Echilibru

Exista un sens mai mare in criza actuala. Ce ne invata acest virus aparut de nicaieri

separator
Posted on / by Anca
Reading Time: 7 minutes

De o saptamana, viata mea s-a schimbat destul de mult. Mi s-au anulat workshop-uri, intalniri si training-uri, nu am mai plecat la Paris, nu mai merg la sala, stau singura in casa cateva zile, nu am mai atins pe nimeni de o saptamana, nu m-am mai pupat sau imbratisat si incerc sa-mi creez un sistem viabil pentru noua realitate in care ne aflam. Si am mult mai mult timp de reflectie si de scris.

Da, coronavirus este o situatie serioasa si da, probabil ne va lua un pic de timp sa ne revenim din ea. In acelasi timp, dincolo de toate problemele pe care ni le pune si incertitudinea in care ne arunca, eu cred ca sunt multe lectii si oportunitati in spate. Care este sensul mai mare al acestei situatii si de ce a fost nevoie sa fim zgaltaiti atat de tare? Ce e acolo de invatat pentru noi ca omenire? Si imi propun sa scriu despre aceste sensuri mai profunde pe care le simt. Deja sunt multe lucrurile pe care vad si cred ca merita impartasit orice strop de lumina pe care il vedem in acest intuneric total.

 

Invatam sa dam drumul la rezistenta si sa acceptam ca nu controlam mare lucru

Virusul asta ne serveste o mare provocare si e ceva cu care ne intalnim in viata in multe momente: cum sa renunti la rezistenta si sa accepti ceea ce este. Cand toata viata ti se da peste cap, e greu sa nu protestezi si sa nu tii cu dintii pana in ultimul moment, poate, poate totusi nimic nu se schimba. Ma uit in primul rand la mine: am sperat pana in ultimul moment ca workshop-urile mele nu se anuleaza, am sperat ca merg totusi la Paris si ca nu devine totul asa grav. Am sperat ca doar luna martie va fi afectata. Si cu cat opun mai multa rezistenta la ce e, cu atat mai rau ma doare. Suferinta vine din rezistenta, pentru ca se creeaza o forta opusa care pune presiune pe tine.

Dupa multa energie pierduta in rezistenta, ce simt ca ma ajuta pe bune zilele astea este un fel de letting go, de acceptare a ceea ce se intampla. A tot ce e mai infricosator si mai urat de privit in fata: incertitudinea pe o perioada scurta sau chiar medie, instabilitatea care vine cu ea, faptul ca frica poate scoate ce-i mai rau (sau poate ce-i mai bun din noi toti). Intr-un fel, ma relaxez cand spun: “nu stiu”, “nu inteleg de ce se intampla asta acum, dar trebuie sa existe un motiv pentru tot” si accept ca sunt multe lucruri in Universul asta mare pe care nu le controlez. Si nu e vorba de a te lasa batut sau de resemnare, ci doar de un dram de intelepciune si acceptare ca puterile noastre sunt limitate si ca, daca suntem in asta, avem ceva de invatat. There must be for something.

Sa fii ca apa, spunea Lao Tzu. Sa te lasi purtat, sa fii in flow si sa ai incredere ca raul te poarta acolo unde trebuie sa ajungi.

Nu poti merge cu piciorul la nesfarsit pe acceleratie

E aceeasi situatie pe care o vedem la multi workaholics care nu reusesc sa ia o pauza, pentru intotdeauna au ceva de facut: urmatorul mare contract, urmatoarea campanie, urmatorul client, urmatoarea galeata de bani – totul pana cand un accident sau un infarct ii pune la pat si ii face sa isi regandeasca intreaga viata si intregul mod de abordare. Isi dau seama ce e cu adevarat important si realizeaza ca goana nebuna pe o perioada lunga de timp nu e sustenabila. Asta ni se intampla acum si noua ca umanitate: Planeta ne spune stop, prin mijloacele ei naturale, printr-un virus care e parte din sistemul ei. De ce asa brusc si fara niciun anunt prealabil? Pentru ca n-am fi facut-o altfel, noi de la noi, din intelepciunea noastra. Si, de fapt, semnale au fost destule, cel putin cele despre incalzirea globala.

