Ma surprind deseori ascultand ganduri care nu sunt nici macar ale mele si-mi dau seama, uneori, ca nici macar nu mai stiu ce vreau. Daca nu esti foarte atent/a si conectat/a la tine, e foarte usor sa fii absorbit in scenariile altora despre ce „ar fi bine” pentru tine.
Ce vreau sa spun.
Am niste prieteni, un cuplu, care s-au casatorit doar de gura prietenilor celorlalti, deja casatoriti. Cu nunta mare, cu alai, cu prins buchet, cu furat mireasa, cu tot tacamul. Habar n-au daca si-au dorit asta cu adevarat si si-acum cred ca le era mai bine fara toata agitatia si nebunia. Pai nu asa „ar trebui…”?
Cunosc pe cineva care s-a apucat serios sa faca un copil, doar pentru ca parintii lui isi doresc asta de ani buni si nu l-au scos din intrebarile: „si, pe cand un nepotel?”, „hai ca imbatranesti, cand mai ai tu timp sa umpli casa de copii?”. „Ar fi trebuit sa ai 2 pana acum…”.
Eu am dat la ASE pentru ca asa a vrut familia mea, pentru ca „meseria asta o sa se caute mereu, iar tu te potrivesti aici, e facultate „de fete”. Nu pentru ca am vrut eu, nu pentru ca imi placea economia, nu pentru ca visam sa fiu vreo banchera inconjurata de dosare. Ci pentru ca „asa se face”.
Am o prietena care vrea sa stea 2 ani intr-un job care ii displace profund, desi ar iesi pe usa chiar acum, doar pentru ca „asa se face, trebuie sa acumulezi experienta relevanta in fiecare loc.”.
Am prieteni care cred ca „ar trebui sa plece din tara”, desi e bine aici sau ca „ar trebui sa-si gaseasca si ei o sotie”, desi le e extrem de bine singuri.
Si tot asa.
WAKE UP. Tu ce vrei de fapt, daca ar fi sa te intrebi pe bune? Oare stii macar?
Oamenii sunt absorbiti ca-ntr-un vartej in scenariile altora pentru ca nu se cunosc pe ei si nu stau cu ei, ca sa afle ce-i intereseaza de fapt, ce-i bucura, ce ar avea nevoie in adancul cel mai profund al sufletului. Cand nu te cunosti, presiunea sociala devine de nesuportat si te iei dupa toate acele „ar trebui”. Ohoooo, cat de mult facem toti asta!
S-ar putea ca, daca stai putin cu tine si iti arunci intrebarea in interior: „Eu ce vreau cu adevarat?”, sa-ti dai seama ca ce ti-ai dori tu n-are nicio legatura cu ce „ar trebui”, conform unor instante exterioare: familie, prieteni, societate.
Ne comparam prea mult cu ceilalti si ne prindem foarte, foarte usor in filmele lor. Ajungem sa ne dorim lucruri doar pentru ca le vedem la altii, ajungem in joburi doar pentru ca „sunt cool”, ne imprietenim cu oameni pentru ca „da bine”, nu pentru ca ne-ar placea, ajungem sa credem, mai ales noi astia, cautatorii spirituali, ca trebuie sa fi fost in alt punct acum, unul din viitor, dar pe care nu-l simtim cu adevarat in prezentul nostru, in Acum. Hei, fiecare e cu propria calatorie! Scoate-te de pe pilot automat si scutura-te putin: tu ce-ti doresti de fapt? Tu unde te afli in acest moment? Care sunt adevaratele dorinte ale inimii tale?
Degeaba citesti in carti spirituale ca, de la un punct incolo, sexul nu mai are sens, daca tu, in sufletul tau, iti doresti cu ardoare un partener stabil si nopti pline de iubire si pasiune. Nu esti acolo. Accepta pana la capat asta.
Degeaba incerci sa te convingi ca mai stai cativa ani in corporatia asta, sa faci cariera, sa mai strangi niste bani, cand tu auzi zi de zi o voce micuta, in capul tau, pe care te tot chinui s-o ucizi: pleacaaaaaaa in lume! Nu e locul tau acolo.
Degeaba zici ca n-o sa-i mai scrii niciodata, cand abia astepti sa vezi cand te mai cauta si ce-ti mai scrie pe Facebook baiatul ala care ti-e atat de drag. Nu esti pregatita inca sa inchei total relatia. Accepta momentul prezent.
Degeaba afirmi ca iti cauti sot/sotie, cand tot ce visezi sunt fantezii si explorare. Fii sincer/a cu tine.
Sau… degeaba iti asculti prietenii aventurieri, care te indeamna sa schimbi iubitele de pe-o zi pe alta (sau sa n-ai vreuna), daca tu, in tine, vrei sa stai la caldurica linistit si cuminte cu o fata simpatica si ochelarista. Afirma-ti propriul adevar.
Asa ne blocam – fiind cu mintea intr-un „ar trebui” care nu ne apartine, dar cu inima intr-un adevar pe care nu vrem sa-l vedem, de teama ca n-am mai fi iubiti sau acceptati. Cine, pe planeta asta, isi poate aroga dreptul de a-ti spune tie cum „ar trebui” sa-traiesti viata?
Nu toata lumea trebuie sa se casatoreasca.
Nu toata lumea trebuie sa aiba copii.
Nu toata lumea trebuie sa aiba acelasi stil de viata.
Nu toata lumea trebuie sa aiba o casa si o masina.
Nu toata lumea trebuie sa locuiasca in acelasi loc toata viata.
Nu toata lumea isi doreste si trebuie sa aiba multi bani.
And so on…
Nu „trebuie” nimic.
Am venit pe aceasta Planeta ca sa experimentam. Fiecare dintre noi are alte experiente de trait. E ca si cum ai spune ca toata lumea de pe planeta trebuie sa manance doar rosii si castraveti. Haha, cum ar fi asta?
CARE E ADEVARUL TAU INTERIOR, DISTILAT DE ASTEPTARILE CELORLALTI DE LA TINE?
Sursa foto: ID 1655757 © Leeloomultipass | Dreamstime.com
© Anca Banita