Cum m-am aruncat in gol - Simona Stanescu: Nu-mi mai e frica decat de mine si de limitele pe care mi le pun

Stiu ca multi dintre cei care citesc acest blog au un vis secret si se intreaba deja cum sa-l transforme in realitate. Si asta pentru ca, dupa articolul meu despre “perioada de nimic“, am primit multe mesaje de la oameni care isi doresc sa schimbe ceva important in viata lor.

Cativa dintre voi mi-ati spus ca aveti nevoie sa va adunati curajul ca sa pasiti pe un drum nou, ce presupune, aproape intotdeauna, aruncatul in gol. Ca e o demisie, ca e o despartire, ca e o plecare pe alt continent sau inceperea unei afaceri, va face sa va bata inima mai tare, pentru ca acolo e sufletul vostru.

Asa ca m-am gandit sa incep o serie de interviuri cu oameni care s-au aruncat deja in gol. Sa ne spuna ei prin ce au trecut, cum au reusit sa faca switch-ul, ce ganduri i-au insotit si cum au reusit sa se calmeze in momentele mai putin clare sau pozitive.

Primii care mi-au venit in minte atunci cand am spus “aruncat in gol” au fost Simona si Alex, 2 pasionati de calatorii care au decis, in urma cu cateva luni, sa-si lase job-urile si sa plece in lume. Nebunie? Curaj? Normalitate? S-au aruncat in gol, au lasat totul in urma si s-au dus sa vada cum se simte pe bune ceea ce era, nu demult, doar imaginatie. Pe mine ma inspira enorm, ori de cate ori le vad pozele din diverse colturi din Asia. Cum a fost procesul, de la un gand la “hai s-o facem!”, aflam mai departe chiar de la ea:

Care era situatia ta inainte de a face pasul? Cum te simteai, ce faceai? Ce ganduri iti treceau prin minte?

Inainte de plecare aveam un job absolut minunat, tocmai decorasem si aranjasem casuta in care locuiam, eram destul de fericita cu viata mea si lucrurile care se intamplau. Dupa destul de multa vreme si o perioada ceva mai agitata, viata mea era lina.
Cu toate astea, ma gandeam foarte, foarte des la plecare, la o calatorie lunga pe sufletul si dorinta mea, visam cu ochii deschisi la destinatii si ma intrebam cum sa le ingramadesc pe toate in buget si timp. Vorbeam des cu Alex despre a nu ne intoarce asa repede din calatorii. Tot visam cu ochii deschisi sa vedem lumea, sa nu mai stam inchisi in birouri. Repet, cu toate ca noi chiar ne iubeam locurile de munca! Intr-o zi, dupa o excursie prin tara, chiar ne-am oprit pe un colt de bordura la cativa kilometri de Bucuresti, ne uitam unul la celalalt si ne spuneam – “hai sa fugim in lume acum!” Am stat ceva vreme pe coltul ala de bordura, dar atunci ne-am intors acasa…

Ce ti-ai fi dorit de fapt sa faci? Cum arata visul?

Visul… Nici acum nu stiu sigur cum arata. Visam sa plecam sa vedem lumea, sa calatorim incet, sa apucam sa si simtim culturi si spiritul locurilor. Sa simtim, sa descoperim, sa nu mai lasam viata sa treaca pe langa noi, sa nu mai ingramadim momente in zile. Si in tot timpul asta, sa apuc sa si scriu.

Cum a aparut visul? (te-a inspirat cineva, ai citit despre asta, ti-a venit o idee etc) si de ce ti se parea misto? Cat de nebunesc era?

Visul a aparut mai demult, era 2009 sau 2010 cand am dat peste un blog de travel foarte fain – http://www.sending-postcards.com/ se numesc ei. Un cuplu care s-a casatorit, au vandut tot ce aveau, apoi au plecat in lume. Pentru mine a fost ceva nou. La vremea respectiva inca nu era ceva comun sa faci asta. Nici acum nu e neaparat atat de comun, dar oamenii fac asta mult mai des.
Ei au fost inspiratia mea si pentru blogul de travel. Initial, am pornit proiectul ca pe unul foarte vizual. In timp, am realizat ca nu sunt la nivelul lor, ca nu fac poze suficient de bune si ca oricum, mie imi place sa scriu. Acum sase sau sapte ani era o idee extrem de nebuneasca pentru Romania. Pentru mine in schimb a fost – “woooow, vreau si eu sa fac asta intr-o zi!”

