Intotdeauna am fost o perfectionista. Genul de persoana care trebuie sa se asigure ca a vazut totul, a aprobat orice, ca totul e exact asa cum trebuie si careia intotdeauna i s-a parut ca nimic nu e suficient de bun. Chiar si cu site-ul asta am fost o perfectionista, mi-a luat numai vreun an ca sa-l lansez. Tot timpul mi se parea ca se poate si mai bine, si mai frumos. Standarde extrem de ridicate, cu care ma mandream. Si stiu ca nu sunt singura 🙂
Perfectionismul asta s-a tradus inclusiv intr-o goana continua dupa imbunatatire si evolutie personala, de toate felurile. Mereu mi se parea ca se poate si mai bine, ca pot fi si mai inteligenta, si mai frumoasa, si mai deosebita si tot asa. Prezentul nu era niciodata destul de interesant, asa ca alergam in continuu dupa ceva si mai atragator din viitor. Care sa ma faca “si mai perfecta” 🙂 Standardul se tot indeparta de mine si nu reuseam niciodata sa-l ating. Obositor si frustrant.
Zilele trecute am avut cateva mici insight-uri apropo de toata nebunia asta interminabila despre perfectiune.
Intr-o seara frumoasa, sub umbrelute colorate, dupa mai multe episoade de discutii despre cum sa fac lucrurile mai bine, cineva m-a luat deoparte si mi-a spus: stii ce trebuie tu sa auzi in acest moment? Ca esti perfecta. Acum, aici. Punct.
M-am blocat putin, insa, meditand ceva timp la ce mi-a spus, am inteles. Avea dreptate.
In fiecare moment suntem perfecti. Luam de fiecare data cea mai buna decizie cu informatiile pe care le avem. Daca te raportezi la prezent, strict, la realitatea din momentul Acum, totul e perfect exact asa cum e. In fiecare moment, spunem exact ceea ce e cel mai bine pentru noi atunci, actionam din cel mai potrivit loc pentru noi. Asa ca, opreste-te si respira. Du-te la oglinda, uita-te in ochii tai si spune-ti: sunt perfect/a, acum si aici.
Atunci cand ne uitam tot timpul la viitor si ne aruncam vorbe de genul “cand o sa mai slabesc, o sa fie perfect“, “cand o sa invat si sa meditez, toate se vor rezolva“, ne spunem, tacit, ca nu suntem suficient de buni acum, in momentul prezent. Iar asta, undeva in interior, doare tare. Vorbesc, de fapt, despre o multumire continua pentru ceea ce este deja aici, acum. Vorbesc despre lipsa regretelor si despre alungarea gandurilor de genul “ar fi trebuit sa spun asta”, “si daca as fi fost mai … convingator/carismatic/dragut/sexy/puternic/detasat/direct/sincer/ simpatic/ zambitor / deschis / …
N-as vrea sa se inteleaga ca investitia in dezvoltarea personala nu are sens. Evoluam in permanenta, insa de la un nivel de perfectiune la un alt nivel de perfectiune, atata tot. E o schimbare majora de perspectiva. De la regret, la acceptare. De la biciuit, la multumire. De la comentarii la “e ok”. O placinta care se face mai mare si tot mai mare. Dar tot placinta delicioasa este 🙂
Pe de alta parte, mi-am dat seama ca aceasta goana dupa perfectiune este, de fapt, o dorinta de a indeplini niste standarde setate mental, foarte departe de realitatea fizica. Nemultumirea continua ca lucrurile nu sunt suficient de bune si tendinta de a le tot imbunatati si refuzul de a lansa sau de a initia ceva “imperfect”, m-a costat foarte mult timp. “Done is better than perfect.”, am citit undeva zilele trecute si am avut un declick. Apuca-te! Tendinta asta de a perfectiona in continuu ne blocheaza luni si chiar ani in sir, intr-o cusca mentala, fara nicio legatura cu realitatea. Pana nu arunci in lume o idee, o initiativa si culegi feedback, nu ai cum, cu adevarat, sa faci lucrurile foarte bine. Incepe lucruri, expune-te, arata-le oamenilor creatia ta din momentul prezent. Mai putin in minte si mai mult in realitate. Desigur, asta inseamna sa fii deschis la sugestii, sa fii flexibil, sa-ti lasi proiectul sau ideea sa fie ca o plastilina care se lasa transformata de oamenii potriviti.
Asa ca hai, trage aer in piept si spune-ti: sunt perfect/a, aici si acum. Totul este exact asa cum trebuie sa fie 🙂
Sursa foto
© Anca Banita
