Pasiune (II)

Am mai scris despre pasiune, dar nu ma pot abtine sa scriu din nou. Sunt foarte impresionata de muzicienii care au cantat la spectacolul de jazz la care am fost acum o saptamana, la Brasov. Pentru ca sustin cu tarie ideea ca daca nu faci ce vrei in viata, acele lucruri care sunt “burning desires”, cum zice Wayne Dyer, vei fi nefericit si te vei intreba din nou si din nou ce lipseste. Si asta, pana cand vei ajunge la batranete si vei spune „totul a fost gresit” sau „cum ar fi fost daca?”. Ei, in seara aceea am avut o dovada de pasiune ca mod de viata. M-a uimit modul in care Harry Tavitian traia muzica pe care o canta. Aveam senzatia ca, odata cu fiecare atingere a clapelor, vizualizeaza fiecare nota, ca o iubeste si ca o lasa libera cu o bucurie fara margini. Le vedeam chiar si eu, zburand si imprastiindu-se vesele prin sala. Se simte, incredibil de mult, cand esti in public si muzica te face sa vibrezi. Atunci am gandit “el trebuie sa fie un om implinit”. Parca e mai usor sa treci peste momentele grele atunci cand lupta pe care o duci e a ta, nu? Genul asta de lucru il caut si eu si n-am sa ma opresc pana nu il voi gasi. Si asta, pentru ca orice in afara de pasiune, e mult prea putin.