Zana Goic Petricevic m-a cucerit cu modul pasional in care vorbeste despre coaching si a fost unul dintre traineri de la Academia PwC, scoala de coaching pe care am inceput-o . Daca in sesiunile din scoala a vorbit mult despre metode si tehnici de coaching, in interviu mi-am dorit sa fiu eu cea care ii pune intrebari puternice si sa aflu cum schimbam lumea prin coaching, dar si cum ar face coaching cu … umanitate 🙂
Povesteste-mi cum ai decis sa devii coach. Cand a fost momentul cand ai zis “Da, asta vreau sa fiu!”?
Nu mi-am propus asta de la inceput. Tocmai nascusem, trecusera deja 6 luni, si, pentru ca in acea perioada ma plimbam mult, am avut timp de reflectie. Mi-am dat seama ca asta e momentul in care trebuie sa schimb ceva in cariera. Lucram in mediul corporate, avansasem destul de mult, insa aveam proiecte care nu ma mai implineau. Eram bine platita, era interesant, dar lipsea ceva. Mergand, mi-am dat seama ca sunt blocata. Mi-am spus: “Nu stiu ce sa fac, stiu ca pot face altceva si nu stiu ce, asa ca voi avea nevoie de cineva pentru claritate”.
Pentru ca imi placea mult Londra si calatorisem de mai multe ori inainte acolo, am decis sa merg sa fac o scoala de coaching. Am cautat online, si am gasit Institutul de Co-Active Coaching, cu un program de 2 zile. M-am inscris ca sa imi fac un cadou si a fost magie: m-am simtit vie, am avut multa claritate, am simtit ceva ce nu am simtit de mult. Asa ca m-am gandit: daca ma face sa ma simt asa, vreau asta in viata mea. La acel moment nu stiam nimic despre coaching, insa, in acele 6 luni, ideea de a deveni un coach s-a maturizat. La final, luasem deja decizia sa merg la o certificare si am decis ca asta voi practica.
Cum ai facut trecerea de la “studiez ca sa fiu coach intr-o zi” la “sunt un coach”, adica la asumarea identitatii? Este o provocare cu care multi incepatori se lupta la inceput.
Cand am inceput certificarea, am decis ca sunt un coach, chiar daca nu aveam clienti, am inchiriat un birou si am inceput sa ma port ca un coach. M-am intrebat de ce formari am nevoie, ce mentori ma pot ajuta si am comunicat in exterior ca acesta este drumul pe care merg acum. Dar, cel mai important a fost sa iau decizia de a fi in asta 100%, nu ca flirtez cu coaching-ul, dar dezvolt si altceva in paralel.
Aveam niste economii si a fost greu sa investesc in mine, sa cheltuiesc banii pe ceva ce, la acel moment, doar suna bine. Dar a fost cea mai buna decizie din viata mea. In 2018 aveam un business de coaching respectabil si multe formari la activ.
Cum isi poate construi un coach nou un brand in industrie?
Prin a lua o decizie – daca simti ca esti viu cand faci asta, daca simti ca e ceva ce te invita, numeste-te coach. Nu inseamna ca incurajez sa se numeasca cineva asa dupa 2 zile, dar poti spune ca esti in training, sa fii hotarat si sa practici curajul, sa spui ca poti ajuta deja, chiar din timpul formarii. Renunta la “nu sunt pregatit”, “nu stiu daca ma pricep” si fii hotarat sa servesti clientul, fara a neglija partea de invatare.
Cum a transformat coaching-ul viata clientilor tai?
Coaching iti transforma viata in functie de ce ii permiti sa faca pentru tine. Unii clienti sunt mai deschisi, unii mai putin. Dar clientii care sunt hotarati, care vin regulat, intra intr-un program de 6 luni sau 1 an, observa schimbarea – la final sunt cu totul altii. Devin oameni care nu se tem sa dea feedback, care nu se tem sa isi impartaseasca opinia, care isi stiu valorile si nu fac niciun compromis, care au devenit mai sensibili cu oamenii, mai empatici si mai putin tranzactionali, sunt decisi sa invete din tot. O competenta de leadership pe care o iubesc este aceea de a fi personal learner, care e despre cat de mult o persoana invata activ despre cine poate deveni, care dezvolta intelepciune si self awareness.
Cu ce obiective vin clientii la tine, cel mai des?
Sunt oameni care au obiective tangibile – vreau sa fac asta sau asta, sau mai putin tangibile: vreau sa simt asta. Dincolo de obiectivele punctuale, oamenii vor sa cunoasca o versiune mai evoluata a lor. Vor sa aiba mai multa putere sa impartaseasca ce cred.
