Dupa multe zile in care n-am mai scris nimic (dintr-o lipsa totala de inspiratie) mi-a venit in minte o chestie… uitandu-ma la oamenii din jur m-a lovit ceva. Multi fac asta, in frunte cu mine… dar prefer totusi sa vorbesc la general, ca totusi sa nu ma critic singura .. Ar fi prea de tot …
Ideea e ca oamenii afiseaza imaginea aia inabordabila fata de aproape orice necunoscut si dau impresia ca nu poti patrunde acolo, in sufletul lor … adica, radem, glumim, dar pana intr-un punct. Am inceput sa cred ca e mai mult decat o necesitate, o forma de protectie sau un mod de castiga timp pretios. Uneori mi se pare ca e pur si simplu o fita, o imagine de genul “stii, eu sunt special, nu oricine ajunge sa ma cunoasca” da bine si te face poate si mai atragator. Nu stiu exact care e castigul. M-am gandit bineinteles (da, tot mult gandesc ) de la ce mi se trage mie … eu am o pornire nativa sa procedez asa, dar eu vad acest comportament si ca pe un fel de test. Depinde insa pana unde mergi. Cineva imi spunea zilele trecute ca nimeni nu a ajuns sa il cunoasca vreodata cu adevarat, ca toti ii sunt cel mult amici … nu stiu exact unde e satisfactia. Si eu sunt in cautare de “real things”, dar uneori ma intreb daca nu exagerez sau daca nu voi gasi niciodata ceea ce caut. Si totusi nu pot sa ma abtin… recunosc, si mie mi se pare “cool” uneori .. uneori chiar e .. reprezinti o provocare, iar cel de langa tine, daca e inteligent si o accepta, poate sa aleaga sa continue jocul. Putini o fac, dar cei care o fac merita. Iar unii ajung sa descopere comori. Comorile sunt insa rare…
Azi dimineata cand mi-a venit in minte chestia asta, aveam o gramada de idei. Acum insa se intampla ceva cu mine 🙂 M-am hotarat, de acum incolo dau fuga de oriunde as fi, las balta orice as face ca sa scriu in blog. Trebuie sa marturisesc : am mai avut 2 tentative de a scrie in blog, dar mi s-a parut stupid ce am scris si am sters. Chiar nu cred ca am gresit
Acum ceva timp astfel de oameni, hard to get, mi se pareau foarte interesanti. Nu stiu ce mi se intampla insa de la o vreme, pentru ca imediat ce intalnesc o persoana care incepe sa-mi spuna cat de “unreachable” e, am senzatia aia de cliseu. Nu imi vine sa cred ca si ideea de a fi special a ajuns un cliseu. Dar despre asta intr-un alt episod.
Wednesday September 6, 2006 – 01:10am (EEST)
© Anca Banita
