Citesc mult

Scriam acum ceva timp despre oameni si am auzit astazi o metafora care mi-a placut mult: “fiecare om este un roman“. M-am si imaginat stand in cafenea, alaturi de multe carti groase 🙂 Ca sa continui cu metafora, mie imi place sa citesc. Mult 🙂 sunt inconjurata zilnic de sute de carti si nu stiu pe care sa o deschid mai repede. Pe unele le-am parcurs, mai mult de jumatate, pentru ca au fost usor de citit. Altele, desi complexe, m-au captivat inca de la inceput si n-am putut sa le mai las din mana pana cand nu am aflat cateva dintre secretele lor. Altele sunt mai misterioase, te lasa sa descifrezi mult prea putin, fata de cat ai vrea, dar asta ma ambitioneaza si mai mult. Unele au niste povesti ametitoare, pe care cu greu iti vine sa le crezi, altele m-au plictisit inca de la primele pagini si le-am abandonat. Unele mi-au pus o multime de intrebari, altele m-au lasat ele sa le intreb lucruri, iar altele mi-au dat tare de gandit. Unele stiu cum sa ma ia si unde sa ma duca, altele m-au pierdut de la primele randuri. Sunt atatea pe care nu le-am deschis niciodata, dar tare as vrea.

Cand vine vorba de coperti si infatisare, unele sunt foarte colorate si te fac sa vrei sa vezi ce se ascunde in interior. Am dat peste foi subtiri, moi, care se strecoara prin degete, peste foi groase cu scris apasat, peste foi cu scris mic si greu de citit, peste texte cu note de subsol la care trebuie sa fii foarte atent, peste cuprinsuri care spun altceva decat continutul, peste coperti care trezeau curiozitatea, dar si peste coperti care ma faceau sa ma indepartez, pentru ca nu era genul meu de carte. Desi se spune sa nu judeci o carte dupa copertile ei, sunt mult prea multe carti cu coperti stralucitoare, care seamana cu a mea, ca sa apuc sa ma uit si peste cele gri. Ma atrag ca un magnet cele cu pagini colorate diferit, cu portiuni arginitii sau auriu, cu pagini ba groase, ba subtiri, care surprind, la fiecare nou capitol.

Ce e cel mai interesant la cartile despre care am povestit este ca n-am reusit sa termin niciuna. Sunt inca multe foi albe, nescrise. Ceea ce ma bucura cel mai mult este ca niciuna nu are inca un epilog.