Ce te oprea sa te arunci in gol, cum arata scenariul pesimist? Ce convingeri limitative aveai despre tine/viata/oameni?

In primul rand, nu aveam suficienta incredere in mine ca pot sa o fac. Mai apoi, erau cei din jurul meu care spuneau ca visul meu e o nebunie. Prietenii, familia… Mereu ne raportam la ei cand ne e frica sa facem pasul. Cred ca cel mai des ne e frica sa ne asumam pasii si consecintele lor. Asa ca multe vreme am decis sa ascult. Sa ascult de mama si de tata, de nasi si cunostinte, de toti cei care nu greseau neaparat, ci doar aveau un alt vis. In cazul visului meu, imi era frica de boli, de saracie, de neprevazut si normal, de esec! La 21-22 de ani nu eram sigura nici cine sunt si nici ce pot.

Cand si cum s-a produs declick-ul ca “asa nu se mai poate”? Cum a fost procesul de decizie? Cat timp ti-a luat?

Cred ca e prima data cand povestesc cap-coada cum a fost luata decizia asta! 🙂

Cu timpul, am inceput sa descopar ca majoritatea viselor marete pot suna dubios pentru ceilalti. La randul meu am avut prieteni care mi-au cerut sfatul, prieteni carora le-am spus ca nu se poate. Am inceput apoi sa ma gandesc la mine si la visul meu si sa inteleg ca pentru cei dispusi sa munceasca suficient, se poate orice! Am inceput sa imi schimb modul de abordare pentru situatii, am ales sa gasesc mai multe solutii ca sa se poata.
Am avut o perioada in care am vrut sa fac freelancing, in ideea de a pleca la drum deja cu niste clienti stabili. De frica m-am angajat iar. Am incercat diverse proiecte si proiectele, am vrut sa plec pana in Mongolia cu o duba care cu greu ne ducea pana la Ploiesti. Am avut tot felul de idei nebunesti care au esuat lamentabil. Ma invarteam in jurul ideii, dar nu ma apucam sa merg pe drumul meu.
Pana intr-o zi, cand luasem niste bilete pentru 3 saptamani in Filipine din Dubai. Asteptam oferta pentru zborul Bucuresti-Dubai, oferta pe care am reusit sa o ratez la mustata, pentru ca am amanat pana ziua urmatoare. Cand am ratat oferta s-a lasat cu cearta. “Na, ca ti-am spus eu, acum dam triplu pe bilete, de banii astia puteam sa facem altceva“. Eram asa de suparata ca am inceput sa scriu cu CAPS-LOCK. Si eu si Alex eram fiecare la birou si ne certam online.
Dar, in iuresul momentului si dupa ce a aruncat un ochi pe biletele de avion si a vazut cat de ieftin ar fi sa mergem tot mai departe, nu inapoi, Alex a spus: “Trebuie sa ne luam vacanta prelungita si sa zburam in alta parte. Ratam zborul de intoarcere si mergem mai departe prin lume!“. Raspunsul meu a fost: “Hai! ma bag!“.
Suntem norocosi pentru ca nu e doar visul lui, sau doar visul meu. Amandoi visam sa facem asta! Am inceput 2015 facand planuri. Ba sa facem o afacere in zona de travel, ba sa plecam in lume, nu eram nici noi hotarati. Intr-un fel eu eram pregatita, dar asteptam sa fie pregatit si Alex. Sa fim amandoi ca si cuplu pregatiti pentru visul asta!

Asa ca ati inceput sa cautati resurse…

Am inceput imediat sa ne uitam de gazde pe work away, sa facem liste, sa planuim demisii, sa cautam bilete de avion spre Kenya, locuri de munca in Australia. A fost un iures si o exuberanta incredibila pentru amandoi. Era gata! Eram gata! Prea multi ani mai tarziu se intampla!
De acolo am inceput sa punem la punct blogul, sa cautam teme, mi-am facut un plan editorial, Alex a inceput sa se documenteze tot mai mult despre ce inseamna editare video. Am strans bani, ne-am indemnat si incurajat unul pe celalalt. Era 18 septembrie si aveam timp pana in februarie sa ne dam seama daca reusim sa ne punem la punct si sa facem pasul in gol sau nu. Tot de frica eu am avut la un moment dat tendinta de a da inapoi. Dupa ce tot eu spusesem ca daca ne-am activat, nu mai dam inapoi! Dar era doar frica cea care vorbea.

