Doar pentru ca s-a terminat, nu inseamna ca e un esec

De-a lungul vietii, ne confruntam, fiecare dintre noi, cu situatii in care lucrurile se termina mai devreme decat ne-am fi dorit. Poate fi un divort neasteptat sau o despartire dureroasa, poate fi o concediere intr-un moment delicat sau un faliment care lasa urme adanci in increderea ta in tine. Poate fi un concurs unde n-ai trecut mai departe, desi ai muncit din greu sau un pitch in care ai vrut sa le arati afacerea visurilor tale, dar n-ai reusit sa-i convingi pe investitori sa te finanteze. Se poate sa fie o boala cu care cineva drag pierde lupta.

Suntem obisnuiti sa privim aproape orice final “nedorit” ca pe un esec, pentru ca, pe de-o parte, credeam din toata inima ca trebuia sa mai continue. “Dar era atat de bine…“, “Mai aveam atat de multe de facut impreuna!“. Si apoi, pentru ca ii punem aceasta eticheta incontestabila si negativa, incepem sa ne biciuim, sa ne autoinvinovatim, sa ne facem liste lungi, unde insiruim ce ar fi trebuit sa facem diferit. “Cum de mi s-a intamplat chiar MIE asa ceva?“. Ne simtim respinsi, consideram ca e ceva grav in neregula cu noi insine si ne promitem sa nu mai trecem niciodata prin asa ceva. Oare chiar putem controla asta?

Ce ai spune de o perspectiva noua asupra lucrurilor? Daca s-a terminat ceva, nu inseamna ca e un esec. E doar o experienta care s-a incheiat, pentru ca nu aveai nevoie de mai mult. Ai invatat ce aveai de invatat, ai primit ce aveai de primit, lectia a ajuns la tine, chiar daca nu esti pe moment capabil/a sa vezi asta. O, da, stiu, nu esti deloc capabil/a sa vezi asta, pentru ca esti intr-o mare de suferinta. Esti chiar in mijlocul evenimentelor, de unde totul e neclar si coplesitor si atat de negru si fara speranta! Daca o privesti altfel, poate insemna si ca esti pregatit/a pentru urmatoarea aventura – te-ai calificat, ai obtinut skill-urile necesare pentru un nou nivel. Ne provocam singuri, de la un nivel mai inalt, sa mai evoluam putin si inca putin. Pe mine gandul asta ma alina in momentele dificile.

Cine zice ca mai aveai ceva de facut? Cum stii ca nu e mai bine asa, la un nivel mai inalt? S-a terminat pt ca, la nivel de vibratie, tu nu mai rezonezi cu persoana respectiva sau cu situatia respectiva, cel putin pentru acest moment prezent. Accepta asta cu smerenie si cu blandete fata de tine si nu mai ramane agatat/a artificial in ceva ce e deja mort. Iti va face bine sa nu ramai agatat/a in ceva ce stii, la un nivel foarte profund in interior, ca nu mai e pentru tine. Nu mai pierde timp si energie. Nu alege mereu confortul si cunoscutul, observa si accepta ca esti chemat sa mergi mai departe, in urmatoarea aventura, acolo unde ai cu adevarat nevoie, la nivel de suflet. Te asteapta lucruri fantastice! 🙂 Desigur ca te poti uita la ce a fost si, intr-un mod iubitor, sa analizezi si sa extragi cateva lectii pe care sa le iei cu tine in urmatoarea calatorie. Da, poti tine o perioada de doliu, in care sa plangi si sa fii trist/a si dezamagit/a – orice emotie este total binevenita si merita un spatiu de exprimare. Insa finalurile sunt aici ca sa ramana, drumurile noastre se despart adesea, iar noi trebuie sa invatam sa ne luam ramas bun cu gratie si recunostiinta, atunci cand suntem pusi fata in fata cu inevitabilul. Si imi spun asta in primul rand mie.

