Esecul e parte din poveste

Am vorbit in seara asta cu Dan (mai mult el cu mine de fapt – multumesc Dan!) despre esec. Despre a da gres, din nou si din nou si a o face din ce in ce mai bine. Recunosc, eu sunt dintre cei care se tem tare de a esua, vreau ca totul sa iasa perfect din prima atunci cand ma implic in ceva si tocmai din cauza asta risc destul de putin. Cred totusi ca, dupa seara asta, sunt pe drumul cel bun spre a privi esecul cu detasare, cu gandul ca face parte din calatorie, ca nu se termina lumea cu el. Si mai ales cu gandul ca nu-l pot evita la nesfarsit.

In momentul in care ma aflu eu, la inceput de drum, tanara si plina de entuziasm, esecul poate fi parte din poveste mai mult ca oricand. Oricat m-as uita in alta parte mereu, oricat as incerca sa ma prefac ca nu exista, ca il pot pacali si ca mie n-o sa mi se intample, stiu mereu undeva bine ascuns in suflet ca nu e asa. Si, cum de fiecare data raul piere atunci cand e scos la lumina, iar puterea secretelor dispare atunci cand sunt dezvaluite, o fac si eu, aici, in cel mai public loc posibil. M-am decis sa accept cu adevarat ideea ca esecul e posibil, sa o privesc ca pe o optiune cu sanse destul de mari sa devina realitate si sa merg mai departe, fara sa ma mai sperie. Si chiar sa ma bucur cand se intampla, pentru ca oricum castig intotdeauna ceva – experienta lucrului facut in acel fel care nu a mers. Si asta merita de fiecare data incercarea. Iar aici vine de fapt ceea ce incearca multi traineri si speakeri sa ne spuna: conteaza cum privesti lucrurile si cu ce ramai in urma fiecarei intamplari. E intotdeauna si ceva ce poate fi luat pentru mai departe, in orice.

Si mai e ceva. Alta cale nu exista, asta e adevarul. E atat de palpabil, incat nu stiu de ce m-am ferit asa mult de el. Nu e ca si cum pot sa il ascund sub pres sau sa adorm si a doua zi sa nu mai fie acolo. Se poate intampla oricand sa nu iasa si e din film, la fel de mult cum e si succesul. Recunosc, mai am uneori vise de cale lina, fara prea multe obstacole, cand lucrurile se intampla si norocul incepatorului pluteste deasupra mea, asa cum scrie in Alchimistul. Cu toate astea, atunci cand vine vorba de lucruri cu adevarat importante, riscul creste proportional si tensiunea e acolo. Cu ea, si sansa de a da gres. Numai ca am sa o privesc in ochi si am sa o tratez cum trateaza un vorbitor la o conferinta situatia cand in sala e cel mai mare dusman: semi calm, semi emotionat, ca asa se intampla, dornic sa dea tot ce are mai bun, increzator in fortele proprii, constient de toate scenariile posibile. De fiecare data, pana la capat.

Si, asa cum zicea si Samuel Beckett: “No matter. Try again. Fail again. Fail better.”