Desiree Halaseh: exista un echilibru universal ce scapa ochiului lenes

Desiree Halaseh este pentru mine un exemplu pur de spirit liber. Am cunoscut-o prin intermediul seriei de articole Femei pe Drum, in care expune povestile unor femei care-si traiesc viata in alte colturi de lume, libere si voioase, si m-a cucerit pe loc. Si-am vrut sa vorbesc cu ea, simteam cum se naste un sisterhood din ala autentic 🙂 Asa ca am prins-o intr-o seara pe Whatsapp, pentru ca Desiree e-n India, iar la final eram molipsita si cu mare chef de aventuraaaa! Mai, mai ca nu mi-am luat un bilet spre India 🙂 Desiree are talentul asta sa te inspire sa-ti iei lumea-n cap! “Cumpara unul doar dus, si vezi tu acolo!”, mi-a spus ea si cam asa-si traieste fiecare zi. Mi s-a parut perfecta pentru seria de interviuri “Cum m-am aruncat in gol”, pentru ca si ea a facut asta la un moment dat. Bring it up, Desiree:

1. Care era situatia ta inainte de a face pasul? Cum te simteai, ce faceai? Ce ganduri iti treceau prin minte? Ce citeai pe vremea aia?

Zona gri a inceputului de 20 de ani: nici in car, nici in caruta. As fi vrut sa fac regie de film, dupa ce am devorat filmele romanesti ale noului val intr-un mare festival de film international de la Iasi unde voluntariam, fapt care s-a tradus printr-o scurta ucenicie la Buftea cu Ivanov, Istodor si Mihaela Sirbu, intr-un scurt metraj de Ciprian Alexandrescu si ulterior intr-un foarte scurt metraj personal, la care am facut de toate, de la idee, la scenariu, la cautare de locatii, auditii, repetitii, regie, productie, montaj samd. Alexandru a intrat Ia vreo doua festivale nationale, a castigat un premiu pentru cel mai bun film de fictiune si s-a pus in sertar. Tic tac. Si acum ce?

2. Ce ti-ai fi dorit de fapt sa faci? Cum arata visul?

Film in Romania. Atat. Visam la covoare rosii, Riviera, cafele cu Mungiu si nopti nedormite pe platou, repetitii in nori de tutun si mansarde vechi si scartietoare din Bucuresti unde-mi voi scrie dramele personale in condei albastru. Trairism, arta si foame.

3. Cum a aparut visul? (te-a inspirat cineva, ai citit despre asta, ti-a venit o idee etc) si de ce ti se parea misto? Cat de nebunesc era?

Uite eu am aparut in scena intr-un context alambicat, prin de incertitudini si prohibitii. Mijlocul anilor 80 era marcat de valuri de straini veniti de prin Africa, Israel, America Latina si tarile arabe – la studii in Romania. Mai departe de studii, fiecare miscare era atent altoita de fratele mare Socialist, astfel incat o poveste de dragoste intre o romanca si un iordanian nu putea exista decat sub umbra unor inerente presiuni mai mult sau mai putin subtile. Am trait mai bine de 20 de ani nestind ca a fi minoritate etnica intr-o tara post comunista inseamna a fi predispus discriminarii si exilului de catre o societate prea putin deschisa sa inteleaga diferentele culturale. Mi-am dorit sa plec indata ce am devenit constienta ca un nume de familie strain poate fi un stigmat de care nu am cum sa ma leped prea curand. Avem 9 ani.

4. Ce te oprea sa te arunci in gol, cum arata scenariul pesimist? Ce convingeri limitative aveai despre tine/viata/oameni?

Pana nu demult traiam relativ multumita intr-un apartament din mahalaua boema a Iasului, pe unde isi faceau veacul Iacob Negruzzi, badita Mihai, Creanga si altii ca ei. Traiam intre o escalada pe Ceahlau, una in Havana, alta la Shanghai, pasamite la vreun birou daca nu pana la Enisala cu mtb-ul pe asfalt. Restul de timp se scurgea in cafenele, prieteni pribegiti pe la mine, lecturi medii si o mare lancezeala generala. Cumva mi-era bine, ce poate fi mai bine de atat?