Desi este infricosatoare, este o pauza binevenita din atat de multe puncte de vedere. O pauza buna pentru Planeta, care respira, in sfarsit – m-am bucurat cand am citit ca norul de poluare de deasupra Chinei a disparut, ca in sfarsit aerul e curat si cerul senin, ca oamenii pot sa respire, ca apa din Venetia e curata. Este o pauza buna pentru noi, o ocazie de a sta cu persoana cu care stam, de multe ori, cel mai putin: propria persoana.

Sper din toata inima ca, atunci cand ne vom intoarce la activitatea normala, sa fim deja suficient de schimbati ca sa nu mai facem lucrurile la fel. Sa ne luam pauze sanatoase pentru noi si pentru planeta si sa renuntam la lacomie, in favoarea sustenabilitatii sistemului care ne sustine viata.

 

Descopar cat de mult conteaza lucrurile simple si banale la starea mea de bine

Cel mai dor imi e zilele astea de o imbratisare, sa ma plimb printre oameni, sa ma vad cu nepotica mea, Mia sau cu prietenii la un restaurant si sa lucrez in cafeneaua mea preferata, Boutique du Pain, pe scaunul de la geam, mancand o supa de ceapa si un ecler cu ciocolata. Viata noastra este compusa din multe lucruri absolut banale, dar care reprezinta tesatura vietii noastre, fir cu fir. Ele ne tin in echilibru, ele ne dau stabilitate, ele ne sustin zi de zi prin rutina pe care o creeaza, ele ajung sa faca parte din identitatea noastra. Eu sunt fata care citeste pe kindle in metrou, fata care primeste straini din alte tari la ea acasa, fata care se vede cu oameni noi constant la cafele, care incearca in weekend restaurante noi cu specificuri exotice. Si Brene Brown spunea intr-una din cartile ei ca, atunci cand au fost intrebati de ce le e cel mai dor, oamenii care au pierdut o persoana draga au dat exemple banale: “mi-e dor sa-mi aud fiica tropaind prin casa, chiar daca inainte asta ma innebunea – as da orice acum pentru asta”; “mi-e dor ca mama sa ma sune zilnic sa ma intrebe daca am mancat”; “mi-e dor de discutia noastra de seara, cand sotul meu venea de la munca si luam cina impreuna”.

Lucram de acasa, ce mare lucru? Desi pare usor sa stam o perioada izolati, lucrurile nu sunt chiar asa de usoare.

As da oricat sa treaca odata perioada asta si sa pot face din nou banalitati precum mersul la sala sau mersul la cinema. Si le apreciez mai mult ca niciodata si sunt mai recunoscatoare ca niciodata pentru viata mea de pana acum o saptamana. Era o viata frumoasa, fara mari complicatii, cu oameni dragi, cu proiecte frumoase, cu libertate de miscare, cu calatorii, cu planuri, cu bucurie. O viata pe care o criticam mult, careia ii gaseam tot felul de imperfectiuni si de lucruri de reparat, care mai avea asa de mult pana sa fie “good enough”. Cand ma uit acum inapoi, imi dau seama ca era deja good enough. Si imi pare rau ca n-am apreciat-o suficient. Ma simt binecuvantata si pentru ce viata aveam si incerc sa nu mai repet aceeasi greseala si in prezent: am inca multe motive de recunostinta, chiar daca e o perioada provocatoare: sunt sanatoasa si n-a fost nevoie sa fac vreun test, am ce manca, am internet si o casa primitoare, am o familie care ma sustine, am oameni dragi cu care pot vorbi oricand, am o voce.

Cu siguranta cand voi reveni la normal, ma voi simti foarte, foarte bogata.

Este o lectie despre smerenie si respect pentru viata de pe Pamant

Este cumva ironic ca un virus pe care nici nu il percepem cu ochiul liber ne rastoarna lumea noua, oamenilor, aceasta specie puternica, cea care controleaza viata pe Planeta, nu?