Cum te-ai simtit efectiv cand te-ai aruncat? Ce te-a ajutat in proces? Care au fost sursele de curaj si de ce ai avut nevoie sa sustii schimbarea?

Visam la asta de prea multa vreme! Aveam cateva resurse necesare, incredere in mine si pe Alex pe care stiam ca ma pot baza no matter what! Incapatanarea, dorinta de a face asta si Alex! Atat de usor si simplu!
Mai apoi au mai fost toti cei care erau entuziasmati. Stiam in acelasi timp ca daca nu ni se potriveste, daca ceva merge prost, puteam sa revin la fostul loc de munca. Aveam si o plasa de salvare. Ba chiar mai multe!

Care au fost primii pasi reali inspre vis?

Blogul, cu siguranta. Prin intermediul blogului am intalnit o gramada de oameni care m-au impresionat. Oameni curajosi, oameni care au crezut in ei si mai ales, foarte multi oameni care credeau in mine cand nici eu nu credeam! Blogul si scrisul mi-au alimentat si mai mult dorinta de cunoastere si de aventura! Am strans bani, am facut planuri, am asigurat plase de siguranta (destul de fragile, dar ofereau control freak-ului din mine motive sa nu imi fie teama).

La ce stadiu esti cu visul acum? Cum arata visul in realitate, cum te simti, cum s-a schimbat viata ta dupa aruncatul in gol? Ai face-o din nou?

De mai bine de 8 luni de zile traiesc zilnic intr-un rollercoaster! Este incredibil, este mereu imprevizibil si mai ales nesperat de frumos! Sa calatoresti, sa vezi lumea alaturi de persoana iubita este pentru mine cel mai frumos lucru care se putea intampla!
Avem inca multe momente de panica sau de nesiguranta. Veniturile inca nu sunt constante, nu stim azi ce vom face maine, uneori e mai greu. Dar este pur si simplu incredibil. Cred ca orice antreprenor trece deseori prin stari similare cu ale noastre!

Ce ai invatat despre tine in tot acest timp?

Am invatat in primul rand sa am ceva mai multa incredere in mine. Am invatat ca “dreams do come true“. Ca trebuie sa muncesti si sa dai putin din coate pentru a ajunge unde iti doresti. Sa am mai multa rabdare.
Cel mai si cel mai important sa am incredere. Nu-mi mai e frica. Nu-mi mai e frica decat de mine si de limitele pe care mi le pun. In tot timpul asta am trecut prin tot felul de situatii care mi-au demonstrat ca putem si ca pot. Si daca m-as intoarce la viata normala la birou as aborda situatiile cu totul diferit. Nu ma mai panichez asa usor, am invatat sa fiu mai eficienta, sa ma dau un pas in spate pentru a putea vedea imaginea de ansamblu! Si as face pasul asta iar si iar si iar! Oricand!

Ai cateva sfaturi pentru cei care stau acum la birou si viseaza sa se arunce intr-o zi in gol?

Daca aveti ceva la care visati cu ochii deschisi zi si noapte, va spun sa aveti incredere in voi si sa mergeti dupa visul ala! Sa va cantariti optiunile, sa va schitati pasii si, la naiba, sa mergeti dupa visul vostru!
Nu stiu daca visezi sa iti deschizi o rulota cu street food, sa faci bungee, sa inveti sa faci parasutism. Habar nu am la ce visati voi cu ochii deschisi. Dar viata e prea scurta si prea putina sa nu o faci!
Ce poti pierde? Niste timp? Oh, dar nu pierdeti timp, invatati atat de multe si din esecuri… Niste bani? Poate gandirea asiatica mi-a intrat in sange, dar banii sunt DOAR bani! Nu-i mai importanta linistea voastra? Nu-i mai importanta fericirea voastra?

De 8 luni jumatate nu am avut zile in care sa imi fie sila sa ma trezesc. Fiecare zi e o aventura, chiar si zilele plictisitoare. Fiecare zi aduce cate o lectie noua, fie ca e constienta sau nu.
Cat de multe poti castiga atunci cand crezi putin in tine! Asa ca tu, cel care citesti asta si esti in spatele laptopului, confuz, debusolat, frustrat, crezi in tine! Schimba tu lucrurile in bine!

Yey! Let`s Do It! 🙂