Tu intri in vorba cu necunoscuti? De ce ar merita sa o faci :)

“Merge cineva spre Universitate? Am 4 locuri” spuse o doamna eleganta cu ochelari Aviators, pe care am zarit-o pret de-o secunda, inainte sa urce in masina, in timp ce asteptam inghetata bocna un troleu la Sfintii Voievozi, alaturi de alti 7-8 oameni. Mainile fara manusi imi erau bocna, iar zapada intrase deja in bocancii mei aparent rezistenti si se topise. Era nasol.

Eu! m-am trezit spunand, fara sa apuce mintea sa intre pe fir. Urma sa fie cald si urma sa ajung aproape de casa, iar inima mea mi-a transmis rapid – E ok!

M-am apropiat de masina topaind, sub privirile neincrezatoare ale celorlalte persoane din statie. “Nebun sa fii sa te urci in masina cu un necunoscut!“. Sau doar deschis la nou, as spune eu 🙂 Asa am ajuns s-o cunosc pe doamna Ioana, cum avea sa mi se prezinte la finalul calatoriei. O doamna calda, luminoasa, care mi-a spus senin, atunci cand am intrebat-o cum de a abordat strainii pe strada: “V-am vazut ca tremurati toti si puteam sa ajut. De ce sa n-o fac?“.

Ii iubesc pe oamenii astia!

Conversatia a fost spumoasa si ne-am bucurat una de prezenta celeilalte. Zapada magica din Bucuresti, prajiturile de la Agapitos, primitul strainilor acasa prin Couchsurfing, relatia parinte-copil. Din cate mi-a povestit, parea genul de parinte care a respectat libertatea individuala a copiiilor si si-a dorit sa ii ajute sa descopere cine sunt si ce-si doresc ei. “Copilul trebuie sa aiba propria personalitate si propriul punct de vedere inca de mic“, mi-a spus. A fost reconfortant sa simt o energie materna relaxata si accepting 🙂 La final, m-a dus chiar pana in fata casei. I-am spus ca a fost o placere si am intrat in scara cu gura pana la urechi.

—————————————————————————–

Dar lucrurile n-au stat asa intotdeauna. Cred ca multe povesti de genul acesteia au ramas nescrise din cauza angoaselor si franelor puse de mine, mie insami.

Cand eram mica eram foarte timida si admiram pe ascuns diversi oameni care ma fascinau prin gesturi, prin felul in care mergeau sau in care vorbeau. Prin modul in care apareau sau isi asumau spatiul dintr-o camera. Speakerul acela absolut fascinant de la o conferinta. Baiatul zambitor din metrou. Fata cu aer inteligent din biblioteca. Mi-am dorit de nenumarate ori sa intru in vorba cu ei. Bariera aceea de “necunoscut” si frica de respingere m-au oprit intotdeauna. Ma uitam cu admiratie la filmulete cu oameni indrazneti care abordau straini pe strada si faceau glume sau experimente sociale. Oare cum reusesc sa sparga bariera?

Mi-am dorit foarte mult sa fiu si eu printre ei. Cu anii, inspirata fiind de articole si filmulete, plecand de acasa la Bucuresti si calatorind si prin afara, am inceput sa ma intreb tot mai des “cum ar fi sa…?“. “Cum ar fi sa stau la un strain acasa?“, “Cum ar fi sa intru in vorba cu un strain la masa?“, “Cum ar fi sa plec singura in vacanta, ca sa am de discutat doar cu straini?“, “Cum ar fi sa primesc straini la mine acasa?“. Cum ar fi sa am CURAJ? 

Si, la un moment dat, am facut click si m-am aruncat. Din aproape in aproape – am stat intai acasa la un roman, apoi si afara. Am mers la o cina cu un strain de pe net. Mi-am impins limitele cate un pic, dar a functionat. Daca ma uit unde sunt astazi si unde eram in urma cu 10 ani, diferenta e remarcabila. In acest demers, 3 convingeri m-au ajutat mult:

• Indiferent daca cunosti sau nu pe cineva, avem intotdeauna in comun limbajul umanitatii. Oamenii sunt deschisi si isi doresc interactiuni misto. Ma fascineaza sa intru in vorba cu strainii si sa am incredere ca ma primesc la ei acasa intr-un spatiu primitor si sigur sau ca prezenta lor in casa mea sau la masa mea aduce un suflu proaspat si ceva nou de invatat de fiecare data.
• O alta convingere care ma incurajeaza in interactiunea relaxata cu oameni noi este ca am incredere in capacitatea mea de a simti energia unei persoane, in intuitia de a sti cum ii e sufletul si in abilitatea de a simti daca e sau nu pe vibratia mea.
• Seteaza-te mental intr-un mod pozitiv, care sa te ajute – una e sa spui “Doamne, cine stie ce o sa-mi spuna baiatul asta“, si alta e sa ai mindset-ul “Uite pe cineva diferit de mine, cel putin la prima vedere. Oare ce-o sa mai descopar azi?“. E vorba despre incredere intr-o alta fiinta umana. Si cred sincer ca oamenii reactioneaza in functie de abordarea ta si de cum te porti tu.

Nu sunt inconstienta si nu ma pun in situatii periculoase. Imi doresc insa sa sparg constant bariera aia dintre “nu ne cunoastem, e un zid aici, sa nu indraznesti sa mi te adresezi, esti periculos” si “imi pare bine sa te cunosc“. Cu deschidere, cu voiosie, cu curiozitate.

Am ajuns deja sa colectionez experiente spumoase cu ei. Ca-s taximetristi, calatori pe care-i gazduiesc, straini la care stau in afara, oameni de pe strada, sunt intotdeauna o inspiratie si o privire aruncata intr-o lume paralela, de multe ori foarte diferita de a mea. Asa ma antrenez in a fi sociabila, imi pastrez viu spiritul curios, devin un povestitor mai bun, am material atractiv si ma iau la tranta cu timiditatea – pentru ca n-a disparut de tot nici acum.

De obicei, incerc sa depasesc intrebarile superficiale, acel small talk, rapid. Sunt curioasa sa aflu ce-i bucura, de ce sunt mandri, care sunt visele lor, cum vad viata, ce pasiuni extravagante au, ce parere au despre Dumnezeu si viata de dupa moarte si cum si-au educat copiii. Ajungem in niste locuri neasteptate si e frumos, tare frumos, un alt fel de frumos de fiecare data.

Una dintre cele mai puternice experiente cu strainii a fost la Free Hugs, acum cativa ani – am stat cu o pancarta cu “Free Hugs” si am oferi imbratisari oamenilor care treceau pe Magheru. La inceput mai timid, apoi mai curajos, pe masura ce oamenii imi raspundeau si se lasau imbratisati – a fost puternic, inima mea s-a deschis pana la cer si inapoi, iar la final am simtit ca ma pot conecta cu absolut oricine de pe pamant.

Da, stiu ca suntem invatati de mici sa nu intram in vorba cu strainii, ca-s periculosi, dubiosi, cu intentii rele. Ne e teama prin natura noastra de tot ce nu cunoastem. Si eu ma mai surprind uneori ca sunt morocanoasa, ca m-am uitat incruntata la cineva in metrou sau ca port deja de minute bune un dialog mental despre o persoana, parandu-mi-se amenintatoare. E ok, asa suntem construiti. Doar nu uita – pentru multi oameni, tu esti strainul.

Data viitoare cand vezi un necunoscut interesant, ce ar fi sa intri in vorba cu el/ea? 🙂