Virusul asta n-a venit sa ne extermine in masa, insa a venit sa ne predea lectia umilintei si smereniei. Da, poate ca suntem superiori, dar asta nu inseamna ca suntem invincibili si ca, si daca vom gasi o solutie, damage-ul va fi suficient de mare ca sa ne sifoneze serios ego-ul. Mare parte din omenire e condusa de ego manifestat prin frica, lacomie, obsesia pentru putere, goana dupa bani in timp ce ii striveste pe altii sau natura.

Sursa acestui virus este dominarea pe care am vrut s-o exercitam asupra altor fiinte si cruzimea fata de animale – a plecat dintr-o tara recunoscuta pentru modul ingrozitor cu care trateaza mai toate vietuitoarele. Nici macar n-a fost vorba despre vreo calamitate naturala, ne-am facut-o singuri.

Si mai vad ceva interesant, apropo de relatia cu Planeta: virusul asta pune probleme de respiratie, asa cum noi ii punem Mamei Pamant o multime de probleme cu respiratia prin poluare. Exista o semnificatie pana si in efectele bolii – oamenii care au avut virusul vor avea plamanii afectati pentru totdeauna.

Suntem cu totii conectati: e timpul sa castigam impreuna sau sa murim separat

Virusul asta mic ne arata cat de conectati suntem si cat de greu ne e fara aceasta conexiune.

Pentru a-i salva pe cei mai vulnerabili, pentru a ocoli moartea, dar si pentru a asigura sanatatea sistemului medical, suntem toti invitati la un sacrificiu dureros: izolarea, intreruperea activitatii, nesiguranta si anxietatea. Oare o sa-l facem atat cat este necesar, ridicandu-ne, astfel, nivelul de constiinta si intelegand ca suntem toti conectati si ca fiecare e important?

Vad deja nenumarate initiative de a ne conecta, de a pune resurse impreuna, companii care doneaza pentru spitale, oameni care fac sesiuni de terapie sau yoga online gratuite pentru sustinere, altii care ofera terapie sau isi pun serviciile gratuit la dispozitie. Mi se pare un rezultat extraordinar al acestui virus! Ne unim ca sa ne fie mai bine, descoperim noi resurse in interior si ne dam seama cat de conectati suntem de fapt si ca ne e mai bine impreuna decat separat. Multi invatatori spirituali ne spun asta deja de mult timp, insa acum e momentul sa o traim cu adevarat. Sa aratam ca nu suntem doar lacomi, egoisti si avizi de putere, ci si empatici, intelegatori si ca ne iubim unii pe altii. Asta va fi un mare test mai ales cand vor trece primele saptamani si izolarea si nesiguranta ne vor eroda.

 

Nu stiu unde o sa ne duca acest tren in viteza in care ne-am trezit cu totii fara sa fi cumparat vreunul bilet constient si nici nu cred ca putem controla decat ceea ce tine de actiunile noastre punctuale ca indivizi: sa ramanem acasa, sa le spunem si celor dragi sa faca la fel, sa informam oamenii din surse oficiale, sa gasim alternative pentru jobul nostru. Si ceea ce mai e in puterea noastra este atitudinea noastra asupra lucrurilor care ni se intampla. Adica sa privim dincolo de suprafata si dincolo de primul strat de anxietate si frica. Sa vedem binele si potentialul si sa acceptam ca nu stim si ca nu e in controlul nostru ce se intampla – e, pur si simplu, mai mare ca noi. Si poate e o sansa enorma sa traim altfel, sa fim altfel, sa tratam altfel Planeta.

Am auzit recent despre un concept care mi-a placut mult: “Beautiful destruction”, un eveniment imprevizibil si de neevitat, in fata caruia nu trebuie sa disperi, ci sa spui da, sa il onorezi si sa stii ca distrugerea face loc pentru ceva mai sanatos, mai sustenabil, mai ridicat ca nivel de constiinta. Eu simt ca asta se intampla si suntem doar la inceput. Conteaza mult sa intelegem mesajul cat mai repede si mai profund.

Daca ai nevoie de sesiuni de coaching online pentru a trece cu bine aceasta perioada provocatoare, da-mi un semn. Sunt aici ca sa sprijin cu tot ce pot iubirea, compasiunea si puterea personala in detrimentul fricii si neincrederii.

Related Posts

Leave a Reply

Pin It on Pinterest