5. Cand si cum s-a produs declick-ul ca “asa nu se mai poate”? Cum a fost procesul de decizie? Cat timp ti-a luat?

Cand dupa o luna jumate de dat telefoane intr-o corporatie mi s-a pus in vedere faptul ca nu prea mai zambesc ca la inceput. A doua zi mi-am dat demisia. Tot atunci am primit invitatia de la editura Polirom sa scriu o carte. Cumva toate s-au aranjat in fata mea fara nici un efort personal specific. In total sa fi fost vreo 12 ore.

6. Cum te-ai simtit efectiv cand te-ai aruncat? Ce te-a ajutat in proces? Care au fost sursele de curaj si de ce ai avut nevoie sa sustii schimbarea?

Cineva, ceva are mereu grija de spatele meu. Ultima data, in Nepal era tipul asta Buddha, l-am zarit intamplator cand imi faceam un selfie 🙂 Alteori a mai trecut pe la mine si inconstienta, supraestimarea sau lipsa oricarui dram de rabdare. Mai nou e un mod de viata: azi sunt aici, de maine nu stiu, te rog nu ma intreba de planuri pe termen lung. Momentan e destul ca sunt inca prin preajma. Ma iau de mana, imi ofer un pahar de apa si un strop de incredere. Restul vine de la sine.

7. Care au fost primii pasi reali inspre vis?

Atunci cand mi s-a propus sa scriu o carte, fara sa clipsesc am raspuns: plec in India sa o termin (jumatate din scurtele povestiri de pe drum era deja scrisa), altfel n-am ce-i face. Logistic vorbind am facut o campanie de crowdfunding, mi-am luat un bilet doar dus Bucuresti – New Delhi si pe aici ti-e drumul.

La ce stadiu esti cu visul acum? Cum arata visul in realitate, cum te simti, cum s-a schimbat viata ta dupa aruncatul in gol? Ai face-o din nou?

Tocmai ce s-au implinit sapte luni si douasiunu de zile de cand am plecat doar dus de acasa. Intre timp m-am aciuat in Auroville, o comunitate experimentala din sudul Indiei unde dansez, meg descult si conduc ba un moped ba o bicla ruginita fara viteze. O data la cateva luni organizez cate o escapada aici pentru cei care vor si ei sa se arunce in gol, dar nu stiu de unde sa inceapa. Intre timp m-am strecurat prin Sri Lanka cateva saptamani alaturi de o amazoana pe numele ei Simina, apoi prin Nepal alaturi de un saman german si un vagabond tibetan care ne-a furat toti banii, o camera foto, tableta si un inel cu safir, dar in idealismul nostru evolutionar l-am lasat cu camasa curata. Exista un echilibru universal ce scapa ochiului lenes si care are grija de tot si de toate (merci Anouk de inspiratia de a contribui la bunul mers al calatoriilor mele exact cu o zi inainte de Marea Dezamagire filiera Filantropica, uite ca s-au aranjat lucrurile si am putut plati camera din Pokhara fara probleme)

9. Ce ai invatat despre tine in tot acest timp?

E in regula sa nu stii ce vrei. De cele mai multe ori nu am stiut nici eu, mi-am dat seama doar in retrospectiva cat de fericita eram fix in momentul ala pe motor cand imi intra praf prin toti porii, dar aveam o floare in par si una in suflet, iar Himalaya era la trei serpentine distanta, mai incolo ma astepta o camera calda si un prieten bun. De drum. Pe drum.

10. Ai cateva sfaturi pentru cei care stau acum la birou si viseaza sa se arunce intr-o zi in gol?

“Our truest life is when we are in dreams awake.”

Puteti cumpara cartea lui Desiree, “Spatiul dintre nori”, de aici.