De exemplu, am o clienta care isi doreste sa fie vazuta ca o autoritate pentru ca va conduce o echipa mare. Sunt altii care trec dintr-o pozitie operationala intr-una de leadership si isi doresc sa ramana autentici si aliniati la valorile lor. Lucrez cu lideri care se intreaba cum sa primeasca feedback si cum sa confrunte oamenii cu vesti inconfortabile din pozitia “sunt aici ca sa te ajut”.
Oamenii se simt responsabili legat de cum se simt ceilalti, uneori nu pot sa aiba incredere ca feedback-ul ajuta echipa sa devina mai buna.
Altii sunt foarte orientati catre sarcini si vor sa inteleaga mai mult relatiile, sa se simta mai aproape de oameni. Nisa mea de clienti este, cu precadere, in zona corporate.
Vorbesti mult despre curaj in organizatii. Imi poti da cateva exemple?
Am mai multe definitii, dar una imi vine mereu in minte: sa vorbesti despre ceva ce toti vad, dar nimeni nu indrazneste sa puna pe masa. Daca dam putere oamenilor sa aiba curaj si sa vorbeasca despre ceea ce conteaza, nu doar celor care au autoritate, ci tuturor celor carora le pasa de organizatie, vom crea un mediu mai bun pentru toata lumea. Daca lumea nu se foloseste de curaj, cultura devine ceva inconfortabil, care nu scoate ce e mai bun din noi.
Ce e de facut cu frica?
Avem nevoie sa formam liderii sa fie coachi. M-as bucura sa vad liderii care vor sa ramana in organizatie, ducandu-se la un curs de coaching.
Coaching is the new language of leadership. Cand vine vorba de a nu ne mai fi frica, de a avea permisiunea de a fi auziti, de a ne exprima pasiunile, de a fi vazuti, este nevoie de un mindset de coaching. Acest nivel de constiinta care are coaching-ul in centru este un nivel mai inalt de la care vezi lumea si pe tine. Noi promovam un alt mod de a ne uita la oameni si la noi, in care skill-urile sunt irelevante si vin usor, pentru ca vin pe mindsetul acesta.
Mindsetul este despre cum te vezi pe tine, este convingerea ca exista mereu o versiune mai buna pe care o poti accesa prin hotarare, prin a iubi si a respecta oamenii, indiferent de comportamentul lor. Nu spun sa toleram un comportament care nu ne place.
Acest mindset implica si modul de a vedea lumea, daca ai acest mindset nu poti sa gandesti “nu tine de mine, nu e responsabilitatea mea”. Realizezi ca totul este conectat, si poate nu vine azi la tine, dar va veni maine. Daca nu gandim asa, ne dam responsabilitatea in alta parte si stim, in coaching, ca nimeni nu vine sa ne salveze. Noi vom fi cei care ne vom salva.
Cum ne putem gestiona emotiile mai bine? Observ acest subiect al inteligentei emotionale tot mai prezent si sunt curioasa de perspectiva ta.
Sunt un fan al process principle din co-active coaching – am invatat ca ai permisiunea sa simti orice simti si asta inseamna sa ii dai un nume acelei emotii, sa vezi unde e in corp si sa stii ca e ok. Ce se intampla cu emotiile este ca nu ne lasam sa le simtim pe unele dintre ele, considerand ca nu sunt in regula, precum furia sau tristetea, asa ca ele persista. Daca avem un gand din zona “ar trebui sa fiu mereu pozitiv, nu ar trebui sa ma simt asa”, asta indeparteaza ceva din noi. Poti gandi in schimb “e ok, sa ma simt asa, am abilitatea sa simt ca va fi bine, chiar daca nu e asa acum”. E despre a-ti da voie sa simti, sa localizezi in corp, sa stai cu emotia un timp. Vei realiza ca nu ti se intampla nimic.
Care e cel mai curajos lucru pe care l-ai facut? 🙂
Am refuzat bani cand situatia mea financiara era provocatoare si a fost pentru ca mi-am prioritizat principiile. Am renuntat la securitate pentru ce era mai important pentru sufletul meu.
Ce povesti ne spunem care nu ne sustin? Care sunt convingerile limitative auzite cel mai des in coaching?
Sunt cateva de baza – “Daca esuez, inseamna ca eu sunt un esec”. Si apoi “daca oamenii nu ma plac, daca nu le place ce decizii iau, nu voi supravietui. Trebuie sa fie acceptat tot ce fac.” Este nevoia noastra primara de a apartine. Cine sunt eu in acele momente?
