Nu știu despre voi, însă eu sunt o mare amatoare de relaxare! Așa că ideea de SPA mă entuziasmează ca pe un copil mic. De curând, am făcut o vizită la noul Essenza SPA, deschis în incinta Crown Plaza. Și-am descoperit o meserie despre care chiar nu știam că există – SPA consultant. Mi s-a părut prea mișto jobul și Oana Manole, cea care a creat spațiul de la Crown Plaza, ca să n-o descos despre ce face ea zi de zi – oare stă doar la SPA, oare studiază plante și tipuri de tratamente, oare călătorește mult?
Oana e foarte simpatică și mai predă și yoga. So, ia zi, Oana, cum e cu SPA consultancy?
Povestește-mi un pic despre tine și experiența ta în zona wellness
Am început ca SPA Manager cu mai mult de 16 ani în urmă. Între timp, în 2017 am fondat Spa d’Or Consulting, cu care am creat peste o duzină de SPA-uri în România și în străinătate, în Kiev, Baku, Bishkek, am deschis 3 SPA-uri pentru grupul Hilton, am creat produse SPA și am lansat cu succes concepte SPA ca Wine SPA la Ramada Oradea, Tea SPA la Essenza, Crowne Plaza Bucuresti.
Ce face exact un SPA consultant? Ce trebuie să stie?
Consultantul SPA oferă o soluție integrată, de la idee la lansarea SPA-ului pe piață. Când se creează un SPA, sunt extrem de multe detalii la care trebuie să ai grijă și, cu fiecare proiect apar noi provocări, fie în faza de șantier, la fluxuri, la zonele termale sau la final, la crearea echipei și lansarea produsului. Experiența înseamnă să navighezi corect prin toate aceste lucruri ca să obtii un SPA coerent, integrat, corect din punct de vedere operațional, gata să devină centru de profit.
Modulele după care lucrez sunt:
Cum ajungi SPA consultant?
Exista o traiectorie firească, pornind de la o poziție în SPA. La mine a început ca SPA Manager într-o experiență de 360°: am lucrat pe vase de croaziera, în SPA-uri din România, în SPA-uri din străinătate, boutique și corporate. Am acumulat cunoștințe în toate aspectele SPA, am făcut traininguri de finanțe SPA, de SPA management, de terapii. Cred, de asemenea, că ai nevoie de pasiune pentru industrie, să te ții la curent cu tendințele în wellness și HoReCa, să participi la târguri de produse, să vizitezi cât mai multe centre, cluburi, SPA-uri, resorturi, să știi cum să îmbini terapiile într-un meniu vandabil.
Care e partea cea mai frumoasă a acestui job?
Cred că intensitatea la care se desfășoară fiecare proiect, emoția când creezi firul conductor, tema proiectului și apoi ziua deschiderii. Adiacent, ajută mult frumusețea fiecărui loc creat – SPA-urile, prin natura lor, sunt produse estetice, călătoriile, oamenii pe care îi cunoști și pe care îi faci să se entuziasmeze la rândul lor de un produs și să vrea să ofere 100%.
Care sunt pașii pentru a crea un SPA?
Primul lucru este brainstormingul cu clientul și verificarea constrângerilor locației. Apoi propunerea de concept, partea de date tehnice pe fiecare zonă, crearea zonelor (terapii, fitness, zone termale, piscine și jocuri de apă etc), începerea șantierului. Urmează selecția brandurilor, crearea meniului, crearea unor zone specifice, echipamente, verificări că totul este funcțional și nu sunt greșeli de flux, de design. La ultimul pas formăm echipa și lansăm SPA-ul, pe baza unui plan de marketing și vânzări agreat.
Dacă aș vrea să mă fac SPA consultant, de unde să încep?
Cred că de la un job într-un hotel. Poate în recepția SPA, poate ca SPA Manager sau de la studii de specialitate. Apoi, după ceva ani de experiență on the floor, când simți că poți gestiona bugete, că poți să creezi un SPA care să îmbine armonios necesitățile pieței, banii de care dispune clientul și ceea ce își dorește, poți să te lansezi ca și consultant.
Cum arată jobul ăsta în afară?
Arată la fel ca în România, doar că inglobează echipe mai mari. Poate o echipă care integrează un arhitect, un inginer și un tehnician pentru zonele termale. Eu am colaboratori pentru zonele termale, traineri și arhitecti pe care îi pot propune în proiect, agenție de branding si agenție pentru promovare. Dar, de obicei, clientul roman are propriul arhitect. Am colaborat excelent și așa, iar partea bună e ca niciun SPA creat de mine nu semănă cu celalalt.
Sunt mulți consultanți în Romania? cum câștigi un proiect?
Nu sunt multi consultanți în România, suntem o mână de oameni, este un job foarte de nișă. Durează mult să capeți experiența necesară pentru a deveni consultant. Până acum, toate proiectele au venit din recomandări.
Povestește-mi despre câteva proiecte de care ești foarte mândră
Acum 12 ani am scris primul manual de servicii clienți din România, manual după care am predat către peste 20 de echipe SPA. Mândră sunt de fiecare proiect. Îmi place Belaqva la Kronwell Brașov, un SPA care a câștigat mai multe premii și unde am introdus pentru prima dată în România brandurile Aromatherapy Associates și Voya; Casa Naturii de la Tisa Olănești, unde am folosit branduri românești ca Pellamar și Gerovital și pentru al cărui meniu am investit 6 luni de stat prin magazine naturiste, colaborat cu laboratoare românești și citit Formula AS; Riserva Spa la Ramada Oradea, un SPA cu vinoterapie; Tsarky Kiev, un SPA unde am colaborat cu una dintre cele mai mari firme de arhitectură din UK, rezultatul fiind un club fabulos; Elixir SPA la Orion, Bishkek și, cel mai recent, Essenza la Crowne Plaza unde am adus brandul Themae, pe baza de extracte de ceai.
Cum ați ajuns la conceptul folosit la Crown Plaza?
La Crowne Plaza am pornit nu de la terapii, ci de la studioul de yoga! Conceptul este Ancient Healing Arts – vechi arte tămăduitoare. Dojo-ul, studioul, va găzdui clase de yoga și mindfulness, capoeira, aikido, Tai Chi, dar și workshopuri de ikebana și ateliere de nutriție. Pe partea de terapii am adus în prim-plan arta ceaiului, cu detalii și scenografii binefăcătoare. Eu predau yoga în Brasov la Yoga Frumoasă și studioul de la Essenza este unul dintre cele mai frumoase din Bucuresti. Așa că merita pus în valoare 🙂
foto: Essenza SPA
Pentru a oferi cea mai bună experiență folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitivul dvs. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Neconsimțământul sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.