6 idei despre a gresi pe care le-am acceptat in cele din urma

Tu cum reactionezi cand gresesti si cat de teama iti este ca n-o sa iasa bine proiectul la care lucrezi acum? Care este atitudinea ta fata de esec? Pentru mine, esecul nu a fost si nu este o optiune, iar simplul gand era suficient de scary incat sa-l schimb imediat pe altul mai prietenos. Doar ca, la inceput de an, am fost invitata ca speaker la FuckUpNights Bruxelles, un eveniment international absolut fantastic, care aduce in fata profesionisti din diverse industrii, care vorbesc despre esecurile lor.

Pregatindu-ma pentru acest speech, am inceput sa reflectez asupra ideii de esec si despre cat tare am fugit de el de cand ma stiu. Am inceput sa ma intreb de ce exista aceasta relatie de hate-hate intre noi. Intreaga experienta, de la scrisul speech-ului la prezentarea de pe scena a fost vindecatoare, iar eu am iesit din ea mult mai linistita si mai impacata.

1. Multi oameni chiar cred ca pot fi perfecti
La nivel teoretic, cognitiv, toti stim ca este uman sa gresesti si ca nu poti fi perfect. Cu toate astea, eu si alte cateva milioane de oameni ne dorim altceva. Daca se poate, am alege sa nu esuam niciodata si sa ne iasa totul din prima si chiar credem ca este posibil in 100% din cazuri. De cand eram mica, mi-am propus sa fiu perfecta si mi-am spus ca, daca muncesc suficient, daca sunt destul de atenta, daca am grija la fiecare detaliu, n-am cum sa gresesc. Am crescut cu convingerea asta, am cultivat-o cu multa migala, am alimentat-o cu cuvintele celor apropiati si am lasat-o sa devina mai mare ca mine. Devenise chiar un motiv de mandrie, o competitie cu mine insami sa arat ca eu pot. Iar faptul ca lucrez in PR de ceva timp, o industrie focusata pe a crea imagini dezirabile, cu o expunere mare, n-a facut decat sa agraveze aceasta dorinta de a limita greselile. Noi, oamenii de PR, invatam in fiecare zi cum sa alegem unghiurile de abordare potrivite, pentru a seta perceptia corecta si, daca e cazul, pentru a rezolva situatii dificile si crize. La noi in vocabular nu exista esec, exista doar schimbare de perspectiva, eventual.

2. De fapt, e doar o chestiune de timp pana vei gresi/esua
Realitatea e ca gresim des, pentru ca asta inseamna experienta de invatare, dar si pentru ca asa suntem creati, iar uneori sistemul ne mai joaca feste. A invata inseamna, in esenta, trial and error, presupune sa o iei pe diverse cai si sa vezi ce functioneaza. Iar asta presupune sa fii deschis la a gresi. N-ai cum sa inovezi, n-ai cum sa inventezi lucruri noi, daca nu esti dispus s-o iei pe cai noi, care se pot dovedi, in cele din urma, infundate. Orice esec vine la pachet cu o super oportunitate de crestere si de descoperire de sine – cum il interpretezi, ce iei cu tine din el, ce poveste iti spui despre tine, totul este o experienta de dezvoltare minunata.

3. In cultura noastra, greselile sunt sanctionate rapid si eficient
Si totusi, de ce atat de multa teama? Am crescut intr-o cultura in care chiar si cea mai mica greseala iti este sanctionata, rapid si eficient. A gresi e foarte, foarte rau, o buruiana ce trebuie starpita imediat ce apare, un motiv de scene si suparari mari, in multe organizatii si familii. Suntem toti atat de ingroziti de a gresi, pentru ca stim ce consecinte aduce asta. Greselile sunt asociate cu lipsa de profesionalism, cu neatentie, nepasare si multe alte atribute negative. De multe ori, daca s-a produs o greseala, parintii/profesorii/managerii nostri vor sa stie cine a facut-o, in primul rand, ca sa poata lua masuri cu cel vinovat. Abia apoi se gandesc la solutii. Iar aceasta atitudine creeeaza oameni care traiesc cu aceasta frica deasupra capului, in special in joburile lor, pentru ca stiu ca nu exista loc de greseli. Esti atat de incordat, de tensionat, de stresat, ca uiti uneori si sa respiri, iar aceasta vigilenta continua consuma extrem de multa energie, in special mentala si emotionala.

4. Nu suntem inca dispusi sa ne asumam responsabilitatea
Consecinta a punctului 2, pe de-o parte. Frica de esec si de urmarile acestuia creeaza oameni lasi, care nu sunt dispusi sa recunoasca atunci cand gresesc, de teama urmarilor si a prejudiciilor de imagine care deriva de aici.
Pe de alta parte, nu ne asumam responsabilitatea pentru ca nu avem incredere in noi si in valoarea noastra ca fiinte umane. Credem ca nu vom putea repara o greseala sau ca nu ne putem permite luxul de a gresi, pentru ca nu vom mai primi iubire si apreciere. Asumarea responsabilitatii presupune curaj, iar aceasta este o vibratie destul de inalta, asa cum am mai povestit aici. Peste 80% din oamenii de pe planeta se afla sub acest nivel al curajului, asa ca e normal ca oamenii curajosi si responsabili sa fie destul de rari. Ce e foarte interesant e ca, daca ati trecut vreodata prin asta, atunci cand recunoasteti o greseala, atitudinea oamenilor se schimba si devin prietenosi. Curajul inspira si imblanzeste.

