Un nou inceput

In primul rand, trebuie sa va spun ca am emotii mari. N-am mai fost pe aici de ceva vreme si ma intreb daca mai stiu cum se face… Am fost absenta de pe blog o lunga perioada de timp si nici acum nu cred ca pot sa spun de ce. Ce cred e ca pierdusem conexiunea cu mine sau incepusem sa scriu din motive gresite, care nu-mi mai atingeau sufletul. Am inceput blogul pentru ca voiam sa scriu si atat. Nu m-a interesat niciodata prea mult cati oameni citesc si nici nu o faceam pentru trafic. Ma bucuram atunci cand cineva se regasea in postarile mele si imi spunea ca s-a simtit inspirat sau inteles. In acele momente simteam ca e ce trebuie si intelegeam si eu rolul blogului in viata mea. Intotdeauna mi-a placut sa fac “Click!” cu oamenii.

Apoi, a urmat o perioada in care n-a mai mers. Poate ca i-am crezut pe cei care nu gaseau blogul meu relevant. Poate ca n-am mai gasit drumul spre sursa de energie, povesti si mici revelatii. Recunosc, nici n-am mai facut eforturi sa o accesez, pentru ca devenise tot mai dificil sa o zaresc prin atat de multa ceata. Si atunci m-am oprit – un gest firesc atunci cand nu mai ai de unde sa dai. N-am vazut-o insa niciodata ca pe o decizie definitiva si adevarul e ca undeva, adanc, mi-a fost mereu dor de blog. Si el imi dadea mie viata, nu doar eu lui.

Asa ca am inceput sa caut drumul inapoi spre el si, inevitabil, spre mine, dupa mai mult de un an de absenta, in care el a existat “in the back of my mind”. Am inceput sa imi aduc aminte de ce scriam si cum ma simteam cand incepeam un nou post; am inceput sa caut surse de inspiratie, sa fiu atenta la ce ma face sa tresar, sa observ ce-mi aduce bucurie si liniste, pentru ca nu poti scrie din orice stare; am inceput sa ma intreb care ar fi acele mici daruri pe care le-as putea face celorlalti prin blog. Si le-am gasit, in moduri minunate, au inceput sa rasara de peste tot, au inceput sa ma loveasca prin mailuri, cuvinte aruncate, chat-uri pe Facebook, ted-uri si discutii la o cafea. In paralel, mi-am dat seama ca si la suprafata blogul avea nevoie de o transformare radicala, pentru ca nu ma mai regaseam in nimic din ce lasasem atunci cand am renuntat. Culori, organizare, totul trebuia regandit. Aveam nevoie de ordine si claritate, iar asta pentru mine a insemnat un blog simplu si curat. Asa cum il vedeti. Multumesc, Dragos si Bogdan!

Sincera sa fiu, povestea cu regasitul de sine nu are un happy end… nu are de fapt un end. O scriu chiar acum, pentru ca nu stiu clar de tot ce va fi aici. Tot ce stiu e ca imi doresc sa adun aici lucruri frumoase, care ma fac sa zambesc, lucruri care sa imi aduca si sa va aduca incredere in oameni, surse de inspiratie si culoare, mici revelatii care imi lumineaza viata atunci cand apar. Stiu undeva in suflet ca acum adun jucariile, ca apoi sa le ordonez in cutii.

Spuneam la inceput ca am emotii. Am ezitat mult pana sa ma apuc, am tot cautat pretexte ca sa intarzii acest prim Publish, intrebandu-ma ce o sa creada lumea, ce asteptari are si tot asa. Odata cu maturizarea devine tot mai greu sa te arati pe tine asa cum esti si devii tot mai iscusit in a-ti crea scuturi puternice fata de oameni. De fapt, nimic nu conteaza. Tot ce trebuie eu sa fac este sa fiu eu si sa scriu din mine. Motivatia mea trebuie sa fie, ca si pana acum, interioara. Asa ca o sa scriu pentru ca vreau sa scriu. Pentru ca asta e tot ce conteaza.

P.S.: am regandit categoriile, iar mai jos, in celelalte posturi, le-am descris putin pe cateva dintre ele 😉

Sursa foto: