S-ar putea spune ca trec printr-o perioada de descoperire si explorari. Mi-am luat un timp sa-mi dau seama ce imi doresc cu adevarat, sa fac liniste ca sa aud vocea calma si linistita a sufletului meu. Vreau sa incep, usor, usor. sa ma orientez mai mult in interior decat in exterior si sa astept raspunsul din inima, chiar daca mintea o ia mereu inainte si da un verdict conform parametrilor sai. Recunosc, nu sunt obisnuita cu asta deloc si nici nu stiu unde ma va duce decizia asta. E nevoie de timp si de antrenament, e nevoie de multa vigilenta, dar si de mult curaj. Si asta pentru ca sufletul nu prea da motive concrete si nici argumente solide. Daca sunteti persoane foarte mentale, care analizeaza foarte mult, stiti despre ce vorbesc. Ma simt de parca invat o limba straina si tot in limba mea nativa imi vine sa vorbesc.
Am avut mult timp senzatia ca sufletul meu nu spune nimic, ca nu ma ajuta si ca e total absent, ca are, poate, treburi mai importante decat sa ma ghideze pe mine 🙂 Mi-a luat ceva sa inteleg ca trebuie sa opresc zgomotul si sa face liniste ca sa pot sa aud ceva. E un proces de durata, iar eu simt ca am inceput sa fac primii pasi. Nu sunt inca stapana pe situatie, insa am identificat cum ma pot conecta cu el.
In primul rand, e esential sa ma intreb daca un lucru pe care mi-l doresc este intr-adevar pentru mine. Daca mi-l doresc eu, pe bune, sau doar pentru ca altora li s-ar parea minunat ca eu sa fac ceva anume. Atat de mult timp am facut lucruri pentru ceilalti sau comparandu-ma cu ei, incat am ajuns sa nu mai stiu ce imi doresc cu adevarat. Asa ca, de la un timp, imi pun de cateva ori intrebarea in interior, pana primesc un raspuns. Uneori nu e pe loc, insa vine, pana la urma. Vreau sa ma uit numai la mine, cea de ieri, si sa stiu ca am evoluat. Imi e atat de clar ca fiecare are drumul lui, lectiile lui de invatat si nu are nicio relevanta ca altii la 27 de ani erau in alta parte si faceau altceva, poate mai bine decat mine. Drumul meu e drumul meu. Lectiile mele sunt lectiile mele. Misiunea mea e misiunea mea. Eu sunt unica.
Apoi, am observat ca sufletul meu reactioneaza la frumusete, asa ca ma las ghidata de ea. Atunci cand ma pierd pentru cateva ore pe strazi care ma fascineaza, cand renunt la ganduri si planuri, cand ma las purtata de ce imi place, lucrurile incep sa mearga de la sine. Imi vin idei, apar oameni, descopar locuri pe langa care inainte am trecut fara sa-mi dau seama, totul se leaga.
Imi e clar ca am nevoie in fiecare moment de multa incredere. Incredere in ceva mai mare, care ma ghideaza permanent. Iar tot ce am eu de facut e sa dau la o parte norii, pentru ca lumina sa apara de la sine.
© Anca Banita