Sunt oameni care cred ca trebuie sa fie inteligenti, mai mult decat ceilalti, ca sa fie acceptati. Critica oamenii mult, gasesc erori. Unul dintre clienti crede ca trebuie sa faca totul, adica, daca oamenii vin la el, trebuie sa le dea solutii. Asadar, in cazul lui, atunci cand echipa ii cere ajutorul, nu e despre conectare, e despre a le da ceva. Si atunci il provoc sa revada ideea de conectare.
O alta convingere limitativa este: “Oamenii care cer ajutorul sunt incompetenti”– daca ai un lider cu asemenea convingeri, nu va cere ajutorul. Iar in lumea de azi, care este asa de complexa, a nu putea cere ajutorul este un dezastru, pur si simplu nu poti sa nu o faci.
Cum putem aduce mai mult inima in organizatii? Cat am fost in mediul corporate, am vazut mult cum mintea era pusa pe un piedestal, iar inima lasata in urma.
Avem nevoie sa schimbam cultura de la una tranzactionala la una relationala.
Sa intelegem ca rezultatul vine din co-creatie. Atunci cand cultura este una tranzactionala, nu vedem ceilalti oameni, o persoana este irelevanta comparativ cu cifrele sau cu sarcina.
Avem nevoie sa schimbam conversatiile si sa le ducem mai mult inspre pasiunile lor, sens, unde isi gasesc scopul, ce ii inspira, ce ii face sa vina la munca, ce le aduce puterea de a fi impreuna.
Si da, poti spune ca nu ai timp de astfel de discutii, doar ca, atunci cand zici “nu avem timp”, inseamna ca altceva este mai important. Punem in 24 de ore ce prioritizam si avem nevoie sa prioritizam si acest gen de discutii, ca sa avem oameni implicati, care muncesc cu inima.
O convingere din zona “voi gasi pe altcineva daca nu vrei tu” nu e cel mai bun punct de start. Sa nu mai vedem oamenii ca pe un mijloc spre un obiectiv necesita timp, sa mergem mai adanc in conversatii si, poate, sa investim in coaching. Nu e usor, insa numai asa se schimba o astfel de cultura.
Cand eram tanara, subiectele din zona mental health nu erau pe masa. Astazi, a merge la psiholog este ceva firesc. Am creat organizatii care nu sunt potrivite pentru oameni, focusate pe sarcini si pe a face, nu pe relatii si pe a fi. Asa ca rezultatul este ca omul nu se simte bine acolo si vom avea discuta tot mai mult despre sanatate mentala. Pentru asta e nevoie sa vindecam radacina, e nevoie sa schimbam modul cum operam si ce respectam.
Cum putem sustine oamenii sa traiasca mai conectati la sufletul lor?
Am avut prima discutie despre valori cand aveam 35 ani. Cred ca e cam tarziu, pana atunci nici nu stiam ce sunt. Cred ca daca vorbim despre asta mai devreme, poate sa ne ajute sa definim ce vrem sa facem, ce e important pentru noi. Am fost crescuta intr-o familie plina de iubire, dar nu am discutat niciodata despre valori. Am vorbit despre a fi bun la scoala, ce se intampla acolo, totul fiind foarte practic. Nu a fost o discutie despre “ce te insufleteste, ce te pasioneaza?”. Daca deschidem discutiile astea prin coaching, educatie, gandindu-ne cum sa implicam si scolile si profesorii, putem ajuta tinerii sa isi construiasca o imagine despre ei si despre valorile lor, pentru a lua decizii mai bune.
Cum se schimba oamenii, cum are loc schimbarea?
Cred ca se schimba prin vointa lor proprie. Daca nu sunt deschisi, nu cred ca se va intampla. Cred ca se schimba prin reflectie – se spune ca invatam din experienta, dar, de fapt, ne schimbam prin reflectia la experienta. Daca nu ma opresc sa ma intreb ce a fost acolo, scapa multa invatare.
Pentru ca oamenii sa se schimbe, trebuie sa puna pauza. Trebuie sa fie dornici sa invete, sa vorbeasca cu ei. Cum spune un citat celebru: “Toate problemele vin de la faptul ca omul nu poate sta singur cu el intr-o camera”.
Coaching-ul chiar despre asta este: despre a sta cu tine si a reflecta – despre tine si despre locul tau in lume. Daca nu poti face asta, nu stiu daca te poti schimba asa mult. True change comes from a conscious approach to it.
Ce crezi ca e necesar pentru evolutia globala acum? Cum ai face coaching pentru umanitate ca si client?
Ce intrebare puternica de coaching! Cred ca prima intrebare ar fi: “ce conversatii nu trebuie sa ramana deschise?”. Nu este nevoie de pasi pentru schimbare, daca intrebam lucrurile corecte, schimbarea se intampla automat.
