Meniu
Meniu
Fiecare om are povestea lui. Fiecare om se simte actorul principal, iar viata lui este cel mai bun subiect pentru un film care ar sparge box office-ul.
De multe ori am avut senzatia ca sunt protagonista si ca ce mi se intampla mie e cel mai important. Nimic iesit din comun, toti facem asta. Acum insa, depinde in ce film iti doresti sa joci.
Sunt oamenii aceia carora le place ca filmul lor sa fie anuntat cu: Genul productiei: drama. Isi fac rau singuri, le place sa sufere si cea mai mare parte a timpului si-o petrec intrebandu-se de ce li se intampla lor toate lucrurile rele din lume.
Ii avem si pe cei cu filmul de actiune, care nu pierd nici o clipa si isi traiesc viata la maxim. Sunt activi si in general li se intampla multe.
Multi oameni pun pret pe iubire si vad asta ca element central in viata lor. Normal, as spune. Se pune accent pe trairi interioare, pe sentimentele pe care ceilalti le trezesc in ei si pe ce isi doresc legat de alte persoane.
Initial nu am avut intentia sa scriu despre filme, ci despre povesti. Imi place sa ascult povestile oamenilor. De fiecare data ma fac sa realizez cat de diversa e lumea, cat de diferiti sunt oamenii, cat de multe lucruri sunt posibile, cata putere are un vis.
Imi plac povestile cu happy end, desi stiu ca as fi imediat contrazisa. Cele cu happy end par banale, previzibile. Toata lumea se asteapta ca eroul sa o salveze pe fata cea draguta si sa traiasca fericiti. Ei bine, eu cred ca se poate si in viata reala. Si mai cred ca, de multe ori, oamenilor le e frica sa le fie bine. Prefera sa se gandeasca la tot ce este negativ pentru ca sa fie pregatiti daca ceva ii va lovi. Si .. ghici ce … chiar ii loveste. E un risc sa urci prea sus, ca sa ai de unde cadea. Oamenii care spun ca nu le plac filmele cu happy end mint. Ori se dau interesanti, ori chiar nu mai vor sa creada lucruri care se intampla doar acolo. Eu cred ca exista sfarsituri fericite si in realitate. Destul de rare, dar exista. Iar filmul meu va avea happy end.
31 august 2007 at 00:59
celalalt, si e distractie la tine acolo?
Tudor: daca ti se rupe, faci tu cumva sa iti revii, ca altfel e grav 🙂
31 august 2007 at 10:57
Si daca nu te simti actorul principal. Daca nu iti place sa fi actorul principal? Dar ce se intampla cand te enervezi caci ceilalti te vad ca pe actorul principal?
31 august 2007 at 12:21
Pai, normal ar fi sa fii tu actorul principal in viata ta. Daca nu, e cam nasol. De ce nu ti-ar placea sa fii actorul principal?
31 august 2007 at 14:46
Mai nu stiu, ideea asta de actorul principal mi se pare prea pompoasa. E o chestiune de perspectiva nu prea imi place sa ma pun pe mine in mijlocul universului. Pana una alta toti suntem echivalenti … si o piesa de teatru numai cu actori principali nu se prea poate. Cine stie … poate ma retrag in postura de regizor 😉
2 septembrie 2007 at 15:39
daca nu ne-am considera actorii principali din viata noastra, ar insemna ca suntem morti vii si ca traim prin ochii spectatorilor, nefacand alegeri ci doar participand la un joc fara sens. daca nu ne-am considera viata cel mai bine cotat film sau cel mai bine vanduta carte, atunci am trai in umbra filmelor premiate cu Oscar sau ale bestseller-elor celor ce stiu sa scrie. cred ca fiinta umana e dotata cu acel strop de dramatizare care sa transforme viata in telenovela daca vrea, dar mai cred ca statutul de actori, regizori, scenaristi si scriitori de elita ni-l meritam doar daca ne zbatem ca sa ajungem unde vrem..pup!
2 septembrie 2007 at 18:44
Luci: eu spuneam ca macar in viata mea sunt actorul principal, ca pentru mine eu sunt cea mai importanta si totul e vazut prin ochii mei. Asa si tu in a ta si tot asa. De aceea spun ca e nasol daca nici macar in viata ta nu esti protagonist.
Rebeca: exact asta voiam sa spun si eu, ca ar fi trist sa nu privim viata prin ochii celorlalti. Statutul ala de actori, regizori, scenaristi ni-l alegem cumva, prin ceea ce facem.
15 Comments
Eu joc intr-o parodie:)
si daca ti se rupe filmul? :-\”