Cum o perioada „de nimic” iti poate aduce totul

Imi  amintesc de mine, cu mai bine de 2 ani in urma. Eram angajata intr-o companie si citeam aproape in fiecare zi povesti inspirationale cu oameni care isi luasera un an sabatic si calatoreau prin lume. De fiecare data, imi spuneam ca, intr-o zi, voi fi si eu in locul lor. Ca voi renunta la job si ca voi merge sa vad lumea, ca imi voi lua ceva timp pentru mine, sa fac toate acele lucruri pe care le adunam intr-un „sertar creativ”. Chiar ma inscrisesem, la acea vreme, intr-un grup de Facebook dedicat acestor tentative, numit „preparing for the sabbatical year 2015”.

Imi doream libertate. N-am putut intelege niciodata de ce trebuia sa vin in fiecare zi in acelasi loc si sa petrec mai mult de 9 ore intr-o cladire de sticla unde nici macar nu puteai deschide ferestrele, cea mai frumoasa perioada din zi, cand soarele era pe cer. Mi-ar fi placut sa pot merge sa iau o cafea, la ora 2 ziua, daca aveam chef, si sa pot pleca de la birou oricand. Ma simteam prinsa in capcana propriilor mele decizii.

In acelasi timp, eram foarte speriata de gandul de a renunta la job. Imi imaginam foarte des cum ar fi sa fac asta, insa nu puteam sa o fac. Imi era teama, de fapt, de mine, de cum ar reactiona mintea mea apoi, punandu-mi intrebari la care nu as fi avut un raspuns: „ce vei face acum?”, „ce esti tu fara jobul tau?”, „cum vei gasi un alt job?”, „cum ai lasat sa-ti scape aceasta oportunitate extraordinara de a creste profesional?”. Ceva ma tinea acolo, paralizata. „Is this all there is?”, chiar asa imi rasunau cuvintele astea-n minte.

Pana intr-o zi. Totul s-a sfarsit foarte simplu, dupa o discutie despre fericire. Eu nu eram fericita, ei nu erau fericiti, asa ca ne-am despartit. Nu imi venea sa cred cat de usor a fost. Si asa a inceput perioada mea „de nimic”. M-am hotarat sa nu fac nimic, timp de mai multe luni, o noutate totala pentru mine. Am decis sa fac loc, iar acest „loc” m-a salvat in atat de multe feluri… Pentru a pastra lucrurile linistite cu mintea mea, mi-am luat un deadline si am stabilit impreuna un pact: nu vom avea niciun fel de conversatie legata de zona profesionala pana in luna septembrie (la acel moment eram in luna aprilie). Fara intrebari, fara griji, nimic. A protestat putin, dar nu atat de mult pe cat m-as fi asteptat. S-a dus tacuta intr-un colt si a ramas acolo, calma si rabdatoare. Asta a fost una dintre cele mai mari surprize pe care le-am avut: mi-am putut controla mintea, daca ii dadeam deadline-uri clare. Imi facusem aceasta problema atat de mare in cap, cand, in realitate, situatia era mult mai usor de gestionat.

Perioada mea „de nimic” a insemnat sa fac intreaga zi doar ce imi doream: sa merg prin parc senina si fara graba, sa descopar strazi noi ale Bucurestiului, sa citesc toate acele carti care se umplusera de praf pe rafturile din biblioteca asteptandu-ma, sa imi cumpar frezii si lalele de primavara, sa am grija de „coltul verde” din apartament, plin de plante, sa scriu pe blog si sa ma vad cu prietenii. Nimic foarte important, dar lucruri pe care le faceam cu bucurie, care veneau din suflet, pe care m-am lasat sa le fac, fara a ma simti vinovata, fara sa ma compar cu altii care munceau, fara sa dau atentie gandului infricosator, care mai scotea capul in unele zile din odaia unde-l incuiasem, ca eram fara job. Mi-am dat singura voie sa stau, pur si simplu, sa ma uit pe pereti si sa respir. Meritam asta si era ok. A fost o mare reusita pentru mine, sa nu ma simt vinovata ca nu faceam nimic. Mai incercam o data cu vreo 2 ani mai devreme si nu prea-mi iesise.

Ce am facut de fapt in acea perioada a fost sa creez spatiu pentru ca lucruri noi sa infloreasca. Am curatat tot ce era vechi si m-am pregatit pentru noul ce urma sa apara. Mi-am oferit oportunitatea de a experimenta lucruri proaspat ivite si am avut incredere ca vor aparea din acest gol. Am renuntat la toate ideile despre ce ar trebui sa fac si am lasat, pur si simplu, viata sa fie. Pentru cineva caruia ii place sa fie in control, sa renunti la asteptari si la imagini despre cum ar trebui sa fie viata, chiar si pentru un timp, este o super provocare. Inseamna sa ai o incredere profunda in viata insasi, sa crezi ca viata te sustine si ca are grija de tine. Daca te poti relaxa si poti avea incredere ca lucrurile potrivite vor veni catre tine, daca poti intra in acea stare, ocaziile vor aparea, e doar o chestiune de timp. De ce? Pentru ca starea aceea are o vibratie inalta, vibratia curajului si abundentei, afirmi in fata Universului ca ai incredere in el si ca ai deja tot ce iti trebuie. Si, atunci cand crezi asta, se intampla.