Deci as incepe cu “ce trebuie sa discutam neaparat?”. Daca ne gandim ca raspunsurile pleaca de la curaj, iti poti imagina ce subiecte ar fi pe lista? Tot ce vad si nu le place. Printre subiecte as vedea “tehnologia – serveste sau nu umanitatea?”, mediul de lucru, cat muncim, scopul institutiilor.
Am citit recent un citat de la Martin Luther King – “am invatat sa zburam, dar inca nu am invatat sa mergem pe pamant ca frati si surori.” Cred ca ar fi o discutie despre egalitate, rase diferite, despre curiozitatea legata de culturile celorlalti. Ce putem invata fiind expusi la diferite moduri de viata, fara a judeca oamenii.
Ce convingere despre tine sau despre viata ai avut si nu mai ai acum?
“Daca cer ajutorul, sunt incompetent”. Acum, am adoptat una care spune: “chiar daca nu imi place sa cer ajutorul, stiu ca nu merit mai putin pentru asta. Stiu ca satisfactia mea si succesul meu depind de a cere ajutorul”.
Ce ritualuri ai pentru a fi bine cu tine?
Practic ceva ce am invatat la cursul de co-active leadership – Shintaido. Presupune sa te centrezi, sa iti setezi intentia pentru ziua care incepe. Implica miscarea, sa te intorci spre cele 4 directii ale lumii si sa iei energia din fiecare, sa te centrezi si sa pui intentia zilei. Este un exercitiu bun sa te trezesti si sa ai o intentie de bucurie, de empatie sau de reflectie. Ziua se concentreaza inspre asta. Universul merge in directii incredibile si poti sa recunosti asta mai usor.
Ce citesti, pe cine admiri sau urmaresti?
Robert Keagan – “Immunity to change”, este o carte despre convingeri limitative
Peter Block – “The answer to how is yes” – rezonez mult cu profunzimea si reflectiile lui
Cecil Maxwell Cade and Nona Coxhead – “The awakened mind” – despre meditatie, unde cerebrale si cum ne impacteaza viata si cum ne putem accesa potentialul
Joe Dispenza – “ Getting emotionally branded”, despre ideea ca te obisnuiesti cu o emotie si cum sa iesi din asta
De ce ar alege cineva sa invete coaching la Academia PwC?
Este unul din cel mai bogate programe de coaching – are ceva pentru fiecare. Te invata ca alegerea este a ta, pentru ca oferta este foarte mare, asa ca este responsabilitatea ta sa zici: voi alege asta sau asta. Se potriveste cu cine vrea sa fie coach in zona de life, dar si pentru cei care sunt coachi interni sau lideri care vor sa dezvolte abilitati de coaching.
Are echiilbrul de a te deschide si a-ti da instrumente de a lucra si cu angajatii. Unele sunt foarte pamantene, altele intuitive si dintr-o zona spirituala.
Este o scoala unde se si practica mult, acreditata de ICF, care ofera dovada standardului practicat.
Ce te-ai intreba si nu te-am intrebat? Si te rog sa si raspunzi 🙂
Care sunt convingerile tale limitative?
Devenim dependenti de niste structuri: cum muncim, ce planuri ne facem si ma intreb ce s-ar intreba daca as scapa de ele – daca as fi curajoasa pana la capat. Daca nu as lucra deloc, daca as scrie o carte, daca as vorbi mai mult, fara a fi obsedata de cum trebuie sa arate viata in acord cu niste structuri. Fac multe lucruri care imi plac, dar fac si unele pe care trebuie sa le fac si ma intreb daca chiar trebuie sa fac lucrurile alea sau este disponibil un alt nivel de curaj.
Te invit sa urmaresti si o interventie scurta a Zanei despre coaching, chiar din timpul cursurilor, aici:
Dacă te gandesti si tu sa te apuci de coaching, ia legatura cu Academia PwC. Urmatoarea sesiune incepe in februarie si mai primesc inscrieri. Este o scoala plina de metode diverse, care te vor ajuta sa devii un coach bine pregatit. Iar trainerii sunt cu pregatire internationala vasta. Pe langa cei pe care ti i-am mentionat la inceput vei mai avea sesiuni si cu: Joanna Antkiewicz ICF MCC, Joanna Zawada Kubik ICF MCC, Zana Goic Petricevic ICF PCC – e suficient sa dai o cautare Google pentru a afla mai multe despre ei si despre munca lor in zona coachingului.
1 Comment
Beautiful, powerful distinctions, Zana! Your voice is like clear crystal, like fresh flowing water. Powerful. Bold. Profound. And JUST what the world needs right now! (From and admiring coach—back to you!)