Scriu aceste randuri dintr-un autocar care aluneca pe soselele din Albania. Sunt pe drum de la prima ora, mi-e cald, mi-e foame si mai am inca 3 ore pana la destinatie. Am avut niste zile obositoare, cu dormit pe la straini, trezit de cateva ori pe noapte si schimbat case si autobuze, dar si granite si parteneri de drum.

Calatoresc singura, cu rucsacul in spate prin metode alternative de ani buni, iar asta mi-a adus unele dintre cele mai frumoase experiente de viata. Stiu ca modul asta de a te plimba nu e pentru toata lumea, dar stiu si ca multi oameni viseaza sa plece pentru mai mult timp si sa lase totul in spate, macar un timp. Sau doar vor o vacanta altfel, timp de reflectie doar pentru ei.

Calatoriile m-au crescut si m-au dezvoltat personal mai mult decat orice altceva pana acum. De ce? Hai sa vedem 🙂

Am invatat sa ma relaxez si sa accept lucrurile asa cum vin

Lucrurile au toate sansele sa nu functioneze cum te astepti, mai ales daca te duci in tari mai putin dezvoltate. In ultima calatorie in Albania imi programasem sa merg zilnic intr-o alta tara vecina. Cu ceea ce gasisem online parea foarte posibil. Ajunsa la fata locului am descoperit ca transportul intre orase nu-i prea dezvoltat, iar ca durata unei calatorii e mult mai mare. Asa ca n-am mai ajuns peste tot si am petrecut aproape 2 zile pe drum.
La gazda mea din Tirana am descoperit ca lucra in ture de noapte, asa ca m-a trezit de fiecare data la 12 noaptea si la 5 dimineata, iar asta mi-a deranjat somnul care, pentru mine, e un subiect sensibil. Iar in noaptea urmatoare, intr-un hostel in Kotor, am avut un coleg care a plecat la 5 dimineata, iar apoi un clopot de biserica m-a mai trezit o data la 7 dimineata. Asa ca, per total, n-am mai dormit bine de vreo 3 nopti 🙂
In Bali, am descoperit ca toata lumea merge cu scooter-ul, pe care eu nu stiam sa-l folosesc, asa ca am fost nevoita sa ma bazez pe localnici ca sa ma descurc. Sunt multe si sunt la tot pasul! Pentru mine e un exercitiu de letting go extraordinar, de relaxare si de acceptare a flow-ului vietii, pana la urma.

Am devenit descurcareata si mai toleranta cu diverse tipuri de oameni

La inceput, imi doream sa cunosc doar un anumit tip de oameni, cei cu care rezonez si cu care am ce impartasi. Da, asta e sursa unor amintiri memorabile, doar ca e o perspectiva destul de limitata asupra vietii. Lumea e plina de tot felul de oameni, iar sa ii privesti cu curiozitate si deschidere te poate ajuta sa ai acces in tot felul de bule sociale. Ultima oara, in Tirana, am stat la un tip foarte diferit de ceea ce as numi “oameni ca mine”. Un tip limitat ca educatie, cu job de noapte la o firma de pariuri, al carui vis este sa lucreze la un calculator toata ziua, customer service undeva in strainatate pe multi bani. Neimplicat social, nu intelege de ce ar merge la vot. Cu toate astea, muncitor, foarte simpatic si dornic sa ma ajute – mi-a promis inca de la inceput ca va fi cea mai buna gazda posibila. Am gasit un limbaj comun si m-a introdus in lumea oamenilor simpli din Albania. Si uite asa am invatat ca pot gasi ceva care sa-mi placa la oricine.