De fapt, dupa perioada haotica prin care trecusem, nu prea mai puteam auzi nimic din interior. Uneori chiar credeam ca inima mea nu are o voce. Ai nevoie de liniste ca sa auzi ce-ti spunea inima. E nevoie sa stai linistit si sa asculti. Fara intreruperi, fara intarzieri, fara diversiuni. Toate raspunsurile sunt in interior.

Perioada mea „de nimic a fost o sursa de inspiratie, creativitate si sincronicitati. In luna mai mi-a venit ideea de a tine cursuri, o pasiune mai veche pe care n-o urmasem pana atunci. Am propus un curs de PR unei fundatii, iar ei au acceptat. La unul din acele cursuri am cunoscut un tip minunat, care mi-a propus sa lucram impreuna – si iata cum am devenit freelancer. Apoi, am descoperit ca ceea ce eu consideram a fi „modul normal de a trai”, munca de la 9 la 18, nu e realitatea si normalitatea tuturor. N-aveti idee cat de multi oameni sunt pe strada la ora 3 dupa-amiaza, zambind 🙂 2 ani mai tarziu, sunt inca freelancer, recunoscatoare in fata acestei realitati noi si nu imi imaginez cum ar fi sa ma intorc la a fi angajat. Mi-am creat o noua realitate, una in care alte lucruri sunt posibile: sa beau un ceai la pranz fara sa am nevoie de un pretext la birou, sa imi iau o zi libera oricand sau sa calatoresc spontan cu laptopul la mare. Atunci cand il lasi sa fie, spatiul se umple cu lucruri neasteptate, cele de care aveai cu adevarat nevoie si nici macar nu stiai.

Iata cateva idei pentru a beneficia la maximum de o perioada „de nimic”:

1. Da-ti voie sa nu faci nimic. Nu te compara cu altii, destinul tau e unic. Convinge-te ca e ok sa stai sa te uiti pe pereti. Daca reusesti sa-ti dai tu permisiunea asta, nu mai ai nevoie de a nimanui altcuiva. De obicei, cerem voie de la altii pentru ca nu putem noi sa ne-o dam de la inceput.
2. Daca nu poti sa pui pe pauza gandurile-avalansa, da-i mintii tale un deadline la care vei relua discutiile serioase si nu te gandi la frici, griji sau alte fantome
3. Intra intr-o stare de incredere in viata – vorbeste cu un terapeut, daca e nevoie, incearca meditatia si du-te la workshop-uri care te tin in prezent (pot recomanda pentru cei care au nevoie). Doar dintr-o stare din asta incep sa-ti devina disponibile alte oportunitati. Daca nu faci asta, ai luat pauza degeaba, pentru ca vei crea de la acelasi nivel de frica
4. Tine un jurnal in care sa-ti notezi starile prin care treci, emotiile si descoperirile. Nici n-o sa-ti vina sa crezi ce tipare vei observa, ce revelatii vei avea, ce multe vei afla despre tine!
5. Nu te teme de gol – este sursa tuturor ideilor si lucrurilor din viata asta. E nevoie sa fie haos, pentru ca apoi sa apara ordinea. Relaxeaza-te si bucura-te!

Nu sunt singura care si-a luat o perioada „de nimic” si acum e recunoscatoare pentru asta. Am observat acelasi tipar in mai multe cazuri intalnite pe drum. Iata doar exemplul unei fete pe care am intalnit-o la o reuniune de couchsurferi, care si-a cumparat un bilet one-way spre Bali, cu gandul de a vedea acolo ce si cum. Acum lucreaza ca organizator de evenimente si face chiar ce-i place. De fapt, stiu vreo 2 persoane care au plecat fara vreo agenda in Bali si-s si acum acolo.

Asa ca, daca te simtit blocat si nu stii ce sa faci mai departe, sau simti ca ai luat-o pe o cale cu care nu te identifici, sau poate doar ai nevoie de spatiu ca sa creezi, ia-ti o perioada „de nimic”. Pune deoparte niste bani si fa-o – ar putea fi „pierderea de timp” aparenta, care sa-ti salveze cativa ani de durere 🙂 E cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata, cea in care am invatat cel mai mult despre mine si despre cum functioneaza viata, cand o lasi sa fie.