Pentru ce faci loc in viata ta anul acesta? Despre inceputuri si ce-i cu adevarat important

“Sa faci in fiecare zi ceva de care ti-e teama“, spunea cineva destept intr-o carte. Asa, in timp, zona ta de confort se largeste mult, mult, iar provocatul limitelor devine o normalitate. In 2018, aceasta va fi mantra mea.

Stiam deja de ceva timp ca lucrurile “importante” devin importante cu adevarat doar atunci cand iti faci timp pentru ele si chiar le programezi in calendar. Am deja cateva experiente la activ si stiu ca poate sa treaca mult timp de la “wow, ce mi-ar placea sa fac asta!” si a ma apuca la modul serios, cu cercetare, pasi clari si actiuni concrete. Cam asa era pentru mine scrisul pe blog: o activitate care imi facea mare placere, dar pe care o lasam mereu la coada listei de prioritati. Intr-un planning din 2017 am regasit-o seara, dar adevarul a fost ca nu m-am tinut aproape niciodata. Ora era de-a dreptul imposibila si ma prindea deseori in oras sau fara energie. Undeva, in mine, imi parea rau ca nu scriu mai mult. Mi-as fi dorit sa am o rutina de scris si sa gasesc resurse sa scriu bine si constant, dar intotdeauna aparea ceva mai important de atat.

Si apoi s-au intamplat 3 lucruri, unul dupa altul, care m-au ajutat sa iau o decizie actionabila:

1. Mi-am dat seama cat de mult ma pacalesc eu pe mine

In cazul asta, cat de mult ma pacaleam cu ganduri de genul: “din 2018 o sa scrii mai mult, uite, gasesti cumva 1 ora pe zi“, “chiar daca se anunta un an plin de proiecte, o sa poti scrie seara“, “idei ai, deci vei si scrie” si “ai energie suficienta pentru toate“.

Si asta, repet, dupa ce realitatea imi aratase deja ca NU se intampla pentru ca NU este fezabil. Suna cunoscut? Poate ti s-a intamplat si tie cu alte lucruri pe care tot vrei sa le faci, de exemplu sport, mancat sanatos etc.

Pana cand am ajuns la un workshop despre cum construim obiceiuri noi (voi povesti despre el intr-un articol separat, pentru ca merita) in care am inteles ca nu, nu pot sa le fac pe toate si ca, in esenta, ori de cate ori incercam sa ne apucam de ceva, sa instalam un obicei nou, supraevaluam in moduri amuzant-incredibile cat de mult putem face de fapt. Suntem cei mai usor de pacalit si asta se intampla atunci cand vorbim noi cu noi si ne spunem ca, desigur, de maine vom incepe x si vom fi cu totul diferiti decat astazi.

2. Am realizat ca nu mai pot sa pun pe hold vise care ma asteapta de mult timp

“Stii care e problema ta, Anca? Tu crezi ca ai timp“, mi-a spus Andrei la o sedinta de coaching. Si intr-adevar, pana de curand, devenise o practica recurenta sa imi aman visele neincepute, care ar fi presupus o doza mare de necunoscut, pentru lucruri care imi placeau, de care ma apucasem, care imi dadeau siguranta, dar pentru care nu mai simteam neaparat atat de multa pasiune cat sa le dedic intreaga zi. “Most people will choose unhappiness over uncertainty“, spune  Tim Ferris, iar acest citat ma zgaltaie ori de cate ori il recitesc.

In perioada de 20+, mi-am petrecut mare parte din timp cautand o zona de siguranta care sa-mi mai linisteasca temerile de tanar aflat la inceput de drum. Am mai initiat diverse proiecte, dar niciodata ceva numai al meu. La 30 de ani, lucrurile s-au mai asezat si am mai mult curaj.

3. Am inteles ca lucrurile importante au timp dedicat si ca asta inseamna, automat, a renunta la altceva de pe lista

Incepand din 2018, scrisul are pentru mine un loc bine stabilit. Am renuntat la jumatate din timpul pe care il dedicam altor activitati, doar ca sa vad ce se intampla cand scriu zilnic despre ce ma inspira. Asadar, jumatate de zi ma puteti gasi intr-o cafenea relaxata, scriind si bucurandu-ma ca pot sa fac asta.

Putem sa ascultam TED talk-uri despre vulnerabilitate, sa citim carti motivationale si sa vorbim despre ce “vom face“. Nici eu nu sunt mai breaza, si eu vorbesc mult, planific si apoi fac prea putin din lucrurile cu adevarat valoroase. Iar daca sunt importante, inseamna ca necesita, automat, expunere, vulnerabilitatea aia de care tot vorbeste Brene Brown. Sa arati lumii ceva ce ti-e foarte, foarte drag din tine. Sa ramai in picioare cand nu primesti feedback sau nu e unul bun. Ceea ce este infricosator de-a dreptul. Si apoi sa repeti asta, zi dupa zi, pana cand expunerea devine acceptabila, iar limitele chinuite, care se dau greu la o parte, nu mai sunt acolo.

Despre ce am sa scriu?

Am fost si sunt un calator.

Calatoresc pe planeta asta pe care o iubesc. As pleca oricand, aproape oriunde. Calatoriile ma fac sa sar in sus de bucurie si sunt pentru mine cea mai tare metoda de evolutie personala, pentru ca o fac singura, plecand cu lunile, pe carari mai putin batatorite, stand la necunoscuti.

Calatoresc in interiorul meu si sunt foarte preocupata despre ce inseamna grija reala fata de corpul nostru, ce ne face sa ne simtim bine cu noi, ce ne ajuta sa ne descoperim si sa putem cuprinde tot mai multe in constiinta noastra.

Din 2018, am sa scriu despre o viata libera, light, cu inspiratie din calatorii si de la oamenii frumosi pe care ii intalnesc pe drum.

Din 2018 I will show up for myself.

Tu ce lucru drag vei lua din sertar si il vei incepe in 2018?