Nu sunt inca pregatita

Mi se intampla de multe ori sa imi doresc sa fac schimbari mari intr-un timp scurt. La fiecare inceput de an imi fac o lista de obiective cu tot ce cred eu ca ar trebui sa fac mai bine sau sa incep sa fac. Sunt o multime de lucruri pe care mi-as dori sa le initiez, pentru ca, la nivel mental, stiu ca m-ar ajuta mult. Prea putine se intampla pana la urma si asta pentru ca, undeva adanc, nu sunt pregatita pentru ele. Expresiile “nu esti inca pregatita” sau “nu a venit inca momentul” ma enerveaza foarte mult, pentru ca asta inseamna sa astept, uneori mult, nedefinit de mult. Iar rabdarea nu a fost niciodata punctul meu forte, pentru ca in capul inseamna pierdere de timp pretios.

Anul trecut pe vremea asta imi doream mult sa ma apuc de meditatie si sa citesc din nou carti despre spiritualitate si dezvoltare personala. Ceva din mine nu m-a lasat sa fac nici una, nici alta. Aveam o rezistenta interna destul de mare, total neexplicabila, desi aveam tot timpul din lume. Un an mai tarziu, citesc 1-2 carti pe luna si meditez 10 minute/zi. Ceva in mine s-a schimbat, chiar daca n-as sti sa spun exact cum si din ce motiv. Ce cred insa ca a ajutat a fost faptul ca am acceptat lucrurile asa cum stateau la acel moment si am avut rabdare. Acum sunt pregatita pentru pasul asta si acesta este si motivul pentru care au aparut in viata mea.

Acelasi lucru mi se intampla cu scrisul pe blog. Am constant idei de posturi, stiu ca as putea aduce multe povesti care ar putea inspira si alti oameni, insa, in acest moment, simt ca nu pot sa am o frecventa constanta aici. Ceva din mine ma tine, ceva in mine nu este asezat. Cu cat accept asta mai repede si in totalitate, cu atat mai linistita voi fi, iar motivatia reala va reaparea. Daca te lupti cu incrancenare cu ceva care nu-ti convine, nu faci decat sa-i dai mai multa putere. Acceptarea momentului prezent e tot ce poti face (v-am zis ca m-am reapucat de citit:))

Acelasi lucru e valabil si cand vine vorba de cei dragi noua. Am prietene care se chinuie de mult prea mult timp (dupa parerea mea) in niste joburi groaznice sau in niste relatii fara viitor. Atunci cand esti in afara, e mereu atat de simplu si de clar totul, incat nu poti sa intelegi de ce celalalt nu vede si el la fel. Adevarul e ca, oricat as incerca eu sa le conving sa renunte si sa caute altceva, sa isi doreasca mai mult binele propriu, sa aiba mai multa incredere, nu pot sa fac nimic. Nu e inca momentul sa faca acest pas, iar eu trebuie sa accept asta. S-ar putea sa le mai ia luni sau ani de zile, insa, atunci cand vor invata lectia pe care o au de invatat din situatia actuala, vor avea singure puterea sa mearga mai departe. Pana cand omul respectiv nu simte el in sufletul sau ca e pregatit, nu va actiona. Asa ca, lasati-i pe prietenii vostri sa se chinuie singuri – vor ramane acolo exact atat cat trebuie sa ramana acolo.

“Nu ni se intampla lucruri pentru care nu suntem pregatiti”, mi-a spus un terapeut pe care il respect mult. Si nu poti sa te pregatesti mai mult decat acceptand ca nu esti inca pregatit.

Sursa foto