„Daca nu fac pace cu mine, n-o sa fiu niciodata in pace„. Mi-am spus asta, cred, prima oara, pe la 16 ani, dupa o mare suparare cu o colega de liceu. Odata ce am realizat asta, am pornit intr-o cautare personala care dureaza deja de ceva ani.
Am incercat tot felul de forme, de la terapie la coaching sau workshop-uri diverse si multe dintre ele m-au ajutat sa inteleg de ce sunt astazi asa cum sunt. M-am uitat foarte des la trecut, in copilaria aia care n-a fost perfecta pentru niciunul dintre noi. Am gasit niste responsabili, desigur, in parinti si alte rude, plus niste colegi prin scoala generala si liceu si alti cativa prieteni si sefi presarati prin anii de experienta profesionala. Se facuse cam mare sirul la un moment dat 🙂
Chiar daca nu esti un pasionat de dezvoltare personala, inclin sa cred ca si tu consideri ca ai o multime de motive sa dai vina pe altii pentru cine ai ajuns sa fii astazi si sa te plangi. De la familia care nu te-a iubit cum ai vrut tu sau nu ti-a dat ce ai vrut tu, nu te-a lasat sa fii ce ai vrut tu sau te-a chinuit sau te-a nedreptatit, te-a facut sa te simti neimportant. „Daca stai sa te uiti in jur, ai sa-ti dai seama ca peste 80% dintre familiile in care am crescut sunt disfunctionale. Brusc, nu mai esti asa de special„, am citit asta de curand intr-o carte. Boom!
Sau poate ai avut niste colegi in liceu care s-au purtat nasol ori niste prieteni care te-au dezamagit, o iubita care te-a tradat in cel mai urat mod posibil. Inteleg, toate experientele astea au lasat cicatrici dureroase.
SO WHAT?
Toti avem niste monstrii personali, mai mari sau mai mici, care ne-au speriat ani de zile. Problema e ca monstrii au plecat de mult, insa, in noi, sunt mai vii ca niciodata. Ii reinviem vorbind despre ei si plangandu-ne iar si iar. Monstrii capata putere doar atata timp cat ne legam identitatea din prezent de a lor. Cum facem asta? Prin tot felul de afirmatii si convingeri limitative despre noi:
Eu sunt fata aia care a fost agresata verbal in copilarie; Eu sunt un om care vine dintr-o familie saraca, asa ca nu am nicio sansa in viata; Eu sunt o persoana care a patit x si y cand eram mic, asa ca acum ma feresc de oricine; Eu am fost tradat acum 5 ani, asa ca nu mai am incredere in nimeni” .
SO WHAT?
Monstri devin filtrele prin care privim lumea. Ani de zile am fost fata aia careia i s-au facut nu stiu ce lucruri naspa acum 20 de ani. Am plans la n sesiuni de terapie, am invinovatit de atatea ori oameni, am ales iar si iar starea de victima, fara putere personala, in care nu cautam decat sa ii pedepsesc pe agresorii mei.
Prima data cand am citit „So what?” intr-o carte, aproape ca mi-a venit sa rad. Mi s-a parut chiar amuzant cat de mult timp am petrecut plangandu-ma. Cred ca ma saturasem si eu de atata auto-compatimire :)) Sau poate ca doar m-am maturizat.
Atitudinea „so what?” inseamna ca:
- Esti constient de lucrurile care te-au ranit si accepti ca asa au stat lucrurile si ca trecutul nu poate fi modificat
- Ierti persoanele care au contribuit la situatia neplacuta, pentru tine, nu pentru ei. Pentru libertatea ta interioara, nu pentru ca te astepti sa se intample ceva in exterior. A ierta inseamna a renunta la speranta ca lucruri si oameni din trecut ar fi putut fi altfel.
- Nu te legi non stop de situatia aia, nu te mai gandesti la ea, nu mai vorbesti despre ea si o privesti ca pe o experienta punctuala sau trecuta. Nu te mai plangi!
- Stii ca trecutul nu te defineste si ca viitorul poate sa arate diferit, daca tu alegi asta
- You let it go si, pentru ca „what you focus on expands„, iti petreci timpul intr-un mod mai constructiv, pe ce te intereseaza cu adevarat
- Daca poti, chiar faci misto de tine (pentru avansati 🙂 )
De ce functioneaza „so what?”? Pai, pentru ca…
- Suntem exact in pozitiile in care noi singuri ne punem
- Lucrurile pe care te focusezi zi de zi capata cea mai mare putere in viata ta si se amplifica
- Atragi exact oamenii care sa sustina dialogul tau interior si imagine ta despre tine – iti spui in sinea ta ca esti o victima? O sa atragi oameni care sa-ti confirme acest statut
- Ti-ai petrecut deja mult timp afundat in trecut, plangandu-ti de mila si nu stiu cat a ajutat 🙂
Astazi, aleg sa spun: da, acele lucruri s-au intamplat. So what? Eu am puterea de a alege astazi cine sunt si ce fac cu ele, ce putere au asupra mea. Asadar, spune dupa mine:
De astazi, renunt la pozitia de victima, pentru ca inteleg ca este o pozitie slaba, fara putere personala.
Ma uit cu recunostiinta la trecutul meu, pentru ca stiu ca am invatat din orice experienta.
Creez constient un viitor pe care mi-l doresc, concentrandu-ma pe ce vreau sa atrag in viata mea. Stiu ca atrag ce sunt eu in interiorul meu.
2 Comments
Articole minunate! 🙂
Multumesc mult 🙂