Stiu, nu-i usor deloc, pentru ca suntem construiti sa ne atasam de oameni, de lucruri si de contexte. Orice atasament care ne aduce bucurie sau alte beneficii, are, pe partea celalalta a monedei, un potential direct proportional de durere. Insa munca de acceptare a adevarului ca orice se poate termina oricand si e ok, ne ajuta sa crestem ca fiinte si sa dezvoltam o anumite flexibilitate si detasare. Oh, cat de dificila e chestia asta cu atasamentele si cat de tare tinem cu dintii de unele lucruri! La mine e o tema constanta si-mi dau seama ca sunt multe lucruri de care ma agat, dar… Astazi un pas, maine un alt pas. “Pentru totdeauna”, “castig orice, oricand”, “pe mine nimeni nu ma paraseste”, “vom fi impreuna mereu” sunt iluzii, doar niste simple iluzii.

Cred ca ne-ar ajuta pe fiecare dintre noi sa facem un “reframe” la ideea noastra despre finaluri. Nu totul este pentru totdeauna (adica pana cand parasim aceasta Planeta), chiar daca asa am citit in basme, atunci cand eram copii sau fiindca asa ne sugereaza filmele cu happy end. Viata noastra de zi cu zi arata altceva – povestile incep, se desfasoara, se consuma, oamenii se entuziasmeaza, se bucura, investesc energie, dezvolta lucruri si relatii, isi invata lectiile si apoi incheie bucla si o iau de la capat. Daca o privesti din perspectiva observatorului detasat, este cursul firesc al vietii. E ceea ce vedem in natura in fiecare an, in succesiunea anotimpurilor. Natura e pregatita sa “moara”, pentru a reveni apoi la viata.

Am citit la un moment dat, in “Fluturele Negru“, despre povestea Theodorei, o doamna bolnava de cancer, care venise la Richard Moss, autorul cartii si terapeut, intr-un stadiu avansat al bolii. Desi dupa o prima interventie, nodulii de cancer s-au retras, ei au revenit, la cateva luni distanta, pentru ca Theodora nu a continuat practica recomandata de Richard. In cele din urma, ea a pierdut lupta cu boala, iar Richard scrie:

“Putem echivala sanatatea cu corectitudinea si implinirea, iar boala cu esecul. Putem echivala transformarea radicala si vindecarea cu succesul, ceea ce ele nu sunt in niciun caz. E un lucru pe care il facem mereu, fara voie, este implicit in “razboaiele” noastre cu boala. Trebuie sa existe un invingator, iar acesta este sanatatea, dar stiu ca e o perspectiva prea ingusta. Sanatatea include boala, nu este polul opus al acesteia. Nu putem compara o persoana cu alta. Semnificatia vietii unei persoane nu poate fi evaluata intr-un sens relativ. Ea trebuie apreciata in intregirea ei intrinseca. Daca sustinem ca Theodora a esuat, pentru ca ar fi trebuit sa mearga mai departe (adica sa se insanatoseasca), inseamna ca ii evaluam viata dintr-un unghi foarte ingust. Cand constiinta obisnuita incearca sa inteleaga ceea ce vine de la constiinta superioara, ea va provoca tot atat rau cat bine. A observa viata e una. A trage concluzii, a ajunge la acel “prin urmare” inselator e cu totul altceva“.

Mie acest fragment mi-a schimbat chiar perspectiva asupra mortii, ca moment final al existentei noastre. A fost pentru prima oara cand am spus: “Da, chiar asa! Chiar suntem obisnuiti sa consideram vindecarea un succes si moartea un esec, ceva nedorit. Doar ca s-ar putea ca, din alt punct de vedere, sa nu fie asa“. Mai ales daca crezi ca suntem fiinte multidimensionale, mult mai complexe decat acest corp.

Ce ar fi sa desprindem eticheta “negativ”, “rau”, “nedorit”, “esec”, de pe fruntea finalurilor din viata noastra?

Ai incredere ca esti exact acolo unde trebuie sa fii in calatoria ta sacra.