Nu imi mai e teama sa fiu singura

Cred ca asta este una dintre cele mai mari realizari si o credinta pe care am depasit-o cu greu – cea conform caruia ai nevoie de un grup sau de cel putin un partener de drum ca sa-ti iei niste bilete de avion. E ceva ce m-a oprit de multe ori, mai ales ca programul si stilul meu de viata nu coincid de multe ori cu cel al prietenilor mei. Pana intr-o zi cand aveam asa de mare chef de plecat si asa de putina energie de convins alti oameni, ca mi-am luat pe loc bilete de avion si dusa am fost! De atunci, am acumulat multe cine in locuri romantice si orase luate la pas singura, m-am bucurat de compania strainilor care mi-au devenit parteneri de drum (sau si mai mult de atat) si m-am imprietenit cu mine. Se pare ca ma pot distra foarte bine si singura! Sunt oricand bucuroasa sa impartasesc povesti, sunt sociabila, doar ca nu mai depind de altii ca sa fac ceva. Si, pentru ca am dezvoltat aceasta relatie, mi-am devenit draga si simt nevoia constant si de timp pentru mine. Pe care il si iau 🙂

Mi-am depasit timiditatea si am invatat sa cer ajutorul

Cand eram mai mica, eram foarte timida. Mi-era foarte greu sa intru in vorba cu oameni necunoscuti. Calatoritul singura te impinge la interactiunea cu foarte multa lume. Ai nevoie sa afli lucruri, sa ajungi la timp, sa socializezi, sa afli povesti, sa mergi la un bazar sau la o masa cu cineva. Strainii sunt o parte intrinseca a oricarei calatorii, iar sprijinul lor a fost esential. Am stat acasa la straini din peste 10 tari, am impartasit cu necunoscuti o gramada de povesti care m-au imbogatit si m-au lasat cu un “wow!”. In Indonezia am rugat o fata sa ma lase sa ii folosesc telefonul. In Maroc am batut cu un localnic tot felul de restaurane. In Barcelona m-am mutat de la un hostel la cineva acasa, pentru ca ne-am inteles asa bine la un eveniment. In Malta am mers in cluburi cu gazda mea de pe CS. In Albania am discutat cu un tip din autobuz pe google translate.
Doar in ultima calatorie strainii m-au ajutat sa ma cazez, sa gasesc autogara, sa cobor la statia corecta, sa dau telefoane, sa gasesc o scurtatura de a urca pe munte, sa rad si sa treaca repede timpul in autocar.

Mi-am dezvoltat intuitia

Cand esti singur intr-un loc necunoscut, nu-ti ramane decat sa te bazezi pe tine si pe inima ta. In ea am cea mai mare incredere – pe ea ma bazez ca va atrage oamenii potriviti pentru mine, pe aceeasi vibratie si ca voi ajunge acolo unde trebuie. Nu e niciodata o intamplare ca intru in vorba cu cineva in autocar sau ca il aleg pe couchsurfing. Conexiunea asta cu sufletul meu e cea care imi da putere si ma susine in a ma arunca in necunoscut in fiecare minut. La inceput, n-ai nimic mai mult decat increderea.

Am mai multa rabdare

Ore intregi de cautat online tot felul de rute si mijloace de transport. Sa stai in autogari dupa autobuze care nu vin la timp. Sa astepti seara gazda de pe couchsurfing. Sa cauti oameni care vorbesc engleza intr-un loc unde te asteptai sa fie la tot pasul. Sunt nenumarate situatiile in care rabdarea iti e pusa la incercare de tot felul de personaje. Si e un muschi care se poate dezvolta in timp 🙂

Daca citesti asta si vrei de mult sa pleci, ia-o ca pe inca un semn ca e momentul. Poate nu ai curaj, n-ai mai facut-o niciodata, iar necunoscutul este de-a dreptul infricosator. Poate crezi ca ai avea prea multe de lasat in urma si te temi ca nu le vei mai gasi la intoarcere. Ce e important si valoros si benefic va mai fi acolo. Pentru restul lucrurilor, calatoritul va fi ca o apa limpede care va sterge tot ce nu mai e necesar si va aduce claritate.

Hai, ia-ti biletele alea si du-te!