5. Aproape nimeni nu vorbeste despre esec, iar asta amplifica sentimentul de “nu sunt suficient de bun”
In afara unei intrebari pierdute intr-un interviu: “cum ai depasit obstacolele?”, “ai avut provocari”, nu povestim despre momentele grele, despre greseli si urmarile lor, despre cat de tare ne-a durut si cum ne-am ridicat. Vorbim despre ele incet, in grup restrans, cu vinovatie si rusine, sperand ca nimeni nu si-a dat seama. Este un joc continuu in care toti vedem si fiecare spera ca ceilalti n-au vazut. De aceea aplaud ideea FuckUpNights, care e absolut fantastica. Aveam nevoie de un asfel de eveniment, intr-o mare de povesti despre succes si ‘cum am reusit’. Mi se pare o dovada mult mai mare de curaj sa iesi in fata si sa spui: “am dat-o in bara cu acest proiect”, cu umor si sinceritate, dar si cu intelepciunea care deriva de aici: “si uite ce am invatat”. In Silicon Valley, de exemplu, esecul nu e doar invocat, dar si celebrat, prin conferinte ca FailCon, lansata in San Francisco in 2009, care este acum un eveniment anual, organizat de hub-uri de tehnologie din Barcelona, Tokyo, Porto Alegre.
Cat de mult s-ar schimba lucrurile, daca am auzi constant povestile despre esecuri ale oamenilor pe care ii admiram, ale modelelor noastre. Hai sa vorbim mai des despre asta, ne face umani si curajosi! Eu inca reactionez cu surprindere cand aud o astfel de poveste si rasuflu usurata. Putem foarte usor sa credem ca suntem singurii care gresesc, ca numai noi “nu suntem destul de buni” si ca exista oameni perfecti (aparent), carora le iese totul. Flash news – nu exista, dar veti ajunge sa credeti asta pe bune numai cand vor recunoaste si ei.

6. Tu cum iti tratezi greselile? Dar pe ale altora?
Pana de curand, din dorinta de perfectiune, imi doream ca nimeni sa nu greseasca nimic in jurul meu. Acum, ma antrenez in a fi mai deschisa si mai flexibila, iar asta presupune multa, multa constienta. Aceasta deschidere si acceptare in fata greselilor este un skill care se antreneaza, lasi tot mai mult si tot mai mult, cu fiecare zi, pentru ca intelegi ca greselile fac parte din viata. Pentru asta, e nevoie si sa ai incredere in oameni si sa intelegi ca, de cele mai multe ori, atunci cand au gresit, le pare mult mai rau decat tie si abia asteapta ocazia de a repara.
Cat despre propriile greseli, suntem cei mai mari critici ai nostri. Ne certam, ne biciuim chiar, ne vorbim urat de multe ori pentru chestiuni minore – atat de des aud cuvinte ca: “ce prost sunt, am uitat sa …”, “numai eu puteam sa gresesc in halul asta”, “sunt un dobitoc”. Stop! Oamenii care ii trateaza urat pe ceilalti se trateaza urat si pe ei, iar aceasta violenta indreptata spre sine ne raneste profund. Propune-ti sa te surprinzi atunci cand gresesti si sa vezi ce reactie ai fata de tine si opreste-te, cand constientizezi ce-ti faci. Limbajul violent nu ajuta cu absolut nimic, cum nu ajuta nici delasarea si atitudinea prea permisiva.
Daca, de exemplu, ti-ai propus sa nu mai mananci dupa 6 seara si te-ai surprins manancand o felie de tort la ora 22, atitudinea corecta, conform psihologilor, este: “draga Anca, hai sa constientizam ca am mancat aceasta felie de tort, desi ne-am propus sa nu mai mancam nimic dupa ora 6 seara. Care este strategia pentru ca acest lucru sa nu se mai intample maine seara?”. Astfel, creierul vine cu solutii si va spune: “sa luam o masa la ora 5”, “sa nu mai avem tort in casa”, “sa bem apa seara”.

Insight-ul meu la FuckUpNights a fost atunci cand, pe scena fiind, am primit o intrebare din public care suna asa: “cat ti-a luat sa depasesti momentul esecului tau?”. Mi-am dat seama cat de mult exageram gravitatea unui esec si cat de multa putere dam in mintea noastra unor lucruri de multe ori minore. M-am surprins spunand: “oamenii uita si chiar nu le pasa atat de mult de greselile tale, pentru ca sunt mult mai preocupati de ale lor. A fost de ajuns ca sa esuez o data ca sa inteleg ca totul era mult mai mare in mintea mea decat in realitate. Hai sa nu ne mai luam atat de tare in serios!”. Exact asa. Mai putine ganduri si mai multa actiune. Mai putina teama si mai mult curaj. Mai putina seriozitate si mai mult umor 🙂

Care e cel mai mare esec din viata ta si cum l-ai depasit?