?

Nu stiu cum vine ideea asta cu “ce-ti doresti sa faci in viata” si “cat de sus poti sa tintesti”. Ma uit in jurul meu si vad tot felul de oameni cu idei, oameni destepti, oameni care au citit, oameni care merita sa ajunga … “acolo”. Daca ii intrebi unde e “acolo” pentru ei, unii nu stiu, unii au o idee vaga sau banuiesc, cativa (astia sunt alesii) stiu clar. Sunt multi cei care viseaza la un parcurs clasic, la o cariera care se dezvolta pe zi ce trece, ca a unui personaj de succes, luat drept model. Vad la foarte multi oameni (si cred ca si la mine) tendinta asta foarte pronuntata spre vise safe, dorinte foarte clasice si foarte intalnite. Problema aici nu e ca sunt foarte intalnite (nu ma plang de lipsa de imaginatie), ci ca …apare intrebarea: oare chiar asta isi doresc?

Imi tot propun sa-mi las mintea sa zburde si sa nu am nicio limita atunci cand visez si cand ma proiectez in timp. Stiu, undeva adanc in mine, ca pot fi tot ce vreau, daca o cred pe bune. Nu reusesc insa, niciodata, nici chiar cand imi fac wishlist-ul pe care pot scrie orice-mi trece prin cap. Ma simt ingradita chiar si in imaginatia mea, pentru ca aud o voce care-mi sopteste: “nu se poate!” sau “ar fi mult prea greu!”. Vi se intampla cumva si voua? 🙂 Si .. daca nu pot face acum tot ce vreau, cand nu ma tine nimic, cand o voi face? Pana la urma, cei cu un strop de nebunie reusesc in viata.

Apoi, nu imi dau seama insa cate din dorintele mele, cate dintre imaginile mele despre ce-mi doresc sunt chiar din mine, si cate mi-au fost induse, in timp, de societate, de parinti, de prieteni. Probabil, aproape toate. Daca mi-as dori sa fac fotografii in Tibet, as mai fi in stare sa realizez asta, daca nu ar fi ceva foarte puternic? As face asta, daca asa as simti? Trebuie doar sa arunci o privire in jur ca sa constati, cu tristete, ce mare e numarul celor care nu fac ce si-ar dori. Eu, una, tind sa dau vina pe ei, pentru ca nu lupta si pentru ca lasa timpul sa treaca, fara sa faca nimic. Si stiu ca vor regreta intr-o zi, daca vor realiza. In teorie, da, e simplu. Exista o multime de motive practice, credibile si palpabile pentru care nu facem lucruri. Am invatat insa, candva, ca sunt doar niste minciuni, doar niste bariere autoimpuse. Asa ca n-am nicio scuza sa nu devin ce vreau sa devin. Numai ca asta nu face lucrurile mai usoare, dimpotriva. Stiu ca am o responsabilitate. Si parca totusi .. lipseste ceva.

Cineva imi zicea zilele trecute ca nu-si da seama ce ma face sa ma trezesc dimineata. Poate ca inca nu s-a intamplat ceva care sa ma determine sa fac tot ce vreau, acum cand pot si am toate resursele. (Asta dupa ce aflu ce imi doresc)

Cred ca asta ma sperie cel mai tare. Ca nu voi putea spune candva, la batranete: “Am facut tot ce mi-am dorit in viata asta. I`ve had the time of my life!”