca motivatia mea era la cote maxime. Da, luasem decizia, insa de la decizie si pana la actiune au mai trecut 4 luni. A trebuit sa vorbesc un timp cu mine si sa ma intreb: ce fel de sport ti-ar placea sa faci? In ce mod – la sala, cu antrenor? Poti sustine acest lucru pe termen lung? De ce ai renuntat in trecut si de ce ai putea renunta acum? O multime de temeri si o multime de indoieli. Mi-am mai repetat un timp ca e important sa fac asta si mi-am raspuns la toate intrebarile, fara sa ma mint si intelegand care sunt punctele mele slabe – mda, chiar eram o lenesa :)) Am inteles si ca am nevoie de cineva profesionist, care sa stea cu ochii pe mine constant, pentru ca altfel riscam sa renunt dupa cateva saptamani.

Asa am ajuns la primul antrenor, care facea sport cu un grup de cateva persoane, de 3 ori pe saptamana. Eram entuziasmata, eram extrem de mandra de mine si m-am surprins cat de ascultatoare am fost. Pentru mine, prezenta unei autoritati, antrenorul, chiar a facut minuni. La nivel de mindset, am facut 3 lucruri diferit si eficient:

1. Nu am mai setat asteptari nerealiste cu patratele si abdomen plat dupa 2 luni, ci un obiectiv long term la nivel fizic

Principala mea motivatie a fost sa ma misc, pentru sanatatea mea. Asta a ridicat presiunea de pe umerii mei si comparatia constanta cu altii, cat si tentatia de a renunta pentru ca nu se vedeau rezultatele imediat. 

2. N-am mai insistat sa fie perfect, iar eu sa fiu student model

Da, am mai ratat sedinte, dar am revenit mereu. Si da, mananc in continuare dulciuri, insa mai putin (voi scrie despre interactiunea mea cu zaharul separat 🙂

Dupa cateva luni am schimbat antrenorul, iar acum am unul personal. Sunt aproape 3 ani in care n-a fost simplu deloc, 3 ani in care am avut perioade de consecventa si venit la antrenamente prin ger, pentru ca eram super motivata, dar si perioade in care n-am dat pe la sala mai bine de o luna, din cauza de calatorii sau multa munca. Ce m-a ghidat in tot acest timp si m-a ferit de gandul “da` ce-ar fi sa nu ma mai duc deloc?” a fost setarea mentala initiala – ca o fac pentru mine, pentru totdeauna, cat timp voi trai.

De acasa, (eu cel putin) aveam impresia ca, dupa un timp, devine mai usor, pentru ca te obisnuiesti. Credeam doar plecarea la drum e anevoioasa. Nimic mai fals. Este, in continuare, dificil sa ma conving sa ma duc la sala, parca mereu cand plec e prea cald afara sau prea frig, sau n-am mancat sau devin brusc obosita, sau mi se pare ca antrenorul meu, imi da exercitii prea grele. Insa stiu pentru ce o fac si nu exista in mintea mea optiunea de a renunta. E parte din film si it is what it is.

Plus, desigur, rezultatele care au inceput sa apara. Ma simt mai bine ca niciodata, nu ma mai doare spatele, am slabit si am trecut testul costumului de baie (da, asta a fost primul obiectiv fizic – sa ma simt confortabila la mare :D). Si, bonus, am inceput sa alerg la evenimente sportive.

3. Mi-am schimbat imaginea mea despre mine: de la “eu nu sunt o sportiva” la “eu fac sport constant pentru ca e sanatos”

“Daca tu crezi ca poti sau daca tu crezi ca nu poti, ai dreptate in oricare dintre cazuri”, spunea Henry Ford. Daca afirmi despre tine din nou si din nou ca nu esti intr-un fel sau in altul, ca nu esti in stare de x sau y activitate, asta se reflecta in realitatea ta fizica, iar Universul iti confirma ca, da, nu esti. Eu am renuntat sa mai afirm ca nu sunt o sportiva. Mai greu la inceput, din ce in ce mai usor dupa ce mi-a intrat in obicei, se pare ca sunt o sportiva 🙂 Eu si oricine altcineva care incepe cu pasi mici si persevereaza, pentru ca asa se construiesc obiceiurile.

Dincolo de povestea despre miscare si sanatate, pentru mine a ma apuca de ceva cu perseverenta a fost un mod de a-mi recastiga increderea in mine

La mai bine de 2 ani si jumatate distanta, am participat la 3 evenimente de alergare, eu, care chiar nu eram fana alergat. Am alergat intai cursa populara de 3.5 km, apoi stafeta de 7 km si, intr-un final, cursa individuala de 10 km. Wow, pentru mine e ceva imens si ceva ce nu m-as fi vazut facand in urma cu cativa ani! Eu, sa alerg, si atat de mult!  Deci se poate 🙂

Inainte de sport, credeam ca e imposibil sa am disciplina si atat de multa ambitie. Sportul mi-a demonstrat ca adevarul e cu totul altul: daca gasesc modul corect in care sa-mi prezint lucrurile, daca devine suficient de important in mintea mea, disciplina apare ca prin farmec si ma pot tine de orice. Increderea in sine se construieste prin actiune, nu invers. Iar pentru mine, dincolo de sanatate, este cel mai valoros lucru din lume.

Related Posts

Leave a Reply

Pin